Plasamente Financiare în România

INTRODUCERE

În mediul financiar se face o distinctie clară şi tranşantă între a economisi şi a investi.

Prin economisire se urmăreşte crearea unor rezerve de bani care să fie păstrate în condiţii de risc cât mai mic, dacă se poate chiar inexistent. Prin procesul de economisire practic se acumulează un capital bănesc care este prezervat în condiţii de siguranţă maximă pentru a fi utilizat ulterior, fie pentru realizarea unor obiective personale pe termen mediu şi lung (achiziţia unei case, a unui automobil, unui computer performant, plata unor taxe de şcolarizare, finanţarea unei vacanţe sau a unei călătorii etc), fie pentru a face faţă unor evenimente neprevăzute: o cheltuială imediată neprogramată, fie chiar pentru a investi ulterior. Cele mai potrivite instrumente pentru plasarea banilor economisiţi sunt cele cu lichiditate ridicată şi risc scăzut. Bineînţeles în aceste condiţii randamentul obţinut va fi destul de redus. Important este totuşi ca el să se situeze peste rata inflaţiei.

Printre instrumentele financiare care corespund acestor exigenţe se numără depozitele bancare, titlurile de stat (certificatele de trezorerie pentru populaţie) şi într-o oarecare măsură chiar şi obligaţiunile municipale. Câştigul care se obţine din plasarea economiilor în aceste instrumente financiare este reprezentat de o dobândã (în general fixă, dar poate fi şi variabilă), fără a exista nici un moment pericolul ca la scadenţă suma obţinută să fie mai mică decât cea iniţială ca urmare a unor evenimente adverse.

De partea cealaltă, a investi presupune asumarea unui risc, scopul principal fiind acela de a realiza un profit cât mai ridicat.

Practic în cazul unei investiţii nu se mai pune problema de a minimiza riscul, cum este cazul pentru sumele economisite, ci de a maximiza profitul ce poate fi obţinut în condiţii acceptabile de risc. Semnificaţia sintagmei “condiţii acceptabile de risc” diferă de la o persoană la alta.

Unii investitori sunt dispuşi să rişte o pierdere mai mare în speranţa că totuşi situaţia va evolua în favoarea lor şi vor avea un profit foarte ridicat, la fel cum există şi investitori care nu doresc să-şi asume decât un risc mediu sau scăzut şi, ca atare, se vor mulţumi cu profituri mai modeste.

În categoria investiţiilor intră cea mai mare parte a tipurilor de plasamente: de la cele cu risc mai redus cum sunt obligaţiunile emise de companii private şi până la cele cu risc ridicat de tipul acţiunilor listate la bursă sau cu risc foarte ridicat cum este cazul contractelor futures şi al opţiunilor. Toate acestea sunt investiţii în instrumente financiare. Există însă şi persoane care investesc în obiecte de artă, în metale preţioase, imobile, sau chiar îşi pornesc propria afacere. Şi acestea sunt tot investiţii numai că ele nu se circumscriu unei pieţe financiare sau bursiere.

Diferenţa principală a acestora din urmă faţă de investiţia într-un instrument financiar este că ele nefiind tranzacţionate pe o piaţă organizată este mai greu de determinat valoarea lor corectă la orice moment de timp şi totodată sunt mai greu de transformat în bani în cazul în care investitorul are nevoie imediată de lichidităţi.

A economisi şi a investi sunt două lucruri fundamental diferite.

Diferenţele se referă în primul rând la:

- obiectivul avut în vedere: acumularea de capital în cazul procesului de economisire, iar în cazul investiţiilor, obţinerea de profit;

- riscul asumat: aproape zero când vorbim despre economii, dar în mod cert existent în cazul investiţiilor;

- randamentul posibil a fi obţinut: destul de redus (dar obligatoriu peste rata inflaţiei) pentru sumele economisite şi mult mai mare în cazul investiţiilor.

În continuare, vom analiza posibilităţile de a investi şi de a economisi în România.

CAPITOLUL I

1.1. ACŢIUNILE

Acţiunile reprezintă conform celor mai uzuale definiţii o participare în capitalul social al unei companii. Acţionarii deţin un drept de proprietate asupra activelor nete ale firmei respective, desigur proporţional cu numărul de acţiuni deţinute. Ei au dreptul să fie informaţi cu privire la activitatea companiei, să participe la Adunarea Generală a Acţionarilor şi să voteze cu privire la deciziile ce se iau în acest organism şi să încaseze dividende dacă societatea a avut profit. De cealaltă parte însă, dacă societatea are o evoluţie negativă şi ajunge în incapacitate de plată (faliment), acţionarii sunt ultimii care sunt despăgubiţi, după ce se plătesc datoriile la stat şi către salariaţi, după rambursarea creditelor bancare şi răscumpărarea obligaţiunilor emise. Din acest motiv se consideră că gradul de risc al unei deţineri de acţiuni este mai mare decât în cazul cumpărării de obligaţiuni pentru că în caz de faliment un deţinător de obligaţiuni este despăgubit înaintea acţionarului.

Acţiunile reprezintă, deci, fracţiuni ale capitalului social şi desemnează raportul juridic dintre deţinătorul de acţiuni şi societatea emitentă.