Modalități de Impozitare a Activelor Financiare și Implicații ale Acestora

INDRODUCERE

Problemele fiscale şi bugetare joacă un rol esenţial în economia de piaţă. În acest context, impozitul este un instrument cu caracter istoric şi cu implicaţii asupra sferei economico-sociale, fiind întotdeauna un mijloc tradiţional de constituire a veniturilor statului.

Impozitul este o prelevare stabilită prin lege cu caracter obligatoriu, definitiv pecuniar fără contraprestaţie directă şi imediată, efectuată de către stat sau de administraţiile locale. Impozitele şi taxele constituie componente tot mai importante ale vieţii economice, prin intermediul cărora statul îşi procură resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice, de a căror realizare depinde îndeplinirea funcţiilor sale.

Sistemul veniturilor bugetare trebuie conceput, legiferat şi aplicat astfel încât să permită alimentarea sistematică a bugetului de stat şi a bugetelor locale cu suficiente resurse financiare şi să stimuleze totodată activitatea economică şi socială a contribuabililor.

Principalele pârghii le constituie impozitele şi taxele, care pot servi drept instrument de încurajare sau frânare, de creştere sau de reducere a producţiei sau a consumului unor categorii determinate de produse, de impulsionare sau de limitare a exportului şi importului unor mărfuri etc.

Impozitul afectează direct sau indirect orice sursă de venit – avere sau cheltuială.

Fluctuaţiile economice acţionează diferit asupra randamentului impozitelor. De exemplu, în perioada de criză, toate veniturile scad, însă unele materii impozabile îşi menţin o valoare relativ stabilă.

Pentru contracararea efectelor crizelor economice se recurge la impozitele indirecte. În acest context, randamentul acestor impozite poate scădea, dacă se reduce cererea, deoarece conjunctura economică determină modificări în repartiţia veniturilor şi puterii reale de cumpărare. Randamentul impozitelor directe este mai puţin influenţat de fluctuaţii, comparativ cu cele indirecte, însă prin regimul exonerărilor se poate influenţa eficienţa impunerii în sensul scăderii sau creşterii, după necesităţi.

Dacă pornim de la impactul fluctuaţilor economiei asupra sensibilităţii impozitelor trebuie să nu fie afectate economisirea şi stimularea acestora spre investire, în cadrul sistemului impunerii. Putem vorbi aici de unele reduceri din venitul impozabil, în funcţie de destinaţia sumelor respective, exonerarea de la plata impozitului pe profit, în cazul dobânzilor la depozitele bancare şi la obligaţiuni, ca şi în cazul dividendelor la acţiuni.

Impozitele pe dividende şi pe operaţiunile de bursă sunt sensibile la fluctuaţiile ciclice din economie şi pot fi socotite ca barometru al activităţii economice.

Referindu-se la rolul impozitelor, economistul francez Pierre Lalumière sublinia că impozitele pot fi folosite pentru a „încuraja (sub forma exonerării) sau pentru a descuraja (pe calea suprataxării) o anumită activitate economică. Fără să înceteze a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de intervenţie în domeniul economic şi social”.

Analiza teoriei keynesiste a determinat pe mulţi economişti să creadă că politica fiscală constituie „piatra de temelie” în rezolvarea tuturor problemelor dintr-o economie cuprinsă de criză.

CAP . I. MODALITĂŢI DE IMPOZITARE A ACTIVELOR FINANCIARE

Dezvoltarea pieţelor financiare este considerată de economiştii occidentali, ca fiind elementul de bază, „cheie”, în cadrul strategiei creşterii economice.

Rolul instituţiilor financiare în cadrul dezvoltării economice a fost recunoscut încă din anul 1973 în studiile realizate de Shaw şi McKinnon .

Dreptul fiscal reglementează întinderea şi exerciţiul dreptului de impunere, fiind constituit din totalitatea reglementărilor privind modalităţile de stabilire şi percepere a veniturilor necesare funcţionării serviciilor publice.

În ţările dezvoltate activele financiare constituie o bază de impunere de mare potenţial şi deci randamentul impozitării acestor active depind de gradul de dezvoltare a fiecărui stat şi de gradul de liberalizare financiară.

Activele financiare sunt constituite din: biletele de bancă, depozitele la termen, depozite bancare la vedere, devize, credite bancare, sume rezultate din împrumuturi pe termen lung, acţiuni şi obligaţiuni, prime de asigurare, etc. care aparţin diferitelor institute financiare.