Operațiunile și caracteristicile băncilor de afaceri

CAPITOLUL I: Caracteristicile băncilor de afaceri

Băncile de afaceri reprezintă intermediarii financiari care asigură servicii profesionale specializate în mobilizarea altor resurse financiare decât creditele bancare, spre deosebire de băncile comerciale care acordă credite, băncile de afaceri nu constituie depozite, ci oferă serviciile profesionale pentru mobilizarea fondurilor din diverse resurse cu preponderenţă altele decât din sistemul bancar.

Altfel spus, aceste bănci pot fi considerate întreprinderi lucrative specializate, care oferă bani – capital, celorlalte unităţi economice (persoane fizice sau juridice). Aceste resurse constau în capitalurile proprii, dar şi obligaţiunile şi actiunile emise de ele şi subscrise de cei interesaţi. Banca de afaceri acordă credite pe termen lung, susţinând astfel proiectele de investiţii ale întreprinzătorilor.

I.1 Apariţia şi evoluţia băncilor de afaceri

Referitor la apariţia băncilor, unii autori, invocând mărturii istorice, atestă faptul că operaţiunile bancare au apărut şi s-au dezvoltat încă cu mii de ani înaintea erei noastre, concomitent cu apariţia şi dezvoltarea vieţii sociale.

Modelul băncilor de afaceri a fost creat prin Glass-Stegall Act din anul 1933 care face o delimitare netă, în cadrul instituţiillor de credit americane între băncile comerciale (Deposit Banks) colectoare de depozite şi distribuitoare de credite şi băncile de investiţii (Investment Banks) carora le-au revenit operaţiunile de intermediere în domeniul atragerii capitalurilor şi plasării lor optime inclusiv prin administrarea pe cont prorpiu a emisiunilor de valori mobiliare.

Istoria băncilor de afaceri este cunoscută din timpul civilizaţiilor antice, din Roma sau Grecia. Chiar şi în acea perioadă civilizaţia umană a fost implicată în operaţiunile de investiţii şi bancare, urmând şi în evul mediu să se simtă prezenţa acestor bănci

Aceste bănci se diferenţiază de cele comerciale(de depozit) nu atât prin specializarea operaţiunilor lor, ci mai ales prin orientarea activităţii pe care acestea o desfăşoară.

Apariţia „afacerilor de bancă” este strâns legată de evoluţia economiilor moderne în care domină marile întreprinderi industriale, dar şi cele comerciale. Totodată, este cunoscut faptul că în majoritatea cazurilor, crearea sau extinderea unei afaceri implică necesitatea capitalurilor, iar în această situaţie băncile intervin ca intermediari.

Necesitatea apariţiei acestui tip de bancă, este determinată de noile întreprinderi, care sunt mai puţin cunoscute şi care presupun neîncredere şi un risc din partea deţinătorilor de capitaluri. În acest caz, intervin băncile, care se vor implica direct în procesul de susţinere a finanţării noilor întreprinderi. De asemenea, băncile au posibilitatea să mobilizeze noi capitaluri pentru susţinerea activităţii de plasament. Aşadar, în tot mai multe ţări dezvoltate, a apărut un nou tip de bănci – băncile de afaceri în care se includ o varietate de instituţii financiare, precum:

-Societăţi de portofoliu;

-Societăţi financiare de plasament;

-Societăţi de investiţii;

-Cluburile de investiţii;

O categorie distinctă a băncilor de afaceri (bănci de investiţii) o reprezintă societăţile de portofoliu, care au apărut la începutul secolului al XX-lea, atunci când s-a realizat şi delimitarea între băncile comerciale şi băncile de investiţii, care aveau ca principal obiectiv intermedierea atragerii capitalurilor şi plasarea lor, inclusiv administrarea pe cont propriu a emisiunilor de valori mobiliare. Mai târziu activitatea acestor bănci s-a extins în domeniul intermedierii achiziţiilor, cesiunilor şi fuziunilor de întreprinderi.

Acestea, prin numărul şi dimensiunea lor, deţin o pondere importantă în cadrul operaţiunilor financiare franceze, deşi pe alte pieţe financiare naţionale acţionează societăţi de portofoliu mult mai mari.

În ceea ce priveşte apariţia societăţilor financiare de plasament, acestea au apărut din necesitatea ca deţinătorii de capital să poată asigura o utilizarea cât mai optimă a acestuia.

Aceste instituţii de credit au ca obiectiv principal plasarea pe termen lung a capitalului, asumându-şi sarcina administrării unui fond comun de creanţe, în scopul obţinerii unor venituri maxime.