Forme de Determinare și Semnificații ale Presiunii Fiscale

FORME DE DETERMINARE ȘI SEMNIFICAŢII ALE PRESIUNII FISCALE

Capitolul 1: Conceptul şi semnificaţiile presiunii fiscale

1.1 Definirea şi semnificaţii ale presiunii fiscale

Cea mai mare parte a veniturilor statului, într-o proporţie de peste 90%, sunt de natură fiscală, ceea ce înseamnă că sunt alcătuite din taxe şi impozite. Această proporţie atât de ridicată a veniturilor fiscale se datorează faptului că cele nefiscale sunt reduse din cauza importanţei nesemnificative a sectorului public în economie şi a autofinanţării instituţiilor publice.

Presiunea fiscală reprezintă gradul de fiscalitate, adică ponderea în care contribuabilii plătesc din veniturile lor taxe și impozite. Așadar, presiunea fiscală reprezintă ponderea veniturilor la care persoanele fizice și juridice sunt obligate să renunțe sub formă de taxe și impozite în favoarea statului, repartizându-le la bugetul statului, la bugetele locale sau la fondurile publice speciale.

Fiscalitatea, ca fenomen social-economic, a vizat atât derularea proceselor de contribuție obligatorie cu resurse bănești la dispoziția statului, cât și procesele de utilizare a acestora pentru satisfacerea nevoilor publice.

În concepție modernă, între componentele esențiale ale fiscalității, se mențin procesele economice de constituire a resurselor financiare la nivelul statului și de utilizare și distribuire a acestora sub formă de cheltuieli publice.

În concepție juridică, fiscalitatea este văzută ca un ansamblu de reglementări ce au scopul de a crea un cadru legal, necesar constituirii și distribuirii resurselor în formă bănească, administrate la nivelul autorităților publice, pentru îndeplinirea obiectivelor ce stau la baza societății umane.

Așadar, realizarea proceselor economice în formă bănească “vizate prin noțiunea de fiscalitate, avea nevoie, cu deosebire în lumea modernă ( a statului de drept)” de crearea acelui cadru legal, specific relațiilor existente între stat și contribuabili.

Din punct de vedere economic, fiscalitatea semnalează politicile publice susținute de către guverne și trebuie să ia în considerare atât realizarea proceselor economice respective, cât și implicațiile acestora în economie și societate.

Presiunea fiscală poate fi calculată ca raport între suma prelevărilor obligatorii (impozite, taxe, contribuțiile obligatorii) și produsul intern brut.

Creșterea presiunii fiscale în ultimele două secole se datorează extinderii rolului statului în economie și societate, iar atât prelevările obligatorii cât și presiunea fiscală au aceeași tendință ascendentă ca și cheltuielile publice, deoarece acestea sunt acoperite din prelevările obligatorii.

Din punctul de vedere al unor economiști, o presiune fiscală ridicată ar descuraja contribuabilii să investească, să producă, să economisească și să muncescă. În aces caz, Arthur Laffer susține că micșorarea ratelor de impozitare poate fi comparată cu veniturile din impozite constante sau cu venituri mai mari decât cele inițiale. În 1980 el a transpus grafic, sub denumirea de “curba Laffer”, o idee formulată în anul 1776 de către Adam Smith, potrivit căreia o rată de fiscalitate prea ridicată distruge baza asupra căreia acționează fiscalitatea.

Curba Laffer este un grafic care arată relația dintre ratele impozitelor și ratele veniturilor totale din impozite și exprimă evoluția în timp a raportului dintre suma prelevărilor obligatorii și rata presiunii fiscale. Laffer susține că există un prag maxim al presiunii fiscale de la care încolo, orice creștere duce la o scădere a randamentului fiscal.

Dacă economia țării respective este dezvoltată, presiunea fiscală poate să crească fără să afecteze bazele impozabile, ceea ce face ca nivelul absolut al prelevărilor să se mențină sau chiar să crească. Peste un anumit prag al presiunii fiscale căreia îi corespunde suma maximă posibilă de încasat din prelevările obligatorii, pe măsură ce nivelul cotelor de impunere crește, volumul încasărilor din impozite și taxe se diminuează.