Monedă unică europeană - euro - perspective

Istoricul monedei unice

Primele eforturi pentru crearea unei monede internationale în Europa au aparut în 1800. Moneda germana Zollverein a fost introdusa în 1834, iar celellate monede germane s-au unit în actuala marca, în 1873.

Uniunea Monetara Latina a fost creata în 1865 si a durat pâna în 1914, icluzând Franta, Belgia, Elvetia si Italia. Fiecare tara a consimtit baterea unei monede unice standard care sa fie acceptata ca moneda legala in fiecare din statele membre. Monedele erau raportate la aur, fiecare având o valoare standard, iar pentru transformarea unei monede într-alta era nevoie de raportarea acesteia in aur. Rezultatul a fost eliminarea fluctuatiilor cursurilor dintre cele mai importante valute, între 1870-1914 când Primul Razboi Mondial a dus la suspendarea convertibilitatii.

Cu toate încercarile de a stabiliza sistemul financiar international, nu s-au obtinut succese decât pe termen scurt. Ratele de schimb fluctuante au înlocuit sistemul ratelor de schimb fixe.

Au fost si alte eforturi de a forma o Uniune Monetara, dupa al doilea Razboi Mondial, dintre acestea se remarca doua încercari cu rezultate semnificative:

- atunci când o tara mica a preluat moneda unei tari mai mari

- atunci când mai multe tari au renuntat la controlul asupra politicii lor monetare în

favoarea unei banci centrale supranationale.Spre exemplu Belgia si Luxemburg

au avut aceesi moneda cu începere din 1944.

Evenimentele monetare au evidentiat o continua dorinta de aderare la o singura moneda, atunci când din punct de vedere economic si politic sunt îndeplinite toate conditiile, întrucât avantajele constiturii unei moede unice sunt mai mari decât costurile.

O data cu Raportul Delors din 1988, s-a început îndreptarea spre o Uniune Monetara în Europa. Aceasta a fost punctul de pornire al Tratatului de la Maastricht, semnat în 1992, care a stabilit programul de orientare spre o moneda unica începând cu 1 ianuarie 1999. Sporirea dimensiunilor miscarilor de capital între tarile membre ale Sistemului Monetra European s-a dovedit incompatibila cu stabilirea ratelor de schimb. Astfel în aprilie 1988, Consiliul European solicita unui Comitet pentru studiu, prezidat de Jacque Delors sa  studieze si sa propuna etapele concrete necesare pentru înfaptuirea unei uniuni economice si monetare.

Solutiile prezentate în Raportul Delors:

- mentinerea în sistem a unor diferite monede nationale, între care sa stabileasca raporturi de schimb, definitiv fixe;

- o alta solutie propunea ca alaturi de monedele nationale, sa fie utilizata o moneda comuna pentru ansamblul tarilor membre. Marea Britanie era cea care considera ca monedei Ecu i-ar putea reveni acest rol;

- optarea pentru o moneda unica;

Astfel, din raportul Delors se retine a 3-a solutie potrivit careia înfaptuirea monedei unice

trebuie sa se realizeze în urmatoarele etape:

- prima etapa îsi propune ca obiectiv sporirea performantelor economice si monetare în cadrul institutional existent. În ceea ce priveste domeniul monetar, obiectivul consta în realizarea unificarii pietelor financiare si accentuarea coordonarii politicilor monetare;

- a doua etapa viza realizarea coordonarii politicilor economice si înfiintarea unor noi institutii europene, dintre care, Sistemul European al Bancilor Centrale;

- cea de-a treia etapa, prevedea trecerea la paritati fixe, transferarea competentelor bancilor centrale catre Sistemul European al Bancilor Centrale si înfiintarea monedei unice.

Acordul de la Maastricht

În decembrie 1991 la Maastricht s-a desfasurat o întâlnire europeana la care s-au formulat termenii noului tratat. Prin acest tratat, intrat in vigoare de la 1 noiembrie 1993 este introdus conceptul de Uniune Europeana(UE) ce reuneste: Comunitatea Europeana, Cooperarea în materie de politica externa si securitate, Cooperarea în domeniul politicii interne si de justitie.

Tratatul cuprindea 2 parti:

- o parte consacrata realizarii uniunii economice si monetare

- o parte consacrata realizarii uniunii politice