Organizația Mondială a Comerțului și țările aflate în curs de dezvoltare

La mijlocul secolului XX s-a produs o puternica miscare de creare de organisme si institutii care coordoneaza economia internationala pentru a evita astfel producerea de tensiuni care, de-a lungul primei jumatati a secolului, au condus la doua razboaie mondiale. Dupa 50 de ani, se poate evalua pozitiv acel proces de institutionalizare al economiei internationale. Nu s-a redus notabil doar intensitatea si amplitudinea conflictelor armate, ci s-a si reusit sa se construiasca un sistem de colaborare internationala fara precedent in istoria umanitatii.

In aceste momente, umanitatea este de fiecare data mai constienta de gradul de interactiune globala atins de economie. Globalizarea are aparatori si detractori pentru ca s-a pus in evidenta ca are avantaje si inconveniente: globalizarea impinge cresterea si dezvoltarea economica, dar cateodata produce tensiuni si dezechilibre de fiecare data mai grave. De fiecare data este mai evidenta necesitatea de a avea organisme internationale puternice, cu capacitatea de a impune un nou ordin economic global si ca se angajeaza sa redistribuie global beneficiile dezvoltarii umane.

Primele doua organisme economice internationale constituite prin Tratatul de la Bretton Woods in anul 1944 sunt Fondul Monetar International (FMI), creat in 1944, care are ca scop principal promovarea cooperarii monetare internationale, garantarea stabilitatii financiare, facilitarea comertului international, contribuirea la un nivel inalt de ocupare a fortei de munca, la stabilitate economica si combaterea saraciei, si Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), creata in 1946, principalul sau obiectiv in primii ani de activitate a fost reconstructia tarilor care au suferit de pe urma razboiului, dar mai incolo, in special din 1961, s-a dedicat exclusiv ajutorarii pe termen lung a tarilor intarziate.

In reuniunile de la Bretton Woods, din 1944, s-a previzionat constituirea unui al treilea organism economic mondial, Organizatia Internationala a Comertului (OIC). In 1948 s-a aprobat in Cuba "Carta de la Havana", documentul constitutiv al OIC, dar ratificarea necesara pentru diferite guverne, in special cel al SUA, nu s-a produs. Unii istorici au presupus ca nereusita e posibil sa fi rezultat din temerile venite din interiorul comunitatii de afaceri americane, acelea ca Organizatia Internationala a Comertului, (ITO) ar fi putut fi folosita pentru a regulariza, mai degraba decat pentru a liberaliza marile afaceri (Lisa Wilkins, 1997). A trebuit sa se astepte aproape cincizeci de ani, pana in 1995, pentru a asista la crearea unui organism similar, Organizatia Mondiala a Comertului (OMC). In timpul acestor ani piata mondiala a fost rigida printr-o conjunctie de norme comerciale si concesiuni tarifare acordate intre un grup de tari, care s-a numit „Acordul General asupra Tarifelor Vamale si Comert” (GATT, General Agreement on Tarrifs and Trade) semnat in 1948.

Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) (World Trade Organization – WTO ) este singurul organism international care se ocupa de normele ce dirijeaza si opereaza in directia reducerii si abolirii barierelor comertului international.

. Nucleul sau este constituit din Acordurile OMC, care au fost negociate si semnate de majoritatea tarilor ce au participat la comertul mondial. Aceste documente stabilesc norme juridice fundamentale ale comertului international. Sunt contracte care obliga guvernele sa-si mentina politicile comerciale intre limitele convenite. Chiar daca sunt negociate de guverne, obiectivul lor este de a ajuta producatorii de bunuri si servicii, exportatorii si importatorii sa-si continue activitatile.

Scopul principal al sistemului este de a ajuta la circulatia fluxurilor comerciale cu maxima libertate posibila, atata timp cat nu se produc efecte secundare defavorabile. Aceasta inseamna pe de o parte eliminarea de obstacole. Pe de alta parte denota ca particularii, intreprinderile si guvernele, cunosc care sunt normele ce dirijeaza comertul in toata lumea, dandu-le siguranta ca politicile nu vor suferi schimbari bruste. Cu alte cuvinte, normele trebuie sa fie "transparente" si previzibile.

Cum acordurile sunt redactate si semnate de comunitatea tarilor comerciante, adeseori dupa ample dezbateri si controverse, una dintre functiile cele mai importante ale OMC este de a servi ca forum pentru celebrarea negocierilor comerciale. Odată ce se ajunge la un consimţământ, OMC preia rolul pentru punerea în aplicare a acestor rezultate. Negocierile sunt pilonul de suport al acestei organizaţii. Acordurile la care ajunge se doresc a fi rezultatul unui proces de consultări între toate părţile interesate pentru a ajuta la sporirea interacţiunilor.

Al treilea aspect important al muncii OMC este solutionarea divergentelor. Relatiile comerciale poarta adeseori interese contrare. Contractele si acordurile inclusiv cele negociate cu grija din sistemul OMC, necesita cateodata sa fie interpretate. Modul cel mai bun de a rezolva aceste diferente este prin intermediul unei proceduri impartiale, bazata pe un fundament juridic convenit. Acesta este cel care inspira procesul de solutionare a diferentelor stabilite de Acordurile OMC.