Integrarea monetară europeană

. Politica monetara: principalele instrumente

Politica monetara - una din politicile macro-economice. Politica monetara este de competenta exclusiva sau neexclusiva a bancii centrale, în functie de independenta acesteia fata de guvern.

Functiile specifice si traditionale ale unei banci centrale sunt urmatoarele:

1. De a emite moneda - bancnote si monede divizionare: ce sta la baza emisiunii monetare?

Masa monetara sau oferta de bani are urmatoarele componente:

- M- = baza monetara (bani în afara sistemului bancar; bani aflati în casieriile bancilor; depunerile bancilor comerciale aflate la banca centrala);

- M1 = bani în sens restrâns (M- + depozite la vedere ale agentilor economici, ale populatiei, alte disponibilitati la vedere);

- M2 = M1 + cvasibani. Notiunea de cvasibani se refera la detinerile de titluri financiare care pot fi convertite în scurt timp în bani sau pot fi utilizate într-un anumit mod pentru plati (certificate de depozit, depozite în valuta ale rezidentilor etc.). M2 este oferta interna de bani, masa monetara pe care - urmareste orice banca centrala. Dezvoltarea sistemului financiar-bancar, asa cum exista acesta în tarile dezvoltate, a produs atât produse financiare variate, forme de economisire si de plasamente, precum si - extindere a continutului notiunii de masa monetara, ajungându-se la masa monetara în sens larg M3 în care se includ depozite la termen, bonuri de tezaur, sau chiar la un M4 (Regatul Unit) cu includerea unor depozite pe termen mai lung.

2. De a autoriza conditiile si modul de functionare ale tuturor celorlalte banci: rolul de "banca a bancilor".

3. De a elabora si pune în aplicare - anumita politica monetara, conform statutului si a gradului sau de independenta fata de guvern, apelând la instrumentele "verificate" ale politicilor monetare sau "inventând" altele noi, care sa raspunda mai bine nevoilor.

Instrumentele la care apeleaza banca centrala pentru punerea în practica a politicii sale sunt, în principal, urmatoarele:

1. Refinantarea bancilor comerciale: plafoane de credite, licitatii la dobânda pietei (Open market), rolul de agent fiscal (obligatiuni guvernamentale) pentru ministerul de finante.

2. Stabilirea de rezerve minime obligatorii: un procent aplicat asupra disponibilitatilor bancii, pentru a servi acoperirii unor nevoi în caz de dificultati. Este - metoda prudentiala si, totodata, - metoda de influentare a lichiditatilor.

3. Stabilirea unor reguli de prudenta bancara. Cele mai importante reguli si continutul acestora conform normelor UE se refera la:

- capitalul social minim pentru a înfiinta - banca (în România, conform normelor UE, capitalul minim este echivalentul a 5 milioane Eur- subscris, din care se plateste efectiv cel putin 50%. Suma în lei se modifica periodic ca urmare a deprecierii leului);

- lichiditate suficienta în raport cu capitalul: minimum 8%;

- expunerea maxima sa nu depaseasca 20% din fondurile proprii ale bancii;

- împrumuturile catre proprii membri sa fie sub 20% din fondurile proprii ale bancii;

- expunerea în monede straine sa fie sub 10% din fondurile proprii ale bancii;

- detinerile de actiuni în companii non-bancare nu poate depasi 20% din capitalul companiei respective;

- detinerile de actiuni în capitalul altor banci sa fie maximum 5% din capitalul noii banci;

- constituirea unor provizioane de risc, un anumit procent în raport cu soldul creditelor.

4. Raspunde de elaborarea si aplicarea politicii valutare - componenta a politicii monetare. În acest sens, stabileste tipul regimului de curs valutar, intervine pe piata valutara, daca este cazul, gestioneaza rezervele valutare, stabileste regimul mijloacelor de plata în devize;

Tipul regimului de curs valutar:

- Raportul dintre monedele a doua tari este un pret-cheie, exprimând nivelul si starea relatiilor economice externe - comerciale, financiare, operatiuni cu capital etc. - ale tarilor respective.

- Tipuri fundamentale de cursuri valutare:

a. fixat si mentinut la marimea respectiva cu ajutorul interventiilor pe piata valutara ale Bancii centrale, respectiv modificat prin devalorizare sau revalorizare;

b. raport flotant, fluctuant, în functie de cererea si oferta de pe piata valutara, cursul aratând depreciere sau apreciere.

Un tablou comparativ al avantajelor si dezavantajelor se prezinta astfel: