Investițiile și Eficiența Economică

1. Perspectiva managerială

Noţiunea de investiţie defineşte o categorie financiară pe cât de complexă pe atât de controversată.

La prima vedere investiţia apare în mod concret ca o operaţiune de modificare şi de creştere a patrimoniului iniţial: construcţii industriale şi civile, achiziţia, montajul şi instalarea unor echipamente industriale, cumpărarea unor maşini, utilaje etc.

La o analiză mai profundă, investiţia reprezintă alocarea1 capitalurilor economisite în timpul activităţii lucrative, cu caracter profitabil care să majoreze valoarea capitalurilor.

- În sens financiar, investiţia reprezintă schimbarea unei sume de bani prezentă şi certă în speranţa obţinerii unor venituri viitoare superioare, dar probabile.

- În sens contabil, aceeaşi investiţie desemnează alocarea unei trezorerii disponibile pentru procurarea unui activ fix care va determina fluxuri financiare de venituri şi cheltuieli de exploatare.

În concluzie, investiţia reprezintă o alocare permanentă (pe o durată adesea nedeterminată) de capitaluri, în achiziţia de active fixe şi/sau financiare, care să permită desfăşurarea unor activităţi rentabile, superioare ratei normale de rentabilitate acoperitoare pentru riscurile asumate. Investitorii de capital, managerii mandataţi de aceştia, gestionarii de portofolii etc. trebuie să opteze pentru investirea optimă şi pentru finanţarea eficientă.

Investiţiile folosite pentru reproducţia activelor de muncă, în ansamblul lor, au nevoie de un termen îndelungat pentru transformarea în mijloace productive. Efectele investiţiilor privind creşterea productivităţii muncii nu se realizează dintr-o dată, ci treptat prin punerea în funcţiune a activelor imobilizate.

Investiţiile sunt active fixe potenţiale, iar activele imobilizate sunt investiţii puse în valoare. Suma tuturor investiţiilor nu este egală cu suma activelor imobilizate, deoarece nu toate investiţiile folosite productiv se transformă în active imobilizate. Investiţiile nu sunt cuprinse în categoria „cheltuieli de producţie”, investiţiile nu se recuperează integral sub formă valorică înainte de un an, în timp ce costurile de producţie se realizează pe măsura desfacerii fabricatelor.

Clasificarea investiţiilor

Tipologia investiţiilor se poate realiza folosind mai multe criterii. În realitate distincţia nu este foarte netă.

Spre exemplu, o investiţie de înlocuire a activelor uzate se asociază adesea cu o modernizare a tehnologiei.

Clasificarea investiţiilor funcţie de structura interioară a cheltuielilor este următoarea:

- investiţii tehnice – achiziţia, construcţia şi montajul unor maşini, utilaje, instalaţii, mijloace de transport etc.;

- investiţii umane – formarea (calificare, specializare etc.) personalului;

- investiţii sociale – ex. construcţia în întreprindere a unei cantine – restaurant;

- investiţii financiare – cumpărare de titluri de participaţie la alte societăţi comerciale;

- investiţii comerciale – publicitate, reclamă etc.

Investiţiile mai pot fi clasificate astfel:

- după modul de planificare şi sursa de finanţare (nominalizate prin programe de dezvoltare aprobate de AGA pentru sume ce depăşesc anumite limite de competenţă ale Consiliului de Aministraţie şi programe aprobate de Consiliul de Administraţie);

- după sursele de finanţare (din fonduri proprii ale unităţilor, din fonduri străine nerambursabile, din împrumuturi);

- după formele de proprietate (de stat, cooperatiste sau proprietate personală);

- după stadiul de execuţie a construcţiilor (terminate şi neterminate);

- după structura activelor imobilizate (clădiri, construcţii speciale, utilaje, aparate şi instalaţii de măsură, mijloace de transport, animale, plantaţii, unelte etc.).

Criteriul care permite diferenţierea categoriilor de investiţii din punct de vedere financiar este cel al riscului pe care acestea le implică. Spre exemplu, o investiţie de înlocuire prezintă un risc marginal minim în raport cu o investiţie de modernizare sau de dezvoltare internă/externă, care sunt însoţite de riscuri considerabile generate de imprevizibilitatea fluxurilor viitoare de trezorerie.

În funcţie de riscul pe care îl implică investiţiile sunt:

- de înlocuire a echipamentului uzat moral, amortizat sau defect – au un risc foarte scăzut deoarece nu presupune modificări ale tehnologiei de fabricaţie;

- de modernizare a echipamentului existent în funcţiune – implică un risc redus ca urmare a unor corecţii neesenţiale în tehnologia de fabricaţie;