Forme ale Fraudei Fiscale și Premise ale Producerii Acesteia

Cap.1. EVAZIUNEA FISCALĂ

1.1. Caracterizarea evaziunii fiscale

Profesorul Virgil Popescu spune că „ Evaziunea fiscală a fost întotdeauna activă şi ingenioasă pentru motivul că fiscul, lovind indivizii în averea lor, îi atinge în cel mai sensibil interes: interesul bănesc.”

În cadrul economiei de piaţă, evaziunea fiscală este un fenomen de masă din cauza tendinţei de a fi sustrase de sub incidenţa legii venituri impozabile substanţiale. Acest fenomen este încă imprecis şi neclar definit, este dominat de confuzii terminologice şi opinii contradictorii.

Literatura de specialitate oferă multiple interpretări fenomenului de evaziune fiscală, acesta fiind asimilat de către unii autori cu noţiunea de fraudă fiscală.

Jean Claude Martinez, un reputat specialist francez, în lucrarea „ La fraude fiscale”, evidenţiază că termenul de evaziune fiscală se include în cel de fraudă fiscală şi, astfel evaziunea fiscală ar fi „ arta de a evita căderea în câmpul de atracţie al legii fiscale”.

În mod asemănător, M. Dwerger apreciază că evaziunea fiscală desemnează „ansamblul manifestărilor de fugă din calea impozitului”.

Dar sunt autori care fac o distincţie clară între aceste două noţiuni. Autorii C.V. Browin şi P.M. Jakson, în lucrarea lor „ Public Sector Economics”, definesc evaziunea fiscală (tax avoidence) ca fiind o organizare legală a unei afaceri, astfel încât să se diminueze obligaţia fiscală diminuarea obligaţiei fiscale prin reducerea la minim a impozitării luând în considerare posibilităţile oferite de lege, iar frauda fiscală (tax evasion) ca fiind determinată de preocuparea contribuabililor de a ocoli, ignora şi desconsidera prevederile legale, reprezentând de fapt o rearanjare ilegală a unei afaceri pentru minimizarea obligaţiilor fiscale.

În dicţionarul lui J. Bremond şi A. Creledam este prezentată următoarea ipoteză: „Evaziunea fiscală este adesea rezultatul fraudei fiscale. În funcţie de nedeclarea falsă, materia impozabilă scapă fiscalităţii şi nu dă loc impozitării, astfel scapă de la impozitare. Dar există, de asemenea, o evaziune fiscală fără fraudă”.

Diferitele sensuri date evaziunii fiscale au continuat până în momentul în care literatura de specialitate a definit distinct, evaziunea fiscală ca fiind sustragerea de la impunere a unei părţi mai mari sau mai mici din materia impozabilă prin interpretarea legilor în favoarea contribuabililor, iar frauda fiscală ca reprezentând „ansamblul practicilor care urmăresc eludarea în totalitate sau în parte a impozitului dat statului” prin încălcarea cu ştiinţă a legilor fiscale.

Definiţia cea mai complexă dată evaziunii fiscale este următoarea: „sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine denumite contribuabili”.

O sinteză a termenului de evaziune fiscală se poate realiza prin prezentarea următoarelor principii de bază:

- principiul legalităţii – diferenţiază evaziunea de fraudă. Evaziunea fiscală este o noţiune legală şi impune analiza a două situaţii:

1. opţiunea fiscală (tax planning), adică planificarea fiscală implică apelarea la un procedeu lăsat la libera alegere a contribuabililor şi subimpozitarea prevăzută de legiuitor;

2. evaziunea fiscală (tax avoidance) este o situaţie în afara legii, deci nu este permisă de lege fiscală, dar nici nu este încurajată direct. Având în vedere că nu este interzisă în mod expres de lege se situează în zona autorizată legal.

- principiul libertăţii de gestiune fiscală – libertatea de gestiune economică a întreprinderii implică şi o libertate de gestiune a fiscalităţii. Această libertate de opţiune asupra unei căi interzice administraţiei fiscale să se amestece în gestiunea întreprinderii.

Subiectul activ al evaziunii fiscale este contribuabilul, persoanele fizice sau juridice, române sau străine ce desfăşoară activităţi pentru care se percep impozite şi taxe, de către subiectul pasiv al evaziunii fiscale – statul.

Obiectul evaziunii fiscale este reprezentat de relaţiile sociale ce privesc constituirea bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare.

Pe măsura intensificării cooperării economice internaţionale dintre state cu sisteme fiscale diferite, evaziunea fiscală nu se manifestă doar pe plan naţional, ci şi pe plan internaţional.

Este un factor intern de risc la adresa securităţii naţionale, atât direct cât şi indirect. Direct prin diminuarea resurselor bugetare posibile de mobilizat şi alocat la un moment dat pentru satisfacerea nevoilor de finanţare a obiectivelor securităţii naţionale şi indirect prin efectele pe care acestea le are asupra altor factori ce influenţează, direcţionează şi consolidează securitatea naţională.