Metode de Gestionare a Ratei Dobânzii

Cap. 1 : Dobânda

1.1 Noţiuni generale

Pentru un concept şi un fenomen atât de prezent în cadrul economiei de piaţă şi pentru un instrument de politică economică atât de important cum este dobânda ar trebui să existe o singură definiţie. Cu toate acestea, teoria economică evidenţiază mai multe opinii atât din punct al conceptului ca atare, cât şi al formelor sale de existenţă.

Primul sens, unul restrâns, ţine de inceputurile existenţei dobânzii, de împrumutul de bani de consum. Astăzi dobânda este privită într-un sens mult mai larg, de randament anual al oricărei forme de capital imprumutat. Din acest punct de vedere ea reprezintă preţul pe care cel care a împrumutat fonduri îl plăteşte proprietarului acestora.

Dobânda este în mod firesc comună cu conceptul de capital şi cu elementele timp şi risc. Aceste concepte şi elemente se regăsesc în cele mai succinte formulări ale dobânzii.

Rolul capitalului în activitatea economică este acela de a contribui la sporirea producţiei, la creşterea productivităţii, indiferent că provine din resurse proprii sau împrumutate. Ideea de dobândă a fost generelizată la totalitatea resurselor utilizate în calitate de capital. În aceasta accepţiune, dobânda este un excedent ce revine sub formă de venit oricărui posesor a unui capital antrenat într-o activitate economică, este preţul specific plătit pentru orice capital care constituie o altă categorie de factori de producţie. Dobânda este recompensa ce revine posesorului de capital pentru aportul adus la producţie, este preţul pentru a pune economia în serviciul investiţiei.

Dacă pentru resursele împrumutate se considera justificată dobânda, atunci, gândind economic, ea se cuvine şi resurselor proprii folosite în calitate de capital. Nici un posesor de economii nu şi le-ar utiliza pentru investiţii proprii dacă n-ar spera să obtină un echivalent cu dobânda pieţei. Tocmai speranţa obţinerii unui venit din utilizarea capitalului îl determină să economisească şi să investească. Venitul cuvenit posesorului capitalului, la nivelul dobânzii pieţei, se justifică prin faptul că, prin utilizarea capitalului în prezent, are loc sporirea producţiei, cresterea productiviăţii şi câştigurilor viitoare.

Dobânda nu este, deci, o caracteristică doar a capitalului împrumutat, ci a oricărui capital, prin a cărui folosire sporesc resursele viitoare. Dacă posesorul capitalului este şi intreprinzator, el va însuşi în mod direct, din vânzarea mărfurilor, remuneraţia capitalului echivalentă cu dobânda pieţei ca parte a profitului normal, minimum sau necesar; daca el îl da cu imprumut, va primi dobânda, ca venit indirect, printr-un act de imprumut, de la debitor.

Cu semnificaţii profunde este şi concepţia neoclasică despre dobândă. Ea apare ca o recompensă pentru aşteptare. Prin Eugen Bohm-Bawerk, reprezentativ din punctul acesta de vedere cu lucrarea sa Teoria pozitivă a capitalului, aflăm că aşteptarea, se referă la o amânare a consumului curent în favoarea altuia viitor, mai nesigur, dar mai mare.

După unii economişti, dobânda se descompune în următoarele componente:

a) prima de risc, care constituie o compensaţie a riscului la care se estimează să fie expus plătitorul, majorându-se în funcţie de nivelul de insecuritate al operaţiunii;

b) cheltuiala de gestiune, adesea suportată de imprumutator pentru a controla solvabilitatea imprumutatului;

c) dobânda pura, ceea ce rămâne din dobânda brută (totala) dupa scăderea primei de risc şi a cheltuielilor de gestiune.

Dobânda are un rol important în mecanismul de funcţionare a economiei, îndeplinind următoarele funcţii:

- Influenţează repartizarea factorilor de producţie, orientându-l către destinaţiile care asigură folosirea lor cea mai eficientă.

- Pârghie de stimulare atât a populaţiei, cât şi a firmelor în economisirea unei părţi din venituri.

- Modalitate de a asigura băncilor recuperarea cheltuielilor efectuate şi realizarea unui profit.

- Părghie de redistribuire a venitului.