Impozitul pe Cladiri

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest referat descrie Impozitul pe Cladiri.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Duret ,Nicu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Finante

Extras din document

Acest impozit anual, instituit de la 1 ianuarie 1995, se datoreaza de catre contribuabili pentru cladirile aflate în proprietatea lor, situate în România, indiferent de locul unde sunt amplasate si de destinatia acestora.

Subiectul impunerii sau contribuabilul coincide cu platitorul impozitului si este, de regula, proprietarul cladirii, indiferent de locul unde este situata si de destinatia acesteia.

De la aceasta regula generala, exista si o derogare, si anume, pentru cladirile proprietate publica si privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale aflate în administrarea sau în folosinta, dupa caz, a contribuabililor, în calitate de subiect al impunerii, apar cei care le au în administrare sau în folosinta.

Impozitul pe cladiri se datoreaza catre bugetul local al unitatii administrativ- teritoriale in care este amplasata cladirea.

În cazul în care o cladire se afla în proprietatea comuna a doua sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai cladirii datoreaza impozitul pentru spatiile situate în partea din cladire aflata în proprietatea sa.

În cazul unei cladiri aflate în administrarea sau în folosinta, dupa caz, a altei persoane si pentru care se datoreaza chirie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe cladiri se datoreaza de catre proprietar.

Obiectul impozabil îl reprezinta cladirile de orice fel, situate în municipii, orase, comune si sate, indiferent de modul cum sunt folosite si de destinatia data acestora, cu exceptia celor care nu sunt supuse impozitului, prevazute în mod expres de lege.

Prin cladire, în sens fiscal, se întelege orice constructie care serveste la adapostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalatii etc.

Baza de calcul o reprezinta valoarea impozabila a cladirii care se stabileste diferit, dupa cum contribuabilii sunt persoane fizice sau juridice.

Pentru cladirile apartinând persoanelor fizice, valoarea impozabila se stabileste dupa formula:

Valoarea impozabila a cladirii = Scd * Vim2

unde:

Scd – suprafata construita desfasurata a cladirii, exprimata în metri patrati, care se determina prin însumarea suprafetelor sectiunilor tuturor nivelurilor cladirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol.

Vim2 – valorile impozabile pe metrul patrat de suprafata construita desfasurata, diferentiate în functie de felul cladirilor, destinatia si locul unde sunt situate suprafetele impozabile (sol, subsol, demisol sau mansarda).

În cazul cladirilor situate la subsol, demisol sau mansarda, valoarea impozabila pe m2 reprezinta:

• 75% din suma care s-ar aplica cladirii, atunci când cladirea este utilizata ca locuinta;

• 50% din suma care s-ar aplica cladirii, atunci când cladirea este utilizata în alt scop, decât cel de locuinta.

Valorile impozabile se reduc in raport cu perioada în care au fost realizate cladirile astfel:

• cu 15% pentru cladirile finalizate înainte de 1 ianuarie 1951;

• cu 5% pentru cladirile finalizate dupa 31 decembrie 1950 si înainte de 1 ianuarie 1978.

• coeficientii de corectie aplicabili la valorile impozabile, diferentiati pe ranguri de localitati si zone în cadrul acestora.

Fisiere in arhiva (1):

  • Impozitul pe Cladiri.doc