Medalitati de Evitare și Corectare a Dublei Impuneri

CAPITOLUL 1

DUBLA IMPUNERE INTERNAŢIONALĂ

1.1.Apariţia şi formele dublei impuneri internaţionale

Economia de piata determină obţinerea de venituri sau deţinerea de averi de către numeroase persoane fizice sau juridice ce desfăşoara activităţi economico-sociale în mai multe ţari, in condiţiile circulaţiei libere a capitalurilor. Autorităţile publice pot să institue impozite asupra tuturor veniturilor şi averilor aparţinând rezidenţilor, indiferent de originea acestora. Apare o problemă strans legată de suveranitatea fiscală, acelaşi venit si aceeaşi proprietate putând fi impuse in ţara pe teritoriul căreia se află ori s-au realizat, precum şi în ţara de domiciliu a subiectului care a obţinut avera sau venitul.

Situaţii de dublă impunere internaţionla au fost consemnate înca din secolul al 18-lea, semnalată cu privire la regimul taxelor percepute în Franţa şi Italia. Pentru soluţionarea acestor aspecte s-au încercat diferite metode, concretizate în a doua jumăate a secolului al 19-lea, când a fost incheiată prima convenţie bilaterală, între Prusia si Imperiul Austro-Ungar. Aparţia dublei impuneri internaţionale nu are decat efecte negative asupra societaţii, în general, şi este urmare a diversităţii sistemelor naţionale, particularităţile politicilor fiscale, precum şi a modului de folosire a impozitelor şi taxelor cu rolul de pârghii financiare.

Fenomenul de dublă impunere internaţionala este definit ca fiind “ supunerea unei anumite materii impozabile de către state diferite, la acelaşi tip de impozit, pe acelaşi exerciţiu financiar.” Dubla impunere internaţionala se produce atunci când autorităţile fiscale din două sau mai mult state încasează concomitent impozite având aceeaşi bază sau incidenţă, astfel încât o persoană fizică sau juridică suportă o obligaţie fiscală mai mare decât dacă ar fi supusă de către o singură autoritate fiscală. Pentru a putea spune că există o apartenenţă totală la suveranitatea fiscală a statului, individul trebuie să fie dependent politic, social cât si economic de acesta. Tendinţa prezentă este de apariţie frecventă a situaţiilor când acelaşi individ se află în astfel de raporturi cu mai multe state: este cetăţeanul unui stat, locuieşte în alt stat, iar sursa de venituri este în al treilea stat. Astfel, dubla sau multipla aparenţă fiscală determină o dublă sau multiplă impozitare. Fenomenul dublei impuneri se întalneşte numai la impozitele directe, respectiv la impozitul pe venit şi pe avere, şi poate fi privită sub două forme:

• voită, respectiv intenţionată de legiuitor, adică statul încearcă prin această metodă să frâneze concurenţa capitalului extern dintr-o ramura economică

• întâmplatoare, respectiv neintenţionată de legiuior, adică se realizează prin coincidenţa diferitelor impozite din aceeaşi ţară si străinatate, deşi nu este urmarită.

1.2. Necesitatea si măsurile impunerii internaţionale

Fenomenul dublei impuneri are un rol restrictiv, constituind o frâna in schimburile internaţionale de valori, deoarece sarcina fiscală devine mai mare in raport cu situaţia în care venitul sau averea ar fi impusă o singura dată, intr-un singur stat. Aceasta afectează şi unele dintre principiile care trebuie să stea la baza politicii fiscale a statului, şi anume principiul echitătii fiscale (al dreptaţii fiscale), ce presupune ca contribuţia cetătenilor să fie in funcţie de veniturile obţinute, şi unictiăţii impunerii, ce vizeză supunerea venitului sau averii la un singur impozit. Prin nerespectarea acestor principii, rezultatul este diminuarea veniturile nominale si reale ale persoanelor fizice si juridice.

Prin urmare, eliminarea dublei impuneri apare ca necesară pentru a asigura dezvoltarea în continuare a relaţiilor economice dintre state şi pentru armonizarea şi garantarea situaţiei fiscale a contribuabililor angajaţi in activităţi financiare, comerciale etc. Aplicarea de soluţii comune la cazuri identice de dublă impunere internaţională s-au concretizat în modalităţi de evitare a fenomenului, dintre care cele mai utilizate sunt:

• Reglemenările nationale au o aplicabilitate limitată si se referă la insituirea de către state de dispoziţii ce urmăresc prevenirea impunerii repetate de către doua suveranităţi fiscale a unor bunuri, servicii etc.

• Convenţiile interţionale bi sau multilaterale sunt instrumentele juridice cele mai eficiente în acest sens şi, in funcţie de obiectul lor există patru categorii de convenţii: fiscale, generale, speciale, acorduri internaţionale. În practica internaţională, cele mai frecvente sunt convenţiile ce fac parte din cele generale, si anume cele bilaterale, deoarece permit cele mai multe concesii fiscale.

• Jurisprudeţa este o soluţie adoptată de instanţele de judecată competente, cu caracter definitiv, luând forma unui precedent juridic şi ia naştere la cererea părţilor contractante pentru a completa reglementările si convenţiile.

• Cutuma, respectiv apelarea de către stat la modele traditionale, în conformitate cu legislaţia fiscala, apare indispensabilă când celelalte metode sunt insuficiente pentru rezolvarea problemelor dintre persoanele fizice si juridice

• Doctrina fiscală presupune apelarea la opiniile unor specialişti recunoscţi, consacraţi sau la comitetele de experţi ale unor organisme internaţionale pentru soluţionarea unor probleme fiscale apărute in relaţiile dintre state.