Politica fiscală în UE

Politica fiscală în U.E

1.1 Caracteristici ale politicii fiscale în UE

Politica fiscală este unul din cele două instrumente ale macroeconomiei; alături de politica monetară, cuprinde cheltuielile publice şi taxele şi orice altă reglementare a sectorului privat (de exemplu scutirea de taxe).Poate fi folosită în a influenţa nivelul cererii într-o economie cu scopul de a ţine rata somajului cât mai mica, fără a declanşa inflaţie.

Politica fiscală joacă un rol semnificativ pe piaţa internă. Cu toate acestea, UE are relativ puţine competenţe în materie fiscală. Impozitarea directă este reglementată aproape în totalitate prin acorduri bilaterale, în timp ce Tratatul CE conţine o serie de dispoziţii, inclusiv de armonizare în ceea ce priveşte impozitarea indirectă. Jurisprudenţa CEJ şi cooperarea dintre autorităţile fiscale ale statelor membre rămân un element-cheie al politicii fiscale europene.

UE a dezvoltat politici pentru protecţia muncii, crearea de noi locuri de muncă, raţionalizarea consumului de energie, dar nu a reuşit încă armonizarea pentru a se ajunge la o politică fiscală unitară .

Cooperarea dintre autorităţile fiscale ale statelor membre a fost un element-cheie în punerea în aplicare a politicii fiscale a UE, în special combaterea fraudei fiscale.

Putem afirma că politica fiscală are ca obiective principale rezolvarea unor categorii de probleme fiscale existente între statele membe ale Uniunii Europene.

Problemele fiscale ale UE cele mai des întâlnite sunt:

- pericolul dublei impuneri

- evaziunea fiscală

- utilizarea discriminatorie a impozitelor

Factorii care stau la originea problemelor enumerate mai sus sunt: dezvoltarea rapidă a schimburilor comerciale internaţionale, precum şi menţinerea unei suveranităţi fiscale a statelor membre.

UE este responsabilă pentru ca fiecare stat membru să aplice o politică fiscală sănătoasă astfel încât stabilitatea economică a UE şi, mai ales, stabilitatea monedei unice să nu fie afectate. UE foloseşte în acest sens criteriile de convergenţă şi armonizarea sistemului de taxe şi coordonarea stabilizării politicilor fiscale prin intermediul SGP (Stability and Growth Pact).

1.2 Bază juridică

La nivelul Uniunii Europene, politica fiscală este subordonată tratatului de înfiinţare a

Comunităţii Europene, care prevede:

• Acţiuni în domeniul impozitării generale „eliminarea, între statele membre, a taxelor vamale [...] şi a oricăror altor măsuri cu efect echivalent” şi „instituirea unui regim care să împiedice denaturarea concurenţei pe piaţa comună”

• Articolul 93 priveşte impozitarea indirectă (TVA şi accize)

• Articolului 94 (completat de articolele 96 şi 97), acoperă măsuri pentru prevenirea denaturărilor pieţei

• În vederea evitