Intermediarii Financiari și Rolul Lor în Organizarea Activității de Creditare

Capitolul 1 Intermediarii financiari

Instituţii financiare prin intermediul cărora cei care economisesc pot să asigure indirect fonduri celor care vor să se împrumute.

Corporaţiile şi guvernul pun în vânzare instrumentele financiare emise prin intermediul unor instituţii specializate, precum bănci, fonduri mutuale, fonduri de pensii, societăţi de asigurări. Aceste instituţii sunt numite financiare întrucât prin intermediul lor se întâlnesc, practic, cererea şi oferta de capitaluri.

Necesitatea existenţei intermediarilor financiari rezidă în faptul că:

- Realizarea unei tranzacţii directe între un investitor de talie mică ce doreşte achiziţionarea unor instrumente financiare şi o corporaţie cu nevoi suplimentare de finanţare este foarte dificil de încheiat.

- Investitorii de talie mică ar fi expuşi unor tranzacţii foarte riscante dacă nu au realizat diversificarea riscului în investiţia realizată.

- Investitorii de talie mică nu au informaţiile necesare referitoare la riscul de credit asociat participanţilor pe pieţele financiare, în special a debitorilor.

Principalii intermediari financiari sunt intermediarii monetari sau bancari (respectiv băncile comerciale si banca de emisiune). Intermediarii financiari bancari emit active secundare, constituite esenţial prin diferitele forme de moneda in circulaţie. O alta categorie de intermediari financiari, intermediarii financiari non-bancari, in principal organisme specializate in colectarea economiilor, casei de economii, fonduri de pensii, companii de asigurări, nu au putere sa creeze moneda. Acestea emit in principal quasi-moneda si uneori si active financiare specifice, valori mobiliare.

Băncile comerciale reprezintă categoria cea mai cunoscută de intermediari financiari. În activitatea unei bănci comerciale activele financiare ocupă o pondere semnificativă spre deosebire de orice entitate care desfăşoară activităţi nefinanciare De pildă, în bilanţul de mai jos, al băncii Transilvania (listată la Bursa de Valori Bucureşti) se observă faptul că activele reale (imobilizări corporale şi necorporale) ocupă o pondere foarte mică în totalul activelor, respectiv 3,75% spre deosebire de activele financiare care au o pondere de aproximativ 93%. În acelaşi timp, analizând bilanţul Petrom S.A. (societate nefinanciară, listată la Bursa de Valori Bucureşti) se observă ca ponderea activelor reale (imobilizări corporale şi necorporale, stocuri) au pondere de peste 50% în totalul activelor sale comparativ cu activele financiare (casa şi conturi la bănci, creanţe, imobilizări financiare). Băncile sunt intermediari financiari a căror funcţie principală este să primească depozite de la cei care vor să economisească şi să utilizeze aceste depozite pentru a acorda credite celor care vor să ia bani cu împrumut. O a doua funcţie a băncilor este să uşureze cumpărarea de bunuri şi servicii prin crearea unor instrumente de plată ca echivalent al depozitelor constituite de deponenţi. Băncile contribuie la crearea unui activ special pe care oamenii îl pot utiliza ca mediu de schimb.

Intermedierea financiara corespunde celui de-al doilea mod de finanţare. Aceasta presupune apariţia unui intermediar între agenţii cu deficit si cei cu capacitate de finanţare. Intermediarul este un organism specializat în colectarea economiilor (In special de la particulari) şi în acordarea de credite (în special întreprinderilor). Intermedierea financiară conduce astfel la o relativă disociere între colectarea economiilor şi finanţarea prin credite, în ceea ce priveşte colectarea economiilor, intermediarii financiari căuta sa fructifice economiile agenţilor cu excedent de finanţare (şi în special pe cele ale particularilor), propunându-le instrumente de plasare diversificate si adaptate preferinţelor lor. Deşi duce la operaţiuni mai concentrate, această finanţare tinde spre o anumită diversificare a tehnicilor, procedeelor şi duratelor.

Analiza creditului din perspectiva formelor si funcţiilor sale evidenţiază faptul ca anumiţi agenţi economici (sa spunem si populaţia, dar nu neapărat si nu numai) dispun de capacitaţi de finanţare, in vreme ce alţi agenţi economici (de exemplu întreprinderile) au nevoie de finanţare. Echilibrul intre capacitatile de finantare si nevoile de finantare se realizeaza printr-un ansamblu de operatiuni care impreuna formeaza operatiunile de intermediere financiara.

Capitolul 2

Diferenţierea intermediarilor financiari

Pe măsura ce structura financiara naţionala se dezvolta, inter-medierii tind sa se specializeze, sa-si multiplice oferta si sa-si diferenţieze intervenţiile, serviciile pe care le oferă si modalităţile de funcţionare. Instituţiile de credit în activitate în economiile cu structura financiara incipienta sunt puţin diferenţiate, în majoritatea acestor tari, banca centrala si câteva bănci comerciale concentrează principalele operaţiuni financiare. Acestea coexista eventual cu instituţii mai specializate: cecuri poştale, case poştale de economii, bănci de dezvoltare, organisme de credit mutual sau cooperatist, cel mai adesea orientate spre un sector de activitate particular (artizanat si agricultura în special).Cu toate acestea, slăbiciunea relativa a mecanismelor instituţionale de colectare a economiilor si de finanţare se găseşte parţial compensata de punerea la punct a unor circuite financiare care fac dovada eficacităţii si bunelor calitatea de adaptare In mediul socio-economic.