Împrumuturi Obligatare Străine - Euroobligațiunile

1. Introducere

Obligaţiunile sunt instrumente de credit pe termen mediu şi lung emise de societăţile comerciale, organe ale administraţiei publice centrale sau locale, instituţii şi organisme naţionale, internaţionale, în scopul obţinerii de fonduri băneşti. Ele certifică deţinătorului dreptul de a încasa o dobândă şi de a recupera suma investită dintr-o dată la scadenţă sau în tranşe pe durata de viaţă a împrumutului. Obligaţiunile sunt titluri de creanţă negociabile și reprezintă o modalitate de plasament a capitalurilor disponibile care permite obţinerea unor venituri viitoare, a căror mărime depinde de nivelul ratei dobânzii şi de durata de viaţă a obligaţiunii.

Emitenţii obligaţiunilor îşi procură pe această cale resurse împrumutate renunţând la creditul tradiţional sau complementar cu acesta.

Emisiunile de obligaţiuni pot fi clasificate în emisiuni publice şi plasamente private.

În general, emisiunile publice sunt larg distribuite prin intermediul unui sindicat sau grup de bănci care subscriu şi vând obligaţiunile. In mod normal, ele sunt listate la una sau mai multe burse importante.

Plasamentele private nu sunt larg distribuite şi nici nu se bucură de o sindicalizare foarte mare. În multe cazuri, ele nu sunt anunţate public şi nu sunt listate la o bursă recunoscută, cel puţin la început.

Emisiunile internaţionale de obligaţiuni sunt oferte de titluri de valoare care se vând în mare măsură în afara ţării de reşedinţă a împrumutatului. Ele pot fi împărţite în două categorii: euroobligaţiuni şi obligaţiuni străine.

Euroobligaţiunile sunt emisiuni internaţionale de obligaţiuni subscrise de un sindicat internaţional de bănci şi vândute în principal în alte ţări decât ţara monedei de denominare a obligaţiunilor. Euroobligaţiunile sunt întotdeauna la purtător, păstrând anonimatul proprietarului, iar plata cupoanelor nu cade sub incidenţa stopajului la sursă.

Obligaţiunile străine sunt emisiuni internaţionale de obligaţiuni subscrise de un sindicat de bănci compus în principal din instituţii dintr-o ţară anume, distribuite în ţara respectivă în acelaşi mod ca şi emisiunile interne, denominate în moneda ţării respective. În general, şi obligaţiunile străine sunt la purtător, păstrând anonimatul proprietarului. Plata cupoanelor nu este supusă stopajului la sursă pentru investitorii nerezidenţi în ţara de emisiune.

2. Clasificarea obligațiunilor internaționale

Clasificarea obligaţiunilor internaţionale în funcţie de natura lor nu diferă foarte mult de cea specifică obligaţiunilor interne. Se pot distinge patru mari categorii:

a) Obligaţiunile cu rata fixă a cuponului (fr. obligtions a taux fixe; engl. straight bonds sau plain vanilia bonds).

Cupoanele euroobligaţiunilor de acest tip se plătesc anual, imitând tradiţia europeană. Frecvenţa de plată a cupoanelor obligaţiunilor străine este, în general, aceeaşi cu cea a pieţei de emisiune. Astfel, o emisiune pe piaţa SUA se caracterizează prin plata semestrială a cupoanelor.

b) FRN (engl. floating rates notes; fr. notes a taux variable) se caracterizează prin faptul că rata dobânzii se calculează în funcţie de o rată de referinţă, adesea LIBOR (dar care poate fi şi, de exemplu, ratele de dobândă ale US Treasury bills la 91 de zile). Pentru emitenţii importanţi, marja care se adaugă la rata dobânzii de referinţă este foarte mică. Ea poate fi, în mod excepţional, negativă. Odată calculată rata dobânzii, ea se aplică pentru următoarele şase luni. Notele pot fi însoţite de o rată maximă (cap), care protejează emitentul, sau de o rată minimă (collar), care protejează atât emitentul cât şi investitorul.

FRN-urile se emit în general pe termen mediu (5-7 ani). Frecvenţa plăţii dobânzilor şi revizuirea ratei dobânzii are loc, de regulă, la 6 luni.

FRN-urile în serie (fr. Ies notes a taux variable en serie; engl. serial FRNs) sunt răscumpărabile conform unui calendar prestabilit şi sunt convenabile investitorilor care au o nevoie viitoare de fonduri eşalonate în timp. Contrar sinking funds, fiecare titlu este amortizat individual.

Cupoanele FRN-urilor sunt în general mai mari decât cele oferite de obligaţiuni, ceea ce orientează către aceste instrumente mai degrabă investitorii instituţionali decât pe cei individuali.

c) Obligaţiunile convertibile în acţiuni (fr. obligtions convertibles en actions; engl. convertibles bonds) dau dreptul deţinătorului de a cere conversiunea în acţiuni ale societăţii emitente. Aceste obligaţiuni pot fi cu cupon fix sau variabil. Convenţia de subscriere stabileşte numărul de acţiuni care se pot obţine în schimbul unei obligaţiuni, precum şi modalitatea de calcul a preţului de conversie.

d) Obligaţiunile cu warante diferă de precedentele prin faptul că au ataşate warante, care sunt bonuri de subscriere şi nu de conversie. Warantul e în general detaşabil şi negociabil.

Alte tipuri de obligaţiuni.