Orientări Moderne și Tendințe în Finanțarea Educației

Capitolul 1 Sisteme de finanţare a educaţiei

1.1. Bugetul de stat

Toate sursele de finanţare a învăţământului pot fi grupate în două mari categorii, respectiv: surse publice şi surse private. Sursele publice provin de la autorităţile centrale, regionale şi locale, în timp ce sursele private provin de la studenţi, gospodării şi organisme neguvernamentale. Importanţa relativă a fiecărui tip de sursă de finanţare, fie ea publică sau privată, variază semnificativ de la un stat la altul, mergând de la finanţare totală a educaţiei

în ţări precum Danemarca, Finlanda şi Suedia, în timp ce în multe state membre taxele de studiu sunt suportate de către studenţi.

În categoria numeroaselor probleme cu care se confruntă învăţământul românesc, problema financiară este una de primă însemnătate, găsindu-se la originea multor dezechilibre manifestate în organizarea si funcţonarea sistemului educaţonal.

O problemă deosebit de importantă în funcţionarea sistemului educaţional o reprezintă, printre altele, şi modalităţile de finanţare aferente fiecărui nivel. Astfel, potrivit Legii învăţământului nr.84/1995 cu modificările şi completările ulterioare, învăţământul de stat este gratuit, fiind finanţat în principal de la bugetul de stat şi bugetele locale, dar şi din fonduri ale agenţilor economici, precum şi a altor persoane fizice şi juridice. Conform Legii Invatamantului nr 84/1995, republicata in M. Of. 606 din 10.12.1999 putem mentiona urmatoarele aspecte:

(1) Finanţarea învăţământului de stat se face de la bugetul de stat, în limitele a cel putin 4% din produsul intern brut, în concordanţă cu urmatoarele cerinţe:

a) considerarea dezvoltării învăţământului ca o prioritate naţională, pentru pregătirea resurselor umane la nivelul standardelor internaţionale;

b) profesionalizarea resurselor umane în concordanţă cu diversificarea pieţei muncii;

c) dezvoltarea învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice universitare pentru integrare la vârf în viaţa ştiintifică mondială.

(2) Sistemul de finanţare a învăţământului asigură descentralizarea gestionării fondurilor şi permite implicarea comunităţilor locale în alocarea de resurse financiare suplimentare pentru învăţământ.

(3) Instituţiile şi unităţile de învăţământ pot beneficia şi de alte surse de venituri dobândite în condiţiile legii: venituri proprii, subvenţii, donaţii, sponsorizări şi taxe de la persoane juridice şi fizice. Veniturile oţinute din sursele menţionate se gestionează si se utilizează integral la nivelul instituţiilor şi unităţilor respective, inclusiv pentru majorarea fondului de salarii, fără vărsăminte la bugetul de stat, la bugetele locale şi fără a afecta alocaţiile bugetare.

(4) Fondurile alocate Ministerului Educaţiei Naţionale pentru învăţământul preuniversitar se repartizează inspectoratelor scolare care le redistribuie unităţilor de învăţământ din teritoriu prin ordonatorii terţiari de credite subordonaţi.

Măsuri de natura ajutorului de stat în cadrul procesului educaţional se pot însă regăsi în cazul unor mecanisme specifice de finanţare, sub formă de programe, granturi de cercetare acordate universităţilor, sau al altor programe de instruire şi formare profesională continuă. În general, la nivelul Uniunii Europene ajutoarele pentru instruire sunt considerate compatibile cu mediul concurenţial normal, acordarea acestora urmând a fi acordată efectiv după autorizarea de către Comisie.