Operațiunile active ale instituțiilor de credit

Introducere

” Un bancher este un domn care iti imprumuta umbrela lui atunci cand soarele straluceste, dar o vrea inapoi in primul minut cand incepe sa ploua.”

Mark Twain

Am început lucrarea cu acest citat pentru a evidentia cum se manifestă de fapt un împrumut bancar. Solicitantul împrumutului (creditului), indiferent dacă este persoană fizică sau persoană juridică, se adresează unei institutii de credit. În vederea acordării creditului, aceasta din urmă va analiza documentatia de creditare, bonitatea clientului iar dacă sunt îndeplinite conditiile creditul va fi acordat. În momentul acordării creditului, banca va avea un drept de creantă asupra debitorului (solicitantului). Dacă acesta din urmă nu-și achită toate obligatiile fată de bancă, banca își va retrage împrumutul. Această actiune este justificată, având în vedere că obiectivul oricărei institutii este obtinerea de profit. Acordarea de credite reprezintă principala manifestare din categoria operatiunilor active ale institutiilor de credit.

În lucrarea de fată am sintetizat cîteva notiuni generale despre operatiunile active ale institutiilor de credit, am prezentat pe larg activitatea de creditare și ce implică aceasta și am inclus totodată câteva notiuni despre operatiunile de plasament.

1. Operatiunile active ale băncilor centrale. Operatiunile active ale băncilor comerciale

“Operatiunile active reprezintă, în general, procesul de plasare a resurselor in diferite active purtătoare de dobânda pentru a optimiza profitul și pentru a reduce marja de risc, avand ca obiectiv diminuarea pierderilor.”

Au fost elaborate trei teorii privind operatiunile active ale băncii:

Teoria creditului comercial: pornește de la necesitatea satisfacerii pozitive a cerintelor specific fiecarei bănci: lichiditate sau profit. Banca trebuie să promoveze în primul rând creditele autolichidabile angajate pe baza unor garantii reale;

Teoria (doctrina ) transferabilitătii constă în modificarea structurilor de creditare ale băncii prin transformarea acestora din economii în depozite, în economii financiare sub forma hârtiilor de valoare. Un aspect negativ al acestei doctrine este faptul că o parte din resurse fiind angajate în detinerea de titluri (hârtii de valoare) rămân mai putine pentru creditarea agentiilor economici;

Teoria veniturilor anticipate: încurajeaza banca în a considera creditele pe termen lung ca o potentiala resursă de lichiditate.

2. Principiile procesului investitional

Respectarea legalitatii

Siguranta investitiilor

Asigurarea lichiditatii

Profitabilitatea investitiilor

Riscul

Perioada de timp

Rezervele de capital

3.1 Creditul

3.1.1 Continutul si functiile creditului

Pentru definirea creditului este necesară prezentarea a 3 abordări:

Creditul ca încredere: este o conceptie care plasează la baza relatiilor de credit ideea de încredere. În practică această încredere se concretizează în relatiile dintre creditor și debitor, în sensul că cel din urmă trebuie să prezinte o anumită bonitate, astfel încât să genereze încredere din partea creditorului;

Creditul ca expresie a relatiilor de schimb reprezintă un acord prin care anumite bunuri, servicii sau o cantitate de monedă sunt cedate în schimbul unei promisiuni dde plată viitoare;

Creditul ca expresie a relatiilor de redistribuire reprezintă transferul unei parti din produsul social de la unii din participantii la circuitul economic către alti participanti la acest circuit.

Definirea completă a notiunii de credit are în vedere toate cele 3 abordări. „Creditul reprezintă o categorie economică ce exprimă relatii de repartitie a unei părti din PIB sau venitul national prin care se mobilizează și distribuie disponibilitătile din ecomice și se creează noi mijloace de plată în scopul satisfacerii unor nevoi de capital și al realizării unor obiective ale politicii economice”.

Trăsăturile definitorii ale creditului, după cum acestea rezultă din legea bancară, sunt următoarele:

Creditul este un angajament, deci transferul dreptului de proprietate asupra sumei ce face obiectul creditării are caracter obligatoriu pentru bancă din momentul când banca si-a asumat un angajament de disponibilizare a creditului;

Creditul poate avea și semnificatia unui angajament al institutiei de credit la prelungirea scadentei unei datorii izvorâte din credit bancar (banca poate avea asupra unei persoane și o creantă de altă natură-contract de vânzare a unui imobil);

Ipoteza angajamentului de achizitionare a unui titlu care încorporează o creantă ori a altui drept la încasarea unei sume de bani ca specie a creditului- scontul efectelor de comert, factoringul, forfetarea, tranzactiile cambiale;

Acordarea creditului sau aprobarea prelungirii scadentei datoriei izvorâte din credit se va face în schimbul obligatiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum și la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă. Între cei doi actori angajati în operatiunea de creditare se naște astfel un contract sinalagmatic, în caz de litigiu banca poate să retragă împrumutul și să invoce clauza:” exceptio non adimpleti contractus”.

Elementele creditului bancar

Participantii la raportul de credit;

Promisiunea de rambursare;

Garantarea creditului;

Scadenta;

Dobânda.

Participantii la raportul de credit, creditorul si debitorul sunt denumiti subiecte ale raportului de credit. Aceștia se grupeaza în 3 mari categorii: populatia, statul si agentii economici. Populatia participă la procesul de creditare în dubla calitate, de creditor si debitor, remarcându-se prin rolul important în asigurarea resurselor de creditare. Participarea statului în calitate de creditor se realizează în momentul în care acesta înregistrează excedente bugetare sau mobilizează în economie importante sume în schimb, calitatea de debitor rezidă ca urmare a înregistrarii de deficite bugetare. Agentii economici detin o importanta pozitie în rândul creditorilor, în cazul în care obtin rezultate financiare pozitive.

Promisiunea de rambursare reprezintă angajamentul debitorului de a rambursa, la scadentă, valoarea capitalului împrumutat, plus dobanda, ca pret al creditului. La nivelul creditorului este necesară adoptarea unor masuri necesare pentru prevenirea si eliminarea riscului de nerambursare.

Strâns legată și decurgând din promisiunea de rambursare apare garantarea creditului. În functie de natura elementelor care constituie obiectul garantiei se poate face distinctia între garantia reală, garantia personală si alte garantii.

Scadenta sau termenul de rambursare stabilit în contract este diferit de la 24 ore (în cazul pietei interbancare) până la durate medii si lungi (20 sau 30 ani), în cazulîmprumuturilor obligatare, în functie de particularitatile sectorului de activitate și de nivelul eficientei activitatii beneficiarilor de credite.

„Dobânda reprezintă o caracteristică a creditului și constituie pretul capitalului utilizat sau chiria pe care o platește deditorul pentru dreptul care i se acordă, cel de a folosi capital împrumutat”.