Impozitele Directe în UE

Prezentul proiect isi propune analizarea sistemelor de impozitare folosite in Uniunea Europeana pentru determinarea impozitelor directe, prezentarea statistica a cotelor de impozitare practicate de tarile membre si evolutia acestora, precum si reliefarea decalajelor existente intre practicile fiscale ale tarilor din grupul celor 15 tari(6 membrii fondatori + 9 admise pana in 1995) si cele 12 admise in 2004 si 2007 si particularitatile tarilor nordice.

Impozitele directe sunt definite ca fiind impozitele curente asupra venitului si averii la care se adauga impozitele asupra capitalului care includ impozite precum impozite pe mosteniri si donatii. Impozitele pe venit includ atât impozitele asupra veniturilor persoanelor fizice, cât si impozitele asupra veniturilor sau profiturilor persoanelor juridice, precum si impozitele asupra câstigurilor de capital.

Tratatul de Constituire a Comunitatii Europene nu are prevederi explicite privind armonizarea în domeniul impozitarii directe.Acest lucru se explica prin faptul ca în cea mai mare masura nu este nevoie sa se armonizeze impozitarea directa, aceasta fiind aplicabila strict în interiorul fiecarui stat membru. Astfel, marea majoritate a prevederilor referitoare la impozitarea directa sunt lasate în întregime la latitudinea Statelor Membre, ele fiind un atribut al suveranitatii acestora. Reglementarile fiscale cu privire la impozitele directe sunt stabilite la nivelul fiecarui

stat membru în functie de necesitatea de resurse a acestora, de traditie, de tipologia operatiunilor efectuate etc. Este posibil, însa, ca impozitarea directa sa afecteze cele patru libertati fundamentale necesare pentru crearea si mentinerea Uniunii Europene, respectiv: libertatea de miscare a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor. De aceea este necesar ca impozitarea directa sa respecte asigurarea acestor libertati. Cu toate acestea nu putem spune ca exista o armonizare a impozitelor directe asa cum exista în domeniul impozitelor indirecte. De altfel, primele masuri legislative în domeniul impozitarii directe au fost luate în anul 199026, ceea ce ne arata faptul ca reglementarile cu referire la impozitarea directa sunt înca la început.

I.2.1. Impozitarea persoanelor juridice

În cazul impozitarii persoanelor juridice, la nivelul Uniunii Europene, în ceea ce

priveste armonizarea, s-au urmarit urmatoarele:

- crearea unui sistem comun de impozitare aplicabil fuziunilor, scindarilor, cesionarilor de active si schimburilor de actiuni între societatile apartinând diferitelor state membre ale UE;

- crearea unui sistem comun de impozitare a profiturilor între filiale si societatea mama;

- crearea unui sistem comun de impozitare aplicabil platii de dobânzi si dividende între persoanele afiliate.

Prima directiva din domeniul impozitarii directe a fost Directiva nr. 90/434/CEE privind un sistem comun de impozitare aplicabil fuziunilor, scindarilor, cesionarii de active si schimburilor de actiuni între companii apartinând diferitelor state membre ale UE, cunoscuta sub numele de Directiva privind fuziunile. Adoptata la 23 Iulie 1990, directiva urma sa intre în vigoare la 30 iulie 1990 si sa fie transpusa în legislatia statelor membre pâna la 01.01.1992. În preambulul acestei directive se justifica necesitatea acesteia prin dorinta asigurarii unei impuneri echitabile a operatiunilor de fuziune, scindare, cesionare de active si transfer de actiuni, fie ca aceste operatiuni au loc în cadrul unui singur stat membru, fie ca au loc între doua state membre. Astfel prevederile acesteia urmau sa se aplice în cazul în care au loc fuziuni, scindari, cesionari de active si transferuri de actiuni între doua societati din unul sau mai multe state membre. Conform Directivei, o fuziune sau o scindare nu va determina impozitarea aportului de capital calculat ca diferenta între valoarea reala a elementelor de activ si pasiv si valoarea lor fiscala. Prin valoare fiscala se întelege valoarea pe baza careia ar fi fost calculat profitul sau pierderea pentru stabilirea impozitului pe venit, a profiturilor sau aporturilor de capital ale societatii cedente, daca aceste active si pasive ar fi fost vândute în momentul fuziunii sau scindarii, dar independent de aceasta. Aceasta prevedere este conditionata de aplicarea amortizarilor, veniturilor sau cheltuielilor aferente elementelor de activ sau pasiv cesionate la fel cum s-ar fi aplicat societatii cedente daca fuziunea sau scindarea n-ar fi avut loc.

În ceea ce priveste alocarea actiunilor catre actionarii companiei cedente în caz de fuziune, scindare si schimb de actiuni, Directiva presupune ca alocarea actiunilor nu va genera impozitarea veniturilor, profiturilor sau câstigului de capital al actionarului. Aceleasi prevederi se aplica si în cazul transferurilor de active. Prevederile directivei privind fuziunile au fost implementate de România în Legea nr. 571/2003 Codul fiscal prin art. 27 Reorganizari, lichidari si alte transferuri de active si titluri de participare.

A doua directiva în domeniul impozitarii directe a fost Directiva 90/435/CEE privind un sistem comun de impozitare aplicabil societatilor- mama si filialelor. La fel ca Directiva privind fuziunile, ea a fost adoptata la 23 Iulie 1990, urmând sa intre în vigoare la 30 iulie 1990 si sa fie transpusa în legislatia statelor membre pâna la 01.01.1992. Cunoscuta sub numele de Directiva privind filialele, ea a suferit o singura modificare, în anul 2003. Aceasta Directiva se aplica în fiecare stat membru:

- repartizarii profiturilor primite de societatile din statul respectiv, provenite de la filialele lor din alte state membre,

- repartizarii profiturilor de catre societatile din statul respectiv catre societati din alte state membre, ale caror filiale sunt.

Aceasta directiva nu împiedica aplicarea dispozitiilor interne sau a celor bazate pe acorduri, necesare pentru prevenirea fraudei sau abuzului. Statutul de societate- mama este atribuit oricarei societati a unui stat membru care detine minimum 20% din capitalul unei alte societati dintr-un alt stat membru. Începând cu 01 Ianuarie 2007, nivelul minim de detinere va fi de 15%, iar de la 01 Ianuarie 2009, nivelul minim de detinere va fi de 10%. Filiala reprezinta societatea al carei capital include participatia precizata mai sus.