Forme ale Evaziunii Fiscale Internaționale și Implicații ale Acesteia

1. Fenomenul de evaziune fiscală internațională

1.1 Conceptul și metodele de evaluare ale evaziunii fiscale

Impozitul a însoţit în decursul istoriei naşterea şi dezvoltarea statului. Deşi are o istorie milenară, impozitul este una din instituţiile publice cele mai controversate. Plini de imaginaţie, contribuabilii au căutat mereu să înşele vigilenţa statului colector de impozite, astfel luând naştere ceea ce azi se numeşte evaziune fiscală.

Evaziunea fiscală reprezintă modalitatea de răspuns a contribuabililor la povara din ce în ce mai crescândă a obligaţiilor fiscale. Multiplele obligaţii fiscale datorate statelor i-au făcut pe aceştia să caute noi metode în scopul eludării propriilor datorii. Măsurile de urmărire a recuperării datoriilor ficale prin intermediul amenzilor sau recuperării silite nu au făcut altceva decât să sporească sistemul de precauţii al contribuabililor, în sensul sustragerii de la plata acestor obligaţii. În general, evaziunea fiscală este rezultatul inadvertenţelor legislaţiei, a metodelor de aplicare, a neprevederii principalelor cauze de evaziune sau a unei politici fiscale considerate excesive de către contribuabili.

Într-o accepţie juridică, evaziunea fiscală constă în ,,sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plată impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoane fizice şi juridice române sau straine”.

În zilele noastre, atât analiştii economici, cât şi populaţia consideră că evaziunea fiscală este o boală a societăţii moderne. Se consideră că este un fenomen mult prea complex ca să fie eliminat vreodată. Foarte mulţi oameni au o atitudine înţelegătoare în privinţa fenomenului de evaziune fiscală, considerând că eficienţa cu care sunt utilizate resursele rezultate din evaziune este mai mare decât cea pe care ar fi obţinut-o guvernul pentru aceste fonduri. În urma unui sondaj naţional efectuat în Franţa, s-a relevat că aproape 20% dintre contribuabili estimau că evaziunea fiscală este puţin sau deloc condamnabilă, fapt care nu poate minimiza repercusiunile negative asupra veniturilor bugetului de stat, asupra politicii bugetare a puterilor publice şi chiar asupra climatului social.Discreditarea puterii în faţa contribuabililor, implicarea acesteia în cazuri de evaziune fiscală conduce în mod inevitabil la creşterea numărului de evazionişti, existând imposibilitatea de a se mai controla fenomenul.

Efectele evaziunii fiscale se repercutează direct asupra nivelurilor fiscale, conduce la distorsiuni în mecanismul pieţei şi poate contribui la mărirea inechităţilor sociale datorate ,,accesului” şi înclinaţiei diferite la evaziunea fiscală din partea contribuabililor.

Pe măsura adâncirii cooperării economice internaţionale şi a dezvoltării pe multiple planuri a relaţiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite şi cu un nivel de fiscalitate diferit evaziunea fiscală nu se manifestă doar ca un fenomen intern, naţional, ci a devenit unul internaţional.

Evaziunea fiscală internaţională este un fenomen intens urmărit, în situaţia în care, în condiţiile actuale ale mondializării, tranzacţiile depăşesc graniţele statale. Astfel, este absolut necesară urmărirea de către autorităţile fiscale a mişcărilor de capital ce trebuie supuse sarcinilor fiscale. Este vorba atât despre cazul ocolirii legislaţiei prin aşa numită evaziune fiscală legală, cât şi despre frauda în sine, atunci când contribuabilii caută să scape de la impunere nedeclarând venitul. În plus, pe plan intenaţional, legislaţia poate fi diferită de la ţară la ţară, aspect ce poate potenţa fenomenul evazionist, dar care duce şi la intensificarea acţiunii organizaţiilor internaţionale de uniformizare fiscală.

Pot fi avute in vedere diferite metode de măsurare a evaziunii fiscale:

• abordările microeconomice bazate pe supraveghere;

• abordările macroeconomice calculate ca diferenţă dintre statistica veniturilor şi cheltuielilor ;

• modelele econometrice ce folosesc determinanţi macroeconomici variaţi ce influenţează economia subterană.

Se utilizează sistemul conturilor naţionale, estimându-se frauda fiscală ca diferenţa dintre evaziunea ipotetică prin TVA şi colectarea curentă a acestei taxe (rata de colectare TVA = TVA colectată/TVA ipotetic calculată). Măsurarea evaziunii sau a fraudei fiscale se face prin metode aleatorii sau conflictuale. Din punct de vedere a metodelor macroecomice, fluxul de venituri al unei clase sociale este măsurat pe baza sursei de impozit, comparându-se sursele fiscale cu cele nefiscale şi estimându-se, astfel, rezistenţa la impozite. Microeconomic se urmăreşte creşterea supravegherii fiscale prin dezvoltarea investigaţiei administrative realizate de autorităţile fiscale. Dar toate aceste metode devin relative în momentul în care tranzacţiile se internaţionalizează. Metodele de calcul diferite, precum şi imposibilitatea comparării cifrelor din diferite state amplifică nesiguranţa. În general, sunt utilizate metode directe sau indirecte. Astfel, în Italia metoda indirectă este bazată pe diferenţa dintre venituri şi cheltuieli, respectiv dintre cererea actuală de bani şi cererea estimată în cazul inexistenţei taxelor. Ca metoda directă de estimare a nivelului evaziunii fiscale se detaşează supravegherea pe bază de voluntariat a contribuabililor sau a auditului realizat de autorităţi.

1.2 Forme ale evaziunii fiscale

Formele evaziunii fiscale internaționale sunt:

- companiile „offshore”;

- paradisurile fiscale.

1.3 Cauze ale evaziunii fiscale

Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple: prevederi legale ce favorizează eludarea fiscului, modul de aplicare a legilor ce permite sustragerea de la impozitare, contribuabilii care, cu o mentalitate nesănătoasă recurg la felurite metode de a-şi ascunde materialul impozabil, corupţia organelor fiscale, repartizarea inechitabilă a cotelor de impozite pe grupe de venituri şi categorii sociale. Sistemul de impozitare poate duce chiar la scăderea muncii, oamenii nu mai sunt impulsionaţi să presteze muncă suplimentară căci veniturile astfel câştigate le vor fi luate la impozitare, ceea ce impulsionează muncă la negru şi implicit sustragerea de la impozite.