Împrumuturile Publice

1 Caracterizare generala a imprumutului public

Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea până în 1914, statul avea doar patru atribuţii principale (aparare, ordine publică, administraţie, diplomaţie) iar între veniturile publice si cheltuielile publice exista o relaţie de egalitate. Odata cu începerea Primului Război Mondial s-au emis pentru prima data bani fără acoperire. Ulterior, statele s-au confruntat cu aparitia unor cheltuieli noi (cheltuieli militare, cheltuieli de refacere, ajutor de somaj, pensii pentru urmaşi) care, adaugate celor deja existente, depaşeau veniturile publice.

Resursele care stau la baza acoperirii nevoilor publice îşi au originea, în cea mai mare parte, în impozitele, taxele şi contribuţiile pe care statul le reglementeaza în acest scop. Aceste resurse ordinare ale bugetului public se dovedesc de multe ori insuficiente. Pentru a le contracara, statul este nevoit să recurga la resurse financiare extraordinare care „să completeze deficitul dintre resursele şi cheltuielile publice” , în general împrumuturi publice.

“Sub raport juridic, împrumutul de stat apare ca o înţelegere intervenită între o persoană fizică sau juridică pe de o parte, şi stat, pe de alta, prin care prima consimte să pună la dispoziţia statului o sumă de bani, pe o perioadă determinată, iar acesta din urmă se angajează să o ramburseze la termenul stabilit şi să achite dobânda şi alte costuri cuvenite.” În acest sens, împrumutul se deosebeşte de taxe şi impozite, întrucât el reprezintă o sursă la care se apelează în mod limitat, deoarece generează cheltuieli suplimentare din partea debitorului-stat.

Împrumutul de stat apare în legătură cu execuţia bugetului de stat care, pe perioade subanuale sau pe tot anul, poate suferi de insuficienţa veniturilor în raport cu cheltuielile prevăzute a se efectua. De aici necesitatea unui împrumut, fie din nevoia de trezorerie (acoperirea unor cheltuieli pe termen scurt), fie din nevoia de echilibrare a bugetului (acoperirea deficitului anual).

„Împrumuturile de stat pot fi angajate pentru acoperirea unor necesitaţi determinate de:

a) deficitul bugetar prevăzut prin legea anuală de aprobare a bugetului de stat;

b) cheltuieli publice de interes naţional pentru obiective de investiţii, care nu se pot finanţa în resursele curente ale bugetului de stat;

c) refinanţarea datoriei publice interne;

d) alte necesitaţi, aprobate prin legi speciale.”

Termenul de împrumut public este considerat a fi sinonim cu cel de credit public dar exista totuşi o diferenţă între cele două. Diferenţa se refera la calitatea părţilor contractate. Statul, având calitatea de debitor, vede suma obţinută ca un împrumut iar din punctul de vedere al creditorului ea poartă numele de credit.

1 Caracteristicile împrumutului public

Cele mai importante trasaturi ale împrumuturilor publice sunt:

1 Caracterul legal al împrumutului de stat, care în toate ţările moderne constituţionale necesită o autorizaţie prealabilă a puterii legislative deoarece aceste împrumuturi dau naştere unei obligaţii juridice în care subiectul pasiv este statul. Lipsa completă a unei astfel de autorizaţii a Parlamentului poate constitui o cauză de nulitate a împrumutului de stat. Rezervarea în competenţa puterii legislative a dreptului de a decide împrumuturile de stat corespunde cu faptul că şi impozitele, taxele şi celelalte venituri publice se pot institui numai prin acte normative ale organelor legiuitoare, după cum tot prin acte de acest fel se aproba şi bugetele anuale de stat.

2 Caracterul contractual al împrumutului de stat exprimă natura juridică de contract a împrumutului de stat. Spre deosebire de prelevările ordinare, împrumutul public reprezintă o convenţie încheiată între o persoană fizică sau juridică, în calitate de creditor, şi stat sau colectivitate locală în calitate de debitor.

3 Caracterul voluntar al împrumutul de stat se bazează pe acordul subscriitorului, nimeni nefiind obligat să subscrie la împrumut. Potenţialii creditori accepta sau nu să subscrie la împrumut, în funcţie de condiţiile de emisiune, de rambursare şi veniturile promise. Singura constrângere ce poate să apară este de natura psihologică.

4 Caracterul rambursabil al împrumutului de stat reprezintă un mijloc de mobilizare temporară la dispoziţia statului a unor sume pe care acesta le va restitui, după o perioadă de timp creditorilor respectivi. Caracterul rambursabil deosebeste împrumutul de stat de impozit, care constituie o prelevare definitivă şi nerambursabilă.

1 Avantaje şi dezavantaje ale împrumuturilor publice

Luarea unui împrumut public, în limite rezonabile, prezintă unele avantaje faţă de marirea fiscalităţii:

Nu se bazează pe constrângere.

Este un procedeu mai comod decât impozitul deoarece nu măreşte imediat fiscalitatea. Tocmai atunci când statul are nevoie de resurse, iar fiscalitatea a atins pragul maxim de suportabilitate socială, atunci se apelează la resurse extraordinare, cum sunt împrumuturile.