Piața financiară - conținut, structură, funcții

Pentru o înțelegere cât mai clară a temei referitoare la piața financiară, se consideră necesară incursiunea în definirea conceptului de sistem financiar, pentru determinarea noțiunii de piață financiară și aspectele generale referitoare la aceasta.

Discuțiile legate de sistemele financiare se subscriu unor arii tematice variate, pornind de la structura sau funcțiile acestora, până la arhitectura lor optimă, bazată pe societăți bancare sau pe piața de capital. În literatura de specialitate se discută despre sisteme financiare bazate pe societăți bancare sau pe piațe de capital, încercându-se oferirea unor soluții optime, despre sisteme financiare în care se asigură un nivel ridicat sau redus al protecției acționarilor minoritari. Astfel, sistemul financiar reprezintă totalitatea piețelor, instrumentelor și intermediarilor, al cărui obiectiv este orientat spre mobilizarea eficientă a economisirii pentru finanțarea nevoilor private și publice, concomitent cu valorificarea și protejarea capitalului bănesc investit în condiții de risc.

Între sistemul financiar și piețele financiare se manifestă o relație organică: cel puțin în economia de piață, relațiile dintre diferitele instituții financiare se realizează prin intermediul piețelor financiare. Conform abordării prezentate în Dicționarul de Economie, piața financiară este definită drept locul de întâlnire a nevoilor de resurse financiare ale întreprinzătorilor cu disponibități bănești ale populației sau ale altor agenți economici. Altfel spus, piața financiară reprezintă spațiul care asigură armonizarea dintre cererea și oferta de resurse financiare.

Proveniența cererii de fonduri pe termen lung survine de la agenți economici precum: statul și colectivitățile locale (care au ca motivație pentru cererea de fonduri finanțarea cheltuielilor și a deficitului bugetar), firmele de stat (care fac apel la fondurile disponibile pentru nevoia de investiții în diferite sectoare economice), societățile comerciale private (care fac apel la piața de capital, atât la constituire, cât și în timpul dezvoltării afacerilor, prin acțiuni și obligațiuni), cât și băncile și societățile financiare, care fac apel la fondurile investitorilor pentru finanțare propriei activități).

De asemenea, oferta de fonduri pe termen lung își are originea în economisire, ceea ce reprezintă efectivul rămas după satisfacerea nevoilor de consum, persoanelor care dobândesc venituri. Agenții economici care posedă aceste economii sunt persoane fizice sau juridice și le pot folosi direct prin investiții sau depune la bănci pentru crearea activelor bancare.

Într-o altă perspectivă, piața financiară cuprinde instituțiile și procedurile prin care se facilitează trasferurile de resurse financiare între agenții care prezintă excedente de resurse și cei care se confruntă cu deficite de astfel de resurse. Piața financiară reprezintă un cadru necesar pentru dezvoltarea economiei de piață, oferind deținătorilor de capitaluri disponibile posibilitatea de a le aloca într-o manieră cât mai eficientă pentru asigurarea dezvoltării întregii economii. Astfel, agenții care posedă lichidități excedentare (investitori privați), le pun la dispoziția celor ce promovează idei de afaceri sau proiecte de investiții atractive, dar care nu dispun de aceste lichidități (întreprinderile).

În sens larg, în structura pieței financiare este inclusă: piața monetară, piața de capital, piața valutară, piața ipotecară, piața asigurărilor, iar în sens restrâns, aceasta cuprinde două componente principale: piața monetară și piața de capital, ponderea acestora fiind diferită de la o țară la alta. La rândul lor, piețele monetare includ: piața inter-bancară, piața scontului, piața efectelor de comerț, piața certificatelor de depozit, piața euro-valutelor, în timp ce piața de capital este compusă din: piața acțiunilor, piața obligațiunilor, piața produselor derivate (piețe forward, futures, options).

Liteatura de specialitate abordează structura pieței financiare pe baza a două concepții majore și anume: concepția anglo-saxonă și concepția continental-europeană, de sorginte franceză.

În perspectivă anglo-saxonă, piața financiară reprezintă un concept cu o sferă mai largă de cuprindere, compusă din trei componente și anume: piața monetară, de capital și cea a asigurărilor. Prin intermediul primei componente a pieței financiare și anume piața monetară se realizează atragerea și plasarea capitalurilor pe termen scurt, prin prisma unor piețe precum: piața inter-bancară, a scontului etc.

De asemenea, piața asigurărilor prezintă trăsături specifice, care o individualizează: produsele tip asigurare pot fi privite în calitatea lor atât de mijloc de economisire, cât și de mijloc de compensare a pierderilor survenite în urma apariției unui eveniment nefast asigurat.