Nivelul, dinamica și structura investițiilor în resurse umane în România

ARGUMENT

Lucrarea de faţă îşi propune să analizeze nivelul, dinamica şi structura investiţiilor în resurse umane din România, în perioada 2000-2006 şi să prezinte cheltuielile publice privind investiţiile în resurse umane.

Am ales această temă deoarece considerăm că în epoca contemporană, majoritatea organizaţiilor, inclusiv cele ale serviciilor publice locale funcţionează sau ar trebui să funcţioneze pe baza filozofiei potrivit căreia angajaţii sunt cea mai importantă resursă aflată la dispoziţia întreprinzătorului. De asemenea, spre deosebire de resursele materiale, şi cele financiare care sunt relativ determinate şi limitate, resursele umane cunosc dimensiuni nelimitate şi, în consecinţă, crearea, asigurarea sau menţinerea oportunităţilor necesare resurselor umane, constituie preocupări primordiale şi permanente în managementul organizaţiei, fiind considerate una dintre cele mai importante investiţii ale acesteia. În ceea ce priveşte importanţa acestor cheltuieli, cunoscut de toată lumea este faptul că organizaţiile, în special cele din sfera serviciilor publice, cheltuiesc sume semnificative cu resursele umane, de la salarii, cheltuieli cu angajarea, până la asigurările de sănătate, constituirea fondului de pensii ş.a. Practica arată că aşa numitul „profit social” este generat de aceste investiţii în resurse umane, întrucat cuprind cheltuieli făcute pentru creşterea şi dezvoltarea complexă a membrilor societăţii, a capacităţilor acestora, menţinând starea fizică şi mentală la nivele ridicate, ceea ce conduce spre dezvoltare economică şi socială.

Punând laolaltă toate aceste aspecte am elaborat lucrarea în scopul documentării şi aplicării în practică a calculului acestor investiţii, având în vedere că, deşi aparent, această cheltuială este mai puţin abordată, investiţia în resursele umane s-a dovedit a fi calea cea mai sigură de a garanta supravieţuirea unei organizaţii, prin dezvoltarea şi competitivitatea acesteia.

Lucrarea este structurată pe şase capitole, conţinând informaţii cu privire la câteva noţiuni de bază privind investiţiile în resursele umane, principalele componente ale acestora, precum şi importanţa pe care o au în structura cheltuielilor publice totale. De asemenea proiectul cuprinde şi o parte aplicativă, în care am efectuat calcule privind aceste cheltuieli, precum şi o analiză a acestora, având ca perioadă de referinţă intervalul de timp 2000-2006. Finalul lucrării este destinat concluziilor referitoare la analiza generală a acestor cheltuieli şi priorităţile strategiei în domeniul dezvoltării resurselor umane.

1. Investiţiile în resurse umane – noţiuni generale

Satisfacerea nevoilor cu caracter social reprezintă o componentă importantă a politicii sociale a statelor şi presupune folosirea pe scară largă a resurselor financiare publice în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale populaţiei, a calităţii vieţii fiecărui individ.

După cel de-al Doilea Război Mondial, în America şi în Europa a apărut o doctrină politică referitoare la sisteme de intervenţie în direcţia satisfacerii nevoilor fundamentale ale cetăţenilor sub numele de „Wealfare state” (stat-providenţă). Dezvoltarea sistemului economic s-a dovedit însă neputincioasă în satisfacerea directă, echilibrată şi echitabilă a multitudinii de necesităţi colective legate de protecţia, siguranţa şi bunăstarea indivizilor. În cadrul „statului-providenţă” există metode, măsuri şi tehnici prin care autoritatea publică acţioneaza în 3 direcţii: garantarea unui venit minim; diminuarea ariei de nesiguranţă; asigurarea pentru toţi membrii societaţii a unor standarde mai bune, disponibile în raport cu o gamă predeterminată de servicii sociale.

Cheltuielile pentru acţiuni social-culturale exercită o influenţă asupra dezvoltării economice, deoarece ele contribuie la întreţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţii de muncă a indivizilor, la formarea şi ridicarea calificării acestora, la reproducţia forţei de muncă.

Între cheltuielile pentru acţiuni social-culturale şi cele pentru dezvoltarea economică a ţării există relaţii de intercondiţionare: o ţară dezvoltată din punct de vedere economic va dispune de mari resurse financiare şi va putea îndrepta o mare parte din ele pentru finanţarea acestor acţiuni. La rândul lor, acţiunile de învăţământ, sănătate, cultură, securitate socială vor conduce la instruirea şi calificarea indivizilor, la păstrarea stării de sănătate a populaţiei sau la refacerea acesteia, creând astfel condiţii propice participării, cu o productivitate a muncii sporită, la dezvoltarea activităţii economice şi sociale sau vor asigura (creşte) veniturile unor categorii de persoane defavorizate.

Acţiunile social-culturale reprezintă servicii sociale care conduc la crearea de valoare adăugată, deci dovedesc un caracter productiv şi contribuie la dezvoltarea economico-socială. Judecate din acest punct de vedere, cheltuielile pentru acţiuni social-culturale pot fi considerate investiţii în resurse umane. Conţinutul lor este dat de „totalitatea cheltuielilor care conduc la creşterea aptitudinilor fizice şi intelectuale ale indivizilor, luaţi ca agenţi productivi actuali sau viitori” La fel consideră şi profesorii M. Lecisotti şi A. Pedone care susţin că „în conceptul de investiţie să fie incluse şi investiţiile în capitalul uman cum ar fi cele pentru educaţie, sănătate şi astfel vor fi cuprinse o mare parte din cheltuielile publice”

Cu alte cuvinte, investițiile în resurse umane cuprind cheltuielile făcute pentru creşterea şi dezvoltarea complexă a individului. Aceste investiţii au mai multe componente, dintre care se evidenţiază: investiţia intelectuală, investiţia în sănătate, investiţia în cultură, investiţia în securitate socială.

Altfel spus, cheltuielile pentru acţiuni social-culturale se grupează în:

- Cheltuieli publice pentru învăţământ

- Cheltuieli publice pentru cultură, culte şi acţiuni cu activitatea sportivă şi de tineret

- Cheltuieli publice pentru sănătate