Impactul monedei euro pe piețele financiare internaționale

CAPITOLUL 1

MONEDA UNICĂ, EURO – scurt istoric

"Euro reprezintă cel mai bun candidat pentru rolul de monedă unică, neputând fi înlocuită cu nici o altă monedă oricare ar fi tentaţia pe termen scurt" – Jacques Delors

Denumirea de "euro" a monedei unice europene a fost stabilită în decembrie 1995 la Madrid, intrarea ei în vigoare hotărându-se a se face de la 1 ianuarie 1999.

Data limită de introducere efectivă în circulaţie a monedelor şi bancnotelor euro s-a fixat ca fiind 1 iulie 2002. S-au însemnat atunci două perioade:

I) perioada 1 ianuarie 1999 -1 ianuarie 2002, în care se urmărea reprezentarea monedelor naţionale ale ţărilor participante la UM în exprimări nezecimale pe piaţa monedei unice euro, aceasta având numai rol de moneda scripturală;

II) perioada 1 ianuarie 2002-1 iunie 2002, când euro a fost introdus pe piaţă sub formă de monede şi bancnote şi a coexistat cu monedele naţionale ale statelor participante.

De la 1 iulie 2002, euro a devenit monedă unică legală pe teritoriul Euroland.

Drumul euro s-a dovedit destul de sinuos şi cu multe opriri. În 1996, la Dublin, s-a urmărit controlarea evoluţiei euro astfel încât să fie respectat Pactul de Stabilitate, şi clarificarea statutului legal şi introducerii euro avea în vedere în special continuitatea contractelor şi prevenirea speculaţiilor pe perioada de tranziţie privind conversia monedelor naţionale europene în sau din euro. Viitorul UEM şi euro a rămas incert. Starea derivă din posibilităţile reduse ale unor state de a se conforma criteriilor de convergenţă impuse.

Primul pas pentru realizarea unui stadiu de integrare economică interstatală l-a constituit adoptarea unui set de politici economice şi monetare extrem de riguroase. BCE a trebuit să facă faţă problemelor tehnice ale tranziţiei spre monedă unică, în special celor legate de stabilirea ratei dobânzii cuvenite pentru adoptarea euro, menţinerea sub control a conflictelor dintre ministerele de Finanţe ale statelor membre şi BCE etc.

Se poate spune că ideea creării unei uniuni monetare europene are la bază două motivaţii principale:

a) una dintre acestea este cea pragmatică, legată de asigurarea cadrului necesar pentru funcţionarea în condiţii optime a pieţei unice interne, perfect armonizate, înlesnindu-se astfel libera circulaţie a capitalurilor şi armonizarea pieţelor şi sistemelor financiare.

b) cea de-a doua , determinarea economică ce are ca pivot conceptul monetar care mizează pe rolul mobilităţii complete a factorilor de producţie ca element de bază în absorbirea efectelor negative ale şocurilor asimetrice.

Pe aceste fundamente s-au concretizat atât pledoaria pentru euro cât şi limitele acestei monede nou apărute, sau mai bine spus aducătoare de noutăţi pe pieţele europene.

Euro e susţinută de ideile care au determinat încă de la început demararea procesului de tranziţie la o monedă unică europeană.

Procesul a fost posibil pentru că a plecat de la baze solide printre care se numără existenţa unei structuri legale coerente pentru ca euro să substituie monedele naţionale şi asigurarea simplităţii şi accesibilităţii monedei unice pentru a crea un sentiment de credibilitate în rândul cetăţenilor şi la nivelul mediilor de afaceri. La acestea se adaugă şi realizarea eficientă a conversiei sub aspectul costurilor şi al siguranţei procesului şi asigurarea unui mecanism flexibil de ajustare voluntară pentru sectorul privat.

CAPITOLUL 2

EURO, MONEDĂ INTERNAŢIONALĂ

Pornind de la funcţiiile unei monede internaţionale, aşa cum sunt ele elaborate în literatura de specialitate (vezi tabelul nr. 1.1.), în ceea ce priveşte moneda euro aceasta este folosită astăzi ca monedă de facturare şi de plată în comerţul mondial, ca monedă de rezervă (în rezervele valutare oficiale), ca monedă ancoră/de referinţă, este monedă „naţională” pentru unele state din afara zonei euro şi este în acelaşi timp euromonedă, folosită pe pieţele financiare internaţionale.

Tabelul nr. 2.1.: Funcţiile unei monede internaţionale