Forme ale Creditului Public și Efectele Practicării Lor

1. Noțiuni generale privind creditul public

1.1. Conținut economic

Așa cum persoanele fizice sau juridice își finanțează diversele nevoi private sau publice în baza unor relații de credit și statul are posibilitatea de a-și procura resursele folositoare prin această modalitate.

Conform Dicționarului Explicativ al limbii române , noțiunea de credit reprezintă o relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie;O altă definiție a acestui termen aduce la cunoștință o altă accepțiune a creditului-cea de împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi). Cuvântul credit provine din limba franceză și semnifică a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva , de unde putem înțelege că tipul acesta de relații- care se manifestă între participanții la viața economică implică , indispensabil , existența încrederii celui care acordă împrumutul (creditorul ) față de debitor cu privire la posibilitatea acestuia de a-și onora obligațiile care-i revin , la termenele și în sumele fixate cu anticipație.Așadar dacă autoritățile de stat aleg să își finanțeze nevoile de resurse prin intermediul acestui tip de relații,de credit numim acest procedeu credit public.Aceste relații de credit public au loc atunci când veniturile obișnuite pe care le au la dispoziție autoritățile publice nu sunt suficiente pentru cheltuielile care ar trebui efectuate , ceea ce s-ar traduce prin deficit bugetar public.Astfel , pentru a efectua cheltuieli mai mari decât veniturile de care dispun , statul se împrumută devenind debitor față de persoane fizice sau juridice ,care dețin resurse excedentare și în schimbul unde dobânzi aceste persoane devin creditori ai statului , manifestându-se relații de credit public.

Gheorghe Filip afirmă în cartea sa –intitulată Finanțe publice – ca atunci când vorbim despre conținutul economic al creditului public trebuie să știm că acestea constă în relațiile și procesele economice de redistribuire temporară a unor resurse bănești disponibile , de la persoane fizice sau juridice la dispoziția autorităților de stat pentru a se finanța nevoi și pentru a se realiza acțiuni considerate de interes public.Profesorul Gheorghe Filip mai oferă în cartea sa și explicații privitoare la participanții la aceste procese : pe de o parte sunt autoritățile de stat iar pe de altă parte , creditorii acestora dipuși să renunțe temporar la dreptul de a folosi sumele de bani și implicit puterea de cumpărare , în schimbul venitului obținut sub forma dobânzilor încasate.

1.2. Trăsături specifice creditului public

Deși prin conținutul său economic creditul public implică procese și relații economice de redistribuire a resurselor excedentare aflate la dispoziția persoanelor fizice și juridice , acesta se diferențiază de celelalte categorii financiare (de exemplu de impozite și taxe) prin anumite trăsături specifice .

Una dintre cele mai importante trăsături care diferențiază creditul public de celelalte tipuri de credite constă în faptul că obiectivul redistribuirii acestor resurse bănești este acela de a satisface nevoi publice care sunt considerate imperioase și nu pot suporta amânare până ce statul poate procura resurse sub formele obișnuite.

O altă trăsătura specifică creditului public, așa cum o descrie autorul Gheorghe Filip în cartea sa și pe care o consideră una dintre cele mai importante este transferul de valoare sub forma sumelor de bani , de la persoane fizice sau juridice către autoritatea publică.Transferul de valoare în cazul creditului public are caracter temporar și se bazează pe principiul rambursabilității . Așadar , mișcarea valorii între creditori și debitori este reversibilă și are un dublu sens , dar se produce la anumite intervale de timp , momentul obținerii sumelor de bani de către stat fiind diferit față de momentul restituirii lor către persoanele care au acordat împrumutul.

Dacă vorbim despre o altă trasătură a creditului public , putem spune că transferul de valoare în cadrul creditului public se traduce în cedarea doar a dreptului de folosință a sumelor de bani , dreptul de proprietate al creditorului menținandu-se. Putem înțelege de aici că datornicul (în cazul de față statul ) are numai dreptul de a folosi pentru o perioadă de timp suma de bani împrumutată, în timp ce împrumutătorul rămâne proprietarul permanent al valorii cedate , pentru care autoritățile de stat garantează restituirea și plata dobânzii.

O alta trăsătură specifică a relațiilor de credit este aceea că transferul de acest tip are loc pe baze contractuale , cu acordul direct al celui care deține valoarea (nu obligatoriu ca în cazul impozitelor ) , ceea ce presupune existența dreptului de alegere al participanților la relațiile de credit public.

Următoarea caracteristică specifică a creditului public o reprezintă existența contraprestației din partea autorităților de stat , constând în plata dobânzii de catre acestea ca preț al folosirii resurselor împrumutate .Profesorul Gheorghe Filip subliniază însă că atunci când vorbim de plata dobânzilor și de rambursarea sumelor împrumutate trebuie să știm că acestea se suportă din veniturile obișnuite (impozite ) procurate ulterior.

O ultimă particularitate pe care o întâlnim în cazul sumelor ce fac obiectul creditului public este reprezentată de faptul că statul beneficiază de încrederea creditorilor în capacitatea sa de a-și onora datoriile , deoarece împrumutul se garantează în mod implicit cu toate proprietățile și veniturile statului , cu toate că el nu oferă explicit garanții materiale speciale , ceea ce face ca această formă de credit să fie considerată foarte sigură , fără risc.