Offshore

Introducere

Un centru financiar offshore nu oate fi caracterizat doar printr-o singură caracteristică, dar el include o mulțime de aspecte: începând cu orientarea primară a business-ului spre non-rezidenți, un mediu regulator favorabil, regim fiscal redus sau taxare zero, și, de asemenea disproporția dintre mărimea sectorului financiar ți necesitățile locale, tranzacțiilor se desfășîară nu în valuta țării unde centrul offshore este localizat, tranzacțiile bancare offshore sunt specializate în acordarea serviciilor de depozitare.

Astfel, există patru utilizări esențiale a zonelor offshore. Pentru început, aceste zone sunt utilizate de cei care doresc să evite sau să se eschiveze de la plata impozitelor. Evitarea achitării impozitelor este legală, în timp ce evaziunea fiscală este considerată o acțiune ilegală, incluzînd neexpunerea unui câstig financiar autorității fiscale care este în drept legat să fie informată despre aceasta.

În al 2-lea rând, zonele offshore sund utilizate pentru a ascunde activitățile criminale. Activitatea criminală poate fi însăși evaziunea fiscală, sau poate fi activitatea de spălare a banilor sau activitățile ilegale care generează bani ce trebuie curățiți, cum ar fi: furturi, extorsiuni, șantaj, jafuri, finanțări de terorism, vînzarea de droguri, trafic de ființe umane, fraude, răpiri, insider trading.

În al 3-lea rând, zonele offshore sunt utilizate de persoanele care necesită ca tranzacțiile efectuate de acestea să rămână necunoscute, indiferent de posibilitatea că acetse activități depășesc limitele legale. Un număr mic de persoane doresc să ascundă averea sa de parteneri, dar, alții, totodată, pot avea necesitatea de a-și ascunde afacerea, care, cu toate că, poate fi legală, le poate ruina imaginea publică.

În ultimă instanță, zonele offshore sunt utilizate de cei care sunt în cautarea unor zone mai ieftine de gestionare a afacerilor, regiuni unde ei pot fi distanțați de angajamente exorbitatnte și cheltuieli fiscale care ar fi aplicate dacă schimbul s-ar realiza pe teritoriul zonelor offshore.

1. Istoria apariției zonelor offshore

Evaziunea fiscală internațională, stimulată de existența unor mici entități juridice cu statut special sau de tip statal, numite în literatura secolului XX paradisuri sau oaze fiscale, nu este un fenomen caracteristic lumii contemporane. Acestea au existat din vechime.

Astfel, în Grecia antică, insulele din vecinatatea Atenei erau utilizate de către comercianți pentru stocarea mărfurilor, în felul acesta evitându-se un impozit de 2% perceput de cetate asupra importurilor și exporturilor, ceea ce determina comercianții să întreprindă ocolire de 30 km pentru a le evita. Insulele mici din apropierea Atenei au devenit locuri de refugiu fiscal, unde bunurile stocate erau aduse mai târziu prin contrabandă.

În evul mediu, orașul Londra era un paradis fiscal pentru comercianții hanseatici, alianță comercială a diferitor orașe-porturi din nordul Europei, care erau scutiți de toate taxele.

În secolele XVI-XVII, Flandra a devenit un paradis fiscal, întrucât comertul efectuat prin porturile sale era supus la obligații fiscale și restricții minore. În anul 1889, The Bank of Nova Scotia din Canada, a doua ca mărime din țara, a deschis un birou în Jamaica, prin intermediul căruia clienții băncii beneficiau de avantajele fiscale și financiare acordate de această țară pentru operațiunile de comerț internațional.

Momentul care a marcat creșterea importanței paradisurilor fiscale l-a reprezentat sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, când a crescut numarul filialelor unei societăți - societate mamă.

Inițial, aceste filiale au servit extinderii societăților mamă în strainatate, în țări care le acordau facilități fiscale, și ca loc de refugiu pentru capitalurile destinate a fi reinvestite sau repatriate. Ulterior, filialele străine au început sa fie utilizate ca mijloc de evaziune fiscală.

Pentru a servi acestui scop, filialele au început să fie implantate în țări cu moneda stabilă, care nu exercitau un control asupra schimburilor, aveau un sistem bancar fiabil și un guvern care încuraja investițiile străine pe teritoriile lor, dar impuneau slab profiturile investitorilor străini sau beneficiile societăților rezidente, precum și dividendele vărsate de filiale societății mamă.

Statele-paradis fiscal (Tax Haven) capătă, astăzi, o rezonanță din ce în ce mai profundă, atât în lumea marilor giganți ai mapamondului, cât și în țări cu niveluri de trai mult sub cel al subzistenței, ele multiplicându-și simultan numărul și complexul de avantaje oferite investitorilor străini, în speța corporațiilor multinaționale.