Modele de Afaceri pe Internet

Introducere

Comerţul electronic se poate defini ca fiind o activitate comercială în care o firmă (comerciant) foloseşte Internetul pentru a-şi prezenta şi vinde produsele către clienţii săi.

Primele forme de comerţ electronic existente de câteva decenii se bazau pe reţele private, telefonice şi reţelele între companii. Etapa următoare a comerţului electronic datează din anii ’95-’96 şi reprezintă vânzarea cu amănuntul către consumatori. Din 1995, companii cu nume de rezonanţă precum Dell, Cisco şi Amazon au pornit o campanie agresivă de utilizare comercială a Internet-ului. Au apărut primele site-uri Web comerciale care ofereau acces rapid şi facil la informaţii despre produse, dar nimic mai mult, fiind doar nişte vitrine mobile, fără legătură, din cyberspaţiu. Un alt val al evoluţiei comerţului electronic a adus posibilitatea de a trimite comenzi sigure, utilizând cărţi de credit. În această perioadă au fost integrate aplicaţiile de reţea cu bazele de date oferind consumatorilor posibilitatea de a accesa o cantitate considerabilă de informaţii şi de a furniza opţiuni convenabile pentru achiziţii. Nivelul actual al comerţului electronic a devenit posibil datorită dezvoltării produselor software, a marilor producători de baze de date care şi-au orientat produsele către Web, a legăturilor din ce în ce mai performante dintre browser-e şi bazele de date precum şi a perfecţionării protocoalelor de securitate.

În general procesul de vânzare-cumpărare online se desfăsoară astfel:

Comerciantul îşi deschide un site de Internet pe care îşi prezintă detaliat produsele şi condiţiile comerciale (preţuri, termene de livrare, garanţie etc.)

Cumpărătorul intră pe acest site, găseşte produsul căutat şi transmite o comandă către comerciant, specificând produsele, cantităţile comandate, modalitatea de plată şi adresele de livrare şi de facturare. În cazul plăţii cu card, pe o pagină securizată, cumpărătorul îşi introduce şi datele cardului.

După verificarea veridicităţii datelor din comandă, comerciantul livrează marfa către cumpărător, încasând contravaloarea acesteia fie de pe cardul cumpărătorului, fie la livrarea produselor sau chiar în avans în unele cazuri.

Mulţi oameni consideră comerţul electronic ca fiind orice tranzacţie comercială condusă electronic pentru cumpărarea unor produse cum ar fi cărţi, CD-uri, bilete de călătorie şi altele. Dar, comerţul electronic se referă nu numai la noile achiziţii comerciale, ci şi la totalitatea activităţilor care susţin obiectivele de marketing ale unei firme şi care pot include, spre exemplu, publicitate, vânzări, plăţi, activităţi post-vânzare, servicii către clienţi, etc. Această evoluţie are un impact major asupra economiei, în ceea ce priveşte crearea de noi întreprinderi, diversificarea celor existente şi, în special, asupra potenţialului pieţei forţei de muncă şi a gradului de ocupare a acesteia în viitor.

1. Modele comerţului electronic

Comerţul electronic este răspândit astăzi în diferite forme, una dintre cele mai semnificative modalităţi de grupare fiind în funcţie de natura tranzacţiei. Corespunzător acestui criteriu, se disting următoarele modele de comerţ electronic:

Companie-la companie (B-2-B: Business-to-Business) cuprinde toate tranzacţiile ce se efectuează între doi sau mai mulţi parteneri de afaceri. Aceste tranzacţii se bazează, de obicei, pe sisteme Extranet, ceea ce înseamnă că partenerii de afaceri acţionează pe Internet prin utilizarea de nume şi parole pentru paginile de web proprii.

Companie-la-client (B2C: Business-to-consumer). Se referă la tranzacţiile cu amănuntul către cumpărători individuali (de exemplu, un cumpărător de la Amazon.com este consumator în acest model).

Consumator-la-consumator (Consumer-to-consumer). Este un model în care consumatorii vând direct consumatorilor. De exemplu, persoane care vând proprietăţi, case, maşini, alte bunuri, reclame pe Internet-ul companiei pentru serviciile individuale, vânzări de cunoştinţe, expertize, licitaţii individuale.

Consumator-la-companie (C2B: Consumer-toBusiness). În această categorie sunt incluse persoanele care vând produse sau servicii unor organizaţii, precum şi cei care caută vânzători, negociază cu ei şi, în final, are loc o tranzacţie;

Afacerile organizaţiilor nonprofit (Non-business). Se referă la actvităţile organizaţiilor nonprofit, instituţii academice, religioase, sociale, agenţii guvernamentale, care folosesc diverse forme ale comerţului electronic în vederea reducerii cheltuielilor, îmbunătăţirii activităţilor sau a serviciilor prestate. Implicarea guvernelor în activităţile economice au creat modele particulare, de tip guvern-la-cetăţean (G2C), guvern-la-guvern (G2G) etc.

Afaceri intraorganizaţionale (Intra-business). Conţin activităţi interne, care de obicei au loc într-un Intranet şi care implică schimburi de bunuri, servicii, informaţii.

Colaborativ. Reprezintă un model în plină ascensiune. El se bazează pe colaborarea mai multor societăţi -chiar concurente- în producerea şi vânzarea produselor şi serviciilor.

Modelele B2C şi B2B sunt cele mai răspândite şi regulile lor sunt replicate, cu uşoare modificări, în celelalte modele. Piaţa electronică poate fi orientată spre consumator (modelul B2C) sau spre companii-client (business-modelul B2B). Cele două metode sunt asemănătoare, deoarece companiile pot vinde cu amănuntul unor clienţi sau en-gros unor companii.Multe companii mari (de exemplu, Amazon, Dell Computers, Barnes&Noble) sunt reprezentate în ambele metode de comerţ electronic.