Modalități de Echilibrare a Bugetelor Locale și Implicații ale Acestora

Cap. I Bugetul local

1.1 Organizarea finanţelor publice

Finanţele publice îşi au originea în automatizarea autorităţilor teritoriale în administrarea comunităţilor respective.

Organizarea distinctă a finanţelor locale permite reducerea numărului şi amploarei fluxurilor băneşti între cele două niveluri structurale ale finanţelor publice, dar şi urmărirea modului în care sunt folosite fondurile constituite. Separarea finanţelor locale de cele centrale este determinată de eficienţă. Cerinţele de utilităţi publice în teritoriu sunt mai bine satisfăcute şi mai eficient de către finanţele locale.

Raportul dintre finanţele publice şi finanţele locale diferă de la o ţară la alta. Gradul de centralizarea financiară diferă în funcţie de concentrarea administraţiei ţării, de măsura în care organele locale sunt subordonate conducerii centrale. Obiectivele şi acţiunile majore de interes naţional, strategic, cele care afectează cetăţenii cum ar fi apărarea naţională, ordinea publică statală, relaţiile externe, politicile macrosociale de regularizare, stabilizare, bunăstare, sunt finanţate din fondurile centrale.

Descentralizarea financiară începe să funcţioneze dincolo de limita de la care aria utilizării bunurilor şi serviciilor publice de interes naţional începe să se restrângă, iar costul comparativ al luării deciziilor la nivel central devine prea ridicat. Este vorba de utilităţi ca: iluminatul public, transporturile locale, şcolile, construirea de drumuri, poliţia.

Există deosebiri în ceea ce priveşte cererea de utilităţi publice şi posibilităţile de oferire de la o unitate administrativ teritorială la alta, comunităţile locale fiind deschise, având relaţii variate între ele. Acestea implică autofinanţarea locală.

Indiferent de gradul de autonomie a comunităţilor locale, la descentralizarea financiară trebuie avute în vedere unele principii care să asigure stabilitatea finanţelor publice ale ţării. Aceste principii sunt:

- principiul diversităţii: pe seama varităţii de forme şi a măsurii diferite a solicitării de bunuri şi servicii publice.

- principiul echivalenţei în finanţarea serviciilor publice: pe seama beneficiilor geografice pe care acestea le aduc cetăţenilor.

- principiul acceptării costului descentralizării determinat de diferenţele fiscale regionale care se interferează cu răspândirea în spaţiu a activităţilor economice.

- principiul redistribuirii şi stabilizării centralizate impus de realitatea conform căreia comunităţile locale nu dispun de instrumentele macroeconomice necesare pentru înfăptuirea unor obiective de importanţă naţională.

- principiul compensării fluxurilor financiare dintre colectivităţi cauzate de transferuri involuntare de venituri pe seama deosebirilor economice şi care prejudiciază înfăptuirea programelor de cheltuieli pentru unele din acestea. Prevenirea unor astfel de situaţii implică intervenţia guvernamentală cu măsuri corective.

- principiul asigurării serviciilor sociale vitale conform căreia această sarcină cade în seama autorităţilor centrale. Guvernul trebuie să ofere minimum de servicii publice esenţiale ( sănătate, educaţie, siguranţă socială ) tuturor centăţenilor ţării.

- principiul accesului echitabil la resursele financiare publice determinat de situaţia unor colectivităţi locale a căror balanţă dintre nevoi şi capacitatea fiscală este deficitară, fiind necesară compensarea minusului de resurse prin transferuri guvernamentale pe seama unei scheme prestabilite.

- principiul echilibrului financiar conform căruia repartizarea între nivelurile de autoritate publică ale finanţelor publice trebuie să asigure exercitarea conducerii în limita atribuţiilor şi competenţelor ce revin fiecăreia. Resursele financiare publice trebuie să fie redistribuite pentru acoperirea cheltuielilor cu funcţionarea sectorului public în administrarea statului şi în aceea a colectivităţii locale.