Forme ale Evaziunii Fiscale Internaționale și Implicații ale Acestora

Cap 1. Conceptul de evaziune fiscală internațională şi formele acesteia

1.1 Evaziune fiscală

După anul 1989, evaziunea fiscală a fost definită ca fiind “sustragerea pentru orice mijloace, în întregime sau în parte de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetelor asigurărilor sociale de stat și a fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine”

Evaziunea fiscală este termenul general pentru eforturile depuse de persoane fizice, firme şi alte entităţi să se sustragă impozitelor prin mijloace ilegale. De obicei ,evaziunea fiscală atrage contribuabililor în mod deliberat denaturând sau sau prin ascunderea adevăratei stari a lucrurilor către autorităţile fiscale, să reducă obligaţii fiscale, şi include, în special rapoarte fiscale necinstit (cum ar fi declararea venituri , profituri sau câştiguri mai mici decât cele efectiv încasate; sau supraestimarea deducerilor ).

Evaziunea fiscală se poate referi la impozitele directe (de exemplu,impozitul pe venit), impozite indirecte (de exemplu TVA), sau evaziunea taxei (de exemplu, la importuri ,drumu, tutunul sau alcoolul )

Nu se poate comite evaziunea fiscală penale accidental (deşi se poate face accidental o declaraţie incorectă şi care poate, în anumite circumstanţe, să fie ea însăşi o infracţiune, de exemplu, în ceea ce priveşte o declaraţie privind TVA substanţial incorectă).

Oreste Anastasiu* a considerat evaziunea fiscală ca totalitatea procedeelor licite și ilicite cu ajutorul cărora cei interesați sustrag în total sau o parte din averea lor, obligațiilor stabilite prin legile fiscale.

Virgil Cordescu* arată că, mulțimea neobișnuită a obligațiunilor pe care taxele legilor fiscale fac să apese asupra celui mai mare număr de cetățeni , nu au putut decât să stimuleze, în toate timpurile ingeniozitatea lor și să favorizeze invenția procedeelor destinate să eludeze sarcinile legale.

Orice evaziune fiscală care aduce cu privire la "economisirea" unei taxe (de exemplu, orice evaziune fiscală reuşită) implică neaparat o infracţiune de spălare de bani care poate fi raportată în conformitate cu Regulamentele Spălării Banilor 2007 şi / sau din infracţiuni Actul de 2002.

1.2.Forme de manifestare a evaziunii fiscale legale și ilegale

La nivel internațional, se remarcă existența unor mai multiple inginerii financiare care reflectă un grad ridicat de creativitate în prinvința combinării unor elemente variate pentru a obține avantaje fiscale.

Cele mai frecvente forme de evaziune fiscală sunt abstinența și disimularea; ele reprezintă, de fapt , fundamentul pe care se construiesc toate celelalte forme de evaziune.

În cazul abstinenței, contribuabilul, descurajat de o rată a fiscalității ridicate, se orientează către o zonă protejată fiscal și decide sistarea oricărei activități susceptibile impozitării în țara sa de origine.

Raportat la nivel corporativ, societatea mamă localizată într-o țară cu presiune fiscală ridicată va consilia filialele să evite distribuirea de dividende, ceea ce va proteja acumularea de profit.

Disimularea implică nedeclararea veniturilor reale sau declararea imprecisă a acestora cu scopul de a eluda regulile fiscale.

Fig.1:Forme de manifestare a evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală legală implică reducerea bazei impozabile sub protecția legislației fiscale. În esență, în cazul evaziunii fiscale legale, sustragerea de la plata impozitelor nu este considerată contravenție sau infracțiune.

Evaziunea fiscală legală se poate întâlni sub următoarele forme:

-facilități fiscale permanente (exonerări, reduceri, deduceri).

-facilități fiscale temporare (de exemplu societățile comerciale nou create se prevalează de acest statut pentru sustragerea de la plata impozitului pe profit. Un alt exemplu de acest gen este reprezentat laxă din anumite țări care permite societăților comerciale să opteze pentru impunerea venitului fie ca în cazul persoanelor fizice indepedente, fie ca în cazul societăților de capital.

-în cazul în care statul se confruntă cu un nivel ridicat al datoriei publice sau cu un deficit comercial alarmant, exonerează de la impozitare veniturile obținute din depozite bancare sau plasamente.

-în cazul în care nu există reglementări precise asupra cheltuielilor societăților comerciale, se manifestă tendința de supradimensionare în scopul deducerii lor. Un exemplu în acest sens este reprezentat de cheltuielile cu amortizarea pe care întreprinderea tinde să le supraevalueze în raport cu gradul de uzură reală în vederea diminuării bazei impozabile. În același scop pot fi manipulate și cheltuielile cu protocolul.

-impunerea veniturilor realizate de anumite categorii socio-profesionale pe baza unor norme medii de venit încurajează contribuabilii care realizează venituri superioare mediei să nu plătească impozit pentru diferența respectivă.