Înființarea Trezoreriei Statului

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 4477
Mărime: 26.33KB (arhivat)
Publicat de: Axinte Negoiță
Puncte necesare: 7

Extras din referat

1. Înfiinţarea Trezoreriei Statului

1.1 Necesitatea înfiinţării Trezoreriei Statului

Măsurile întreprinse, după anul 1989 pentru trecerea la economia de piaţă au determinat în primul rand, modificări esenţiale în domeniul finanţelor publice, fară de care nu se putea asigura trecerea la noua economie.

La începutul anului 1990, primele măsuri cu caracter financiar au fost cu privire la modificarea relaţiilor dintre unităţile economice şi stat, respectiv vărsămintele.

Au fost stabilite noi raporturi între autoritatea centrală şi locală pe linia sprijinului financiar.Astfel, bugetele locale au fost echilibrate cu sume defalcate din impozitul pe venit, din TVA şi s-au introdus subvenţiile cu destinaţie specială şi anume pentru investiţii privind soluţionarea problemelor de interes public precum şi protecţia socială.

Avându-se în vedere perioada de tranziţie şi faptul că unele sectoare din sfera administraţiei centrale de stat nu dispun de surse bugetare suficiente, prin legea finanţelor publice s-a statuat înfiinţarea unor fonduri cu destinaţie specială care începând din anul 2000 s-a trecut la desfiinţarea lor prin includerea în bugetul de stat, în scopul asigurării unui control mai riguros asupra modului în care se cheltuiesc banii publici.

Până în anul 1991, Banca Naţională a Romaniei pe lângă rolul clasic de a emite şi a gestiona rezerva de aur, avea şi emisiunea de a finanţa industria şi comerţul şi de a executa bugetul de stat precum şi celelalte componente ale sisemului bugetar, Ministerului Finanţelor Publice revenindu-i numai rolul de conducere a execuţiei bugetare şi de încheiere a contului general anual de execuţie bugetară.

Reforma din sistemul bancar a determinat structurarea acestuia pe două paliere: pe de-o parte,Banca Naţională a României care începe să-şi exercite funcţiile tradiţionale, de banca centrală, iar pe de altă parte sistemul băncilor comerciale cărora le-au fost transferate operaţiunile cu caracter comercial şi execuţia bugetului public.

Datorită schimbărilor intervenite în organizarea şi funcţionarea sistemului bancar în România statul şi-a revizuit, în funcţie de interesele pe care le urmăreşte, modul de organizare şi funcţionare a execuţiei bugetare.

Asfel s-a trecut de la execuţia de casă prin Banca Naţională la execuţia de casă prin sistemul trezoreriei statului integrat în activitatea Ministerului Finanţelor.

1.2 Premisele înfiinţării Trezoreriei Statului

Premisele care au creat cadrul favorabil înfiinţării trezoreriei în România au fost:

- Reorganizarea băncilor şi consecinţele acesteia asupra finanţelor publice;

- Schimbarea concepţiilor privind administrarea şi utilizarea resurselor financiare publice;

- Cerinţele şi posibilităţile reale de asigurare a echilibrului finanţelor publice;

- Autonomia bugetului asigurărilor sociale de stat;

- Întărirea autonomiei finanţelor locale;

- Înfiinţarea şi funcţionarea finanţelor speciale;

- Creşterea şi diversificarea sistemului veniturilor proprii.

În reorganizarea sistemului bancar, momentele importante sunt:

- Crearea cadrului juridic pentru separarea activităţii Băncii Naţionale ca bancă centrală;

- Înfiinţarea Băncii Comerciale Române;

- Înfiinţarea Trezoreriei Statului în anul 1992.

1.3 Importanţa organizării Trezoreriei Statului

Importanţa organizării Trezoreriei finanţelor publice în România rezultă din următoarele:

1.Este considerat cel mai potrivit sistem de organizare a execuţiei finanţelor publice, protejandu-le de toate riscurile;

2.Permite soluţionarea unor importante probleme financiare prin mijlocirea operaţiilor specifice şi anume:

• gestionarea creditelor externe primite de către Guvern pentru sprijinirea programelor de reformă;

• mobilizarea resurselor financiare din economie pentru acoperirea deficitului bugetar;

• finanţarea obligaţiilor statului asumate prin acorduri guvernamentale.

