Forme de determinare și semnificații ale presiunii fiscale

Cap. 1 Concept şi semnificaţii ale presiunii fiscale

Prezenţa fiscalităţii în contextul dezvoltării societăţii se leagă de crearea şi funcţionarea instituţiilor indispensabile guvernării, care prin natura nematerială a activităţii lor nu îşi pot acoperi cheltuielile din venituri proprii, ceea ce a determinat preluarea şi alocarea, în acest scop, a unor părţi din produsul creat în activităţile materiale, în special din sectorul privat.

Manifestarea fiscalităţii ca fenomen economico-social presupune, atât reglementări cu caracter juridic, ce implică instituirea prin lege a modalităţilor de procurare/alocare a veniturilor fiscale de către autorităţile publice, cât şi procese sau relaţii economice de redistribuire a unor părţi ale valorii create pentru satisfacerea de nevoi ale colectivităţilor de tip statal.

În concepţie modernă, fiscalitatea are un conţinut complex, între componentele sale esenţiale menţinându-se pe de o parte procesele economice de mobilizare a resurselor la dispoziţia statului, pe de altă parte, de utilizare a lor prin efectuarea de cheltuieli publice.

Din punct de vedere juridic, fiscalitatea este percepută şi în plan conceptual, ca un ansamblu de reglementări menite să creeze cadrul legal necesar procurării/utilizării resurselor băneşti administrate de către autorităţile publice pentru realizarea obiectivelor considerate în interesul colectivităţilor umane respective.

Dimensiunea economică a fiscalităţii indică politicile publice promovate de către guverne, care trebuie să ia în considerare, atât realizarea proceselor economice aferente, cât şi implicaţiile lor asupra evoluţiei economiei şi colectivităţii umane guvernate.

1.1. Definirea şi semnificaţiile presiunii fiscale

1.2. Forme de exprimare a presiunii fiscale

A. Presiunea fiscală naţională mai poartă numele de presiune fiscală globală şi se calculează astfel:

PFG = (Impozite + Contribuţii la asigurările sociale de stat) / PIB

La nivel naţional, presiunea fiscală poate fi măsurată şi cu alţi indicatori derivaţi, cum ar fi:

- rata fiscalităţii consolidate cu ajutorul căreia sunt eliminate prelevările cu caracter redundant, în scopul exprimării mai corecte a părţii din veniturile fiscale destinate finanţării activităţii administraţiilor publice; primul nivel de consolidare presupune eliminarea CAS şi a impozitelor plătite de administraţiile publice, iar cel de-al doilea nivel constă în eliminarea tuturor prelevărilor obligatorii autofinanţate;

- rata fiscalităţii nete se obţine prin eliminarea din prelevările obligatorii a părţii redistribuite direct agenţilor economici, în special sub forma prestaţiilor sociale pentru familii şi a subvenţiilor pentru întreprinderi. Astfel, se obţine suma prelevărilor obligatorii necesare propriei funcţionări a administraţiilor publice şi sunt excluse toate elementele care tranzitează doar trezoreriile publice ( transferuri, alocaţii, subvenţii);

- rata fiscalităţii lărgite presupune luarea în calcul şi a altor surse de finanţare a cheltuielilor publice, altele decât prelevările obligatorii;

- alte tipuri de rate ale fiscalităţii rezultă din diverse combinaţii posibile ale criteriilor de definire a numărătorului relaţiei.

B. Presiunea fiscală individuală reprezintă raportul dintre totalul prelevărilor fiscale suportate de către contribuabil şi totalul veniturilor obţinute de acesta înainte de impozitare; aceasta este o presiune fiscală psihologică (resimţită) şi măsoară pragul toleranţei la impozite.

Presiunea fiscală individuală ţine seama de elementele subiective ale vieţii sociale, exprimând sacrificiul pe care contribuabilul este nevoit să îl consimtă cu privire la avuţia obţinută de el în cursul unei perioade date.

Un rol important îl are şi presiunea fiscală marginală deoarece impozitul poate modifica comportamentul economic şi social al contribuabilului prin influenţa exercitată asupra consumului şi gradului de economisire a acestuia.

Presiunii fiscale nu i se pot stabili anumite limite cu precizie deoarece aceasta este dependentă de factori ce ţin de diversitatea prelevărilor, caracterul ocult al încorporării lor în preţuri, volumul de servicii pe care contribuabilul îl primeşte din partea colectivităţii şi care este foarte dificil de evaluat, de elementele subiective.

Presiunea fiscală individuală este relevantă mai ales dacă este analizată în strânsă corelaţie cu puterea de cumpărare a veniturilor rămase după impozitare, adică gradul în care veniturile individuale după impozitare satisfac nevoile de subzistenţă şi de economisire/ investire. Această formă de presiune fiscală nu trebuie analizat doar în mod matematic, ca raport între veniturile prelevate de la contribuabili şi veniturile primare obţinute de aceştia.