Forme ale Creditului Public și Efectele Folosirii Lor

Capitolul 1: Conceptul de credit public şi formele sale

În economia de piaţă, veniturile procurate de stat din impozite, taxe şi contribuţii, precum şi din venituri nefiscale de cele mai multe ori nu acoperă cheltuielile bugetare ordinare, în asemenea situaţie creându-se un dezechilibru bugetar care poate fi corectat apelându-se la resursele de împrumut. Astfel, pe calea creditului public, bazat pe încrederea în solvabilitatea statului, se contractează împrumuturi, completându-se diferenţa dintre cheltuieli şi venituri bugetare.

Aşadar, creditul public este o formă de credit acordat statului sau oricărui alt organism dependent de acesta, în calitate de debitori, creditorii putând fi persoane fizice sau juridice, rezidente sau nu, care dispun de mijloace băneşti temporar disponibile şi care acceptă să le dea împrumut Acesta poate fi contractat în următoarele modalităţi:

- direct de către stat de la persoane fizice şi juridice deţinătoare de mijloace băneşti disponibile;

- prin intermediul unor instituţii specializate – bănci, case de asigurări sociale şi de pensii, societăţi de asigurări şi reasigurări etc. – care colectează disponibilităţile băneşti de pe piaţă şi pe care le încredinţează apoi statului pe timp determinat.

Cea de-a doua formă, se distinge prin stabilirea relaţiilor de credit, în prim plan, între stat şi Casa de Economii care, la rândul său, intră în relaţii cu posesorii disponibilităîilor băneşti, persoane fizice şi juridice, de la care le mobilizează, urmând a ceda statului o parte sau integral soldul operaţiunilor (dintre depunerile şi restituirile efectuate). În aceste condiţii, Casele de Economii şi instituţiile similare lor apar ca intermediari financiari, mijlocind redistribuirea anumitor resurse disponibile în economie şi din care o bună parte va fi folosită pentru finanţarea de cheltuieli publice.În măsura în care se preia o parte din sold pentru acoperirea cheltuielilor publice se manifestă şi această forma a creditului public, de procurare a resurselor de către stat, tot cu titlu de împrumut, ceea ce face să se asemene foarte mult cu forma principală, la care ne vom referi mai larg în continuare.

Capitolul 2: Împumutul de stat – principala formă a creditului public

2.1. Trăsăturile caracteristice ale împrumuturilor de stat şi dstinaţia lor

Sub raport juridic, împrumutul de stat apare ca o înţelegere intervenită între o persoană fizică sau juridică, pe de o parte, şi stat, pe de alta, prin care prima consimte să pună la dispoziţia statului o sumă de bani, sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar acesta din urmă se angajează să o ramburseze la termenul stabilit şi să achite dobânda şi alte costuri aferente. Împrumutul de stat prezintă următoarele trăsături caracteristice:

1. caracter contractual şi voluntar. Spre deosebire de impozit împrumutul exprimă acordul de voinţă al părţilor, cu precizarea: condiţiile de emisiune şi de rambursare a împrumutului, forma şi mărimea venitului pe care îl asigură, precum şi alte eventuale avantaje acordate împrumutătorilor se stabilesc de către organele de decizie competente ale statului, fără consultarea prealabilă a subscriitorilor potenţiali, care pot să accepte sau să refuze condiţiile stabilite. Spre deosebire de creditul bancar, în acest caz statul nu oferă o garanţie materială împrumutărilor săi.

Împrumuturile de stat au la bază principiul facultativităţii, însă sunt cunoscute şi cazuri de împrumuturi forţate; la acestea se recurge în împrejurări excepţionale, şi anume atunci când independenţa naţională sau integritatea teritorială a statului sunt grav ameninţate.De asemenea, sunt cunoscute şi cazuri de împrumuturi de stat contractate pentru pregătirea şi ducerea de războaie, reconstrucţia postbelică a ţării, refacerea bunurilor distruse de calamităţi naturale, înlăturarea urmărilor unor crize economice majore etc., când libertatea de acţiune a subscriitorilor este mult limitată prin măsurile luate de autoritătilor publice. Condiţiile de emisiune şi rambursare a acestora se bucură de o puternică acţiune de popularizare, evidenţiindu-se faptul că obiectivele finanţate sunt de interes naţional, iar subscrierea la împrumut constituie o datorie patriotică a fiecărui cetăţean. Unii subscriitori sunt puşi în situaţia de a alege între un impozit forfetar extraordinar, având un caracter definitv şi nerambursabil, şi un împrumut de stat rambursabil cu o dobândă sub nivelul pieţei.

2. caracter rambursabil. Împrumutul de stat se restituie, la termenul fixat, persoanelor fizice şi juridice care l-au acordat.

Statul stabileşte termenul de rambursare al împrumutului. De la această regulă fac excepţie împrumuturile perpetue, la emiterea cărora statul se limitează la plata unei anumite dobânzi creditorilor săi, pe o perioadă de timp nedeterminată, fără stabilirea prealabilă a unui termen de restituire propriu-zis. Aceasta nu împiedică însă statul să răscumpere la bursă înscrisurile împrumutului respectiv, în momentul când această operaţiune este convenabilă.

3. asigură o anumită contraprestaţie deţinătorilor. „Preţul” plătit de stat îmbracă forma dobânzii, forma câştigului ori ambele cazuri la care se adaugă adesea şi alte avantaje materiale.

În condiţiile scăderii ratei dobânzii pe piaţa capitalului de împrumut, în perioade de criză sau de depresiune, statul poate proceda la conversiunea datoriei sale:preschimbă înscrisurile unui împrumut vechi cu o dobândă ridicată cu o înscrisuri ale unui împrumut noi cu o dobândă mai scăzută. În alte situaţii, avantajele materiale iniţial oferite de stat creditorilor săi se diminuează ca urmare a deprecierii accelerate pe care o suferă moneda în care s-a realizat împrumutul.

Destinaţia împrumuturilor de stat