Fondurile de pre-aderare - Fondul Phare, componentă a finanțelor publice europene

1.Fondurile de pre-aderare: fondul PHARE

Fondurile de pre-aderare sunt instrumente de finanţare nerambursabile create de Uniunea Europeană şi destinate tărilor care doresc să adere la aceasta, în vederea accelerării procesului de convergenţă şi de atingere a nivelelor medii de dezvoltare şi a structurilor UE. Ele nu au doar rolul de a oferi suportul necesar realizării integrării, ci asigură si familiarizarea cu mecanismele specifice de accesare si utilizare a instrumentelor structurale. După aderarea acestor tări la UE aceste fonduri de pre-aderare vor fi înlocuite de instrumentele structurale , acestea reprezentând de fapt mecanismul de atingere a coeziunii economice si sociale pe teritoriul european.

Fondul Phare a fost înfiintat printr-un regulament al Consiliulul Uniunii Europene în decembrie 1989 ( CE 89/3906), procedurile Phare fiind guvernate de Regulamentul Financiar al Comisiei Europene, în timp ce regulile si conditiile generale ce guvernează cooperarea dintre Comisie si tările partenere în programul Phare sunt specificate în acordul cadru semnat cu fiecare dintre parteneri.

1.1 Rolul si obiectivele programului Phare

Programul Phare a reprezentat unul dintre cele trei instrumente de asistentă financiară nerambursabilă, alături de ISPA si SAPARD acordate de Uniunea Europeană, destinat să sprijine tările candidate din Europa Centrală si de Est în eforturile acestora de pregătire pentru aderare.

Programul Phare a fost constituit la începutul anului 1989 pentru Polonia si Ungaria, aceste tări fiind primele două tări din regiune care au renuntat la comunism si la economia planificată si au decis să adopte statutul de tară democratică, de aici si numele său: Poland Hungary Aid for Reconstruction of the Economy – Polonia Ungaria Ajutor pentru Reconstrucţia Economiei).

În anul 1996, 13 state au primit fonduri nerambursabile Phare:10 state candidate (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia) si 3 state necandidate (Albania, Bosnia-Hertegovina si fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei).Aceste tări necandidate au primit asistentă Phare până în anul 2000 când au fost incluse în programul CARDS (Asistentă Comunitară pentru Reconstructia, Dezvoltarea si Stabilitatea Balcanilor).

Atât tările care au candidat la Uniunea Europeană, si ulterior au aderat, cât si cele care au statutul de tară candidată în prezent , se realizează un Parteneriat pentru Aderare (PA), care stabileste domeniile prioritare în care tara respectivă trebuie să facă progrese în vederea pregătirii pentru aderare, descriind, totodată, modalitătile în care Programul Phare va sprijini astfel pregătirile de aderare. Aceste Parteneriate pentru Aderare furnizează un cadru unic pentru programarea prioritătilor tărilor candidate, precum si mijloacele disponibile pentru implementarea acestor priorităti.

În perioada 2000-2006, domeniile principale pe care s-a concentrat programul Phare au fost:

1. Constructia institutională

Cerinta cheie a tărilor canididate pentru a deveni tări membre ale Uninunii Europene o reprezintă întărirea capacitătii institutionale si administrative, situatie în care trebuie să adopte, să aplice si să urmărească respectarea acquis-ului comunitar. Scopul dezvoltării institutionale este de a ajuta tările candidate să creeze bazele institutionale necesare aderării. Acest tip de sprijin reprezintă aproximativ 30% din bugetul Phare în fiecare tară candidată. Acest obiectiv al programului nu este legat doar de armonizarea legislatiei tării candidate cu cea a Uniunii Europene, se referă si la modul în care legislatia este pusă în practică, si respectată. Aceasta implică pregătirea unui numar mare de functionari publici, oficiali si experti, de la judecători si inspector financiari, până la inspectori de protectia mediului si statisticieni. Un instrument important este înfrătire institutională (twinning), implicând detasarea unor functionari publici din tările membre ale UE în cele candidate pentru o perioadă de cel putin un an de zile, acesia fiind cunoscuti sud numele de Consilieri rezidenti de twinning.

Din anul 2001, twinning-ul clasic a fost completat de proiecte similar pe termen scurt (twinning light) de maxim 6 luni, cu deosebirea de cel clasic, că acesta nu mai presupune detasarea permanentă a unor experti din administratia statelor membre.

Alături de înfrătirea institutională, mai functionează alte două mecanisme de consolidare institutională, respective:

- furnizarea expertizei în domeniul acquis-ului prin TAIEX ;

- reforma administratiei publice si a organismelor de reglementare prin programul SIGMA - initiativă comună Comisia Europeană - OCDE (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economică) pentru a ajuta tările din Europa Centrală si de Est în eforturile de a-si moderniza administratia publică.

2.Investitii pentru sprijinirea aplicări legislatiei comunitare

Adoptarea legislatiei comunitare trebuie să fie însotită si de o aplicare adecvată a acesteia, însemnând ca administratiile statelor candidate să dispună de o infrastructură care să le permită să aplice legislatia la fel ca în Uniunea Europeană, iar acest lucru presupune investitii destul de mari, cum ar fi: achizitionarea de echipamente si software pentru dezvoltarea sistemelor informatice din ministere, agentii guvernamentale sau alte institutii publice, achizitionarea de echipamente necesare pentru organizare de campanii publice de informare sau alte activitătii de relatii publice, echiparea laboratoarelor de birou sau birourilor locale, achizitionare de echipamente de supraveghere a traficului rutier si asigurare a securitătii acestuia, achizitionarea de echipamente pentru supravegherea si controlul frontierelor, etc.