Piața asigurărilor în UE

Cap. 1. Asigurările – Premisele şi Directivele Creării Pieţei Unice Europene în Domeniul Asigurărilor

1.1. Asigurările – definire şi concept

Grija omului pentru viaţa de zi cu zi, dar şi pentru cea de mâine a determinat de-a lungul istoriei apariţia unor instituţii specializate care să ofere o anumită protecţie a omului asupra evenimentelor imprevizibile, instituţii ce poartă numele de instituţii de asigurări.

În literatura de specialitate, asigurarea este definită ca fiind protecţia, de obicei financiară, a oamenilor asupra pierderilor suferite de aceştia datorită expunerii la anumiţi factori de risc.

Această “protecţie” denumită generic asigurare se încheie în baza unui contract în care asiguratul plăteşte o sumă de bani asiguratorului, în schimbul beneficierii de servicii de asigurare. Cu toate că asiguratul plăteşte o sumă de bani asiguratorului pentru beneficierea “protecţiei asiguratoare”, suma plătită de către asigurat se constituie într-un fond specific, din care atunci când este cazul vor fi acoperite pagubele suferite de către asigurat. Din acest motiv cu toate că, contractul de asigurare se aseamănă în mare parte cu contractul civil, el se diferenţiază de acesta , prin caracterul său aleatoriu prin care, semnatarii lui , nu cunosc cu exactitate avantajele şi dezavantajele acestui contract.

Responsabilitatea ce revine acestui contract este mai ridicată în partea asiguratorului, în sensul că acesta preia toate riscurile asiguratului, riscuri ce sunt de obicei imprevizibile atât în timp cât şi spaţiu.

Începuturile asigurărilor se evidenţiază în domeniul afacerilor, în care comercianţii doreau asigurate atât tranzacşiile financiare cât şi patrimonial pe care îl aveau în gestiune.

Pe lângă furnizarea de protecţie, asigurările mai cunosc şi alte funcţii specifice cum ar fi:distribuţia daunelor, compensarea financiară, pensii private dar îndeplineşte în acelaşi timp şi o funcţie economică.

1.2. Premisele Creării Pieţei Unice Europene a Asigurărilor

La intrarea în vigoare a Tratatului de la Roma piaţa asigurărilor din fiecare ţară membră a Comunităţii Economice Europene funcţiona în conformitate cu reglementările naţionale juridice şi administrative referitoare la contractul de asigurare. Aceste prezentau disparităţi de la o ţară la alta determinate în mare măsură de concepţiile în materie care prevalau în momentul în care fuseseră adoptate.

Tratatul prin care se instituia Comunitatea Economică Europeană consacra patru libertăţi fundamentale menite să asigure buna funcţionare a Pieţei Comune, şi anume: libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor, şi a capitalurilor; ultimele trei libertăţi vizând şi activitatea de asigurare.

Statele semnatare ale Tratatului de la Roma au convenit să înlăture în mod treptat, în cursul perioadei de tranziţie, restricţiile dintre statele membre.

Tratatul garantează libertatea de stabilire, care permite unei societăţi al cărui sediu social se află într-un stat membru să deschidă o sucursală sau o agenţie pe teritoriul altui stat membru, în condiţii echivalente cu cele rezervate societăţilor din ţara gazdă.

Statele membre ale Tratatului de la Roma au convenit să înlăture restricţiile vizând libera prestare de servicii de către resortisanţii unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Tratatul garantează libertatea de prestare de servicii, care permite unei societăţi stabilite pe teritoriul unui stat membru de a exercita activităţi pe teritoriul altui stat membru, fără a trebui să dispună de un sediu acolo şi fără discriminare faţă de societăţile care dispun de sediu.

Statele semnatere ale Tratatului de la Roma au convenit să elimine restricţiile la circulaţia capitalurilor aparţinând persoanelor rezidente în atatele membre, precum şi discriminările de tratament bazate pe naţionalitatea sau rezidenţa părţilor ori pe localizarea plasamentelor. Tratatul garantează libertatea mişcărilor de capital, care permite oricărui cetăţean sau oricărei societăţi din C.E.E. să efectueze transferuri de capital în spaţiul comunitar şi să utilizeze instrumentele financiare oferite pe ansamblul pieţelor din statele membre.