Trezoreria publică gestionează totalitatea resurselor de care dispune statul. Ea nu se limitează însă numai la execuţia bugetului de stat. Astfel, prin Trezorerie s-a realizat separarea finanţelor sectorului public de resursele private din conturile deschise la bănci.

Înfiinţarea Trezoreriei finanţelor publice în România a completat cadrul instituţional prin care statul şi-a creat posibilitatea de a-şi stabili şi aplica politica de venituri şi cheltuieli. Astfel, a devenit posibilă creşterea răspunderii asupra utilizării banilor publici, cat şi asupra asigurării finanţării obiectivelor şi acţiunilor aprobate.

Preview document

Înființarea Trezoreriei Statului - Pagina 1
Înființarea Trezoreriei Statului - Pagina 2
Înființarea Trezoreriei Statului - Pagina 3
Înființarea Trezoreriei Statului - Pagina 4
Înființarea Trezoreriei Statului - Pagina 5
Înființarea Trezoreriei Statului - Pagina 6
Înființarea Trezoreriei Statului - Pagina 7
Înființarea Trezoreriei Statului - Pagina 8
Înființarea Trezoreriei Statului - Pagina 9
Înființarea Trezoreriei Statului - Pagina 10
Înființarea Trezoreriei Statului - Pagina 11
Înființarea Trezoreriei Statului - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Infiintarea Trezoreriei Statului.doc

Alții au mai descărcat și

Împrumuturile de stat

Împrumuturile de stat 1. Conţinutul economic al creditului public 1.1 Împrumuturile de stat: trăsături caracteristice În economia de piaţă,...

Datoria publică

1. Definitie si structura Cuprinde totalitatea sumelor împrumutate de autorităţile publice centrale, de unităţile administrativ-teritoriale şi de...

Politici și Practici Fiscale

I. Utilizarea impozitului ca instrument Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea...

Analiza Impozitului pe Profit

Propuneri privind cotele de impozit pe profit Nu se pot încheia aceste scurte consideratii asupra cotei de impunere, fara a fi exprimata opinia...

Moneda în România

Infiintarea bancii nationale a romaniei (1880) Banca Nationala a Romaniei este prima institutie de emisiune a statului roman independent....

Te-ar putea interesa și

Corelarea Operațiunilor de Încasări și Plăți ale Trezoreriei Statului și Implicațiile Acesteia

CAPITOLUL 1 SISTEMUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A TREZORERIEI STATULUI 1.1. ÎNFIINŢAREA TREZORERIEI STATULUI Conceptul de trezorerie publică...

Informatizarea Activității Trezoreriei Statului

CAPITOLUL I: TREZORERIA STATULUI IN ROMANIA Masurile întreprinse, dupa anul 1989, pentru trecerea la economia de piata, au determinat in primul...

Trezoreria Finanțelor Publice

Finantele publice sunt reprezentate în România printr-un sistem complex de relatii economice prin care se asigura formarea si reparizarea...

Necesitatea și Rolul Trezoreriei

Capitolul de faţă prezintă necesitatea înfiinţării Trezoreriei Statului şi importanţa acesteia. De asemenea am evidenţiat sistemul organizării...

Trezoreria statului

INTRODUCERE În procesul procurării şi repartizării resurselor financiare necesare statului pentru a-şi îndeplini funcţiile şi sarcinile sale, se...

Funcția de Bancă a Statului Atribuită Trezoreriei

CAPITOLUL 1. Organizarea și rolul Trezoreriei statului Tranziţia la economia de piaţă reprezintă un proces complex şi de durată care presupune...

Cheltuielile și Veniturile Înregistrate la Bugetul de Stat

Capitolul I. Trezoreria Statului concept, evoluţie, funcţiile de bază şi principiile funcţionării 1.1. Concept şi evoluţie Conceptul de...

Implicarea trezoreriei statului în asigurarea stabilității financiare

Cap I Înfințarea Trezoreriei Statului 1.1 Necesitatea și premisele înfințării Trezoreriei Statului 1.1.1. Trezoreria publică – concept si...

Ai nevoie de altceva?