Moneda și sistemul monetar - masa monetară și modelarea echilibrului monetar

1 .CONŢINUTUL SI FUNCŢIILE MONEDEI

1.1 Concept

La începuturi, banii erau constituiţi din unele bunuri economice cu o circulaţie mai intensă şi mai recunoscută pe zone geografice cât mai mari. Aceste bunuri îndeplineau şi funcţia lor de schimb, de bani, dar şi pe cea normală lor, şi anume de utilizare sau de consum.

După un timp îndelungat, banii au luat forma lor proprie şi precisă, devenind monedă. Moneda a fost realizată la început din metale şi a căpătat forma ei consacrată prin metale preţioase – aur sau argint.

Într-o primă definiţie extensivă, moneda este constituită de ansamblul mijloacelor de plată utilizabile pentru a efectua plăţile pe pieţele de bunuri şi servicii, adică ansamblul de active acceptate pretutindeni, de către toţi şi totdeauna pentru a regla datoriile generate prin schimbul de mărfuri. Moneda apare deci ca un activ care poate fi deţinut, schimbat, împrumutat, conservat. Pentru a fi acceptată de către toţi, valoarea monedei trebuie să se bazeze pe încrederea acelora care o vor deţine, încredere circumscrisă unei anumite comunităţi naţionale sau internaţionale.

1.2 Funcţiile monedei

1.2.1 Moneda, instrument unic de schimb

Această funcţie a monedei a apărut ca urmare a necesităţii creării unui instrument care să mijlocească schimbul economic. Acest instrument de schimb serveşte în acelaşi timp ca măsură a valorii bunurilor schimbate.

Producţia, circulaţia, consumul sunt realizate prin mai multe cicluri de operaţiuni:

Acestea se realizează continuu prin intervenţia monedei.

Mijlocirea schimbului este cea mai importantă funcţie a monedei, pentru că şi economia de piaţă se bazează în cel mai înalt grad pe schimb. Economia de schimb este o economie a banului.

Moneda poate îndeplini funcţia de schimb, pentru că este singura marfă general acceptată. Fiecare dintre participanţii la schimb ştie că o poate ceda pentru a obţine un alt bun de care are nevoie.

Moneda nu numai că mijloceşte schimbul, dar îl şi simplifică.

1.3.2 Funcţia de măsurare (etalon) a valorii bunurilor schimbate

Această funcţie a devenit tot mai necesară o dată cu dezvoltarea economică şi implicit diversificarea şi multiplicarea bunurilor.

Moneda este invariabilă, numai puterea ei de cumpărare creşte sau scade pentru asigurarea unei echivalenţe pe piaţă. Dacă o monedă se depreciază, dăunează celor ce o posedă şi foloseşte celor ce o datorează. Dacă puterea de cumpărare a monedei creşte, foloseşte celor ce o posedă şi dăunează celor ce o datorează.

Variaţia puterii de cumpărare a monedei este în contradicţie cu funcţia acesteia de etalon al valorii şi cea de schimb de bunuri.

1.2.2 Moneda ca mijloc de transfer al valorilor

Această funcţie poate fi îndeplinită, întrucât moneda poate cuprinde o valoare mare întru-un volum mic. De asemenea, moneda are o valoare mai constantă, mai stabilă şi care poate fi schimbată pe alte valori. Prin această funcţie, moneda permite transferul de valori dintr-un loc în altul. De asemenea, când schimburile de mărfuri sunt inegale, se poate face compensarea valorilor rămase neachitate.

Chiar avuţia unei persoane fizice poate fi mai uşor transferabilă în bani, decât în bunuri.

1.2.3 Moneda, bază a creditului

Creditul este de multe ori emisiune monetară. O dată ce a fost aprobat creditul, se deschide un cont clientului solicitant, iar acesta face din acest cont, plăţi diverse.

Banii din cont sunt bani reali, monedă scripturală.

De asemenea, moneda serveşte pentru efectuarea unor plăţi amânate. Moneda mijloceşte, deci, creditul. Achitarea unor bunuri se poate face ulterior, conform contractelor încheiate între parteneri.

În al treilea rând, moneda stă la baza emisiunii şi circulaţiei titlurilor de credit (obligaţiuni, cambii, bilete la ordin). Toate acestea au o valoare nominală, una de piaţă, etc., dar exprimate în monedă. În aceste tranzacţii este indicat ca moneda să aibă o valoare cât mai constantă, bazată pe o putere de cumpărare relativ ridicată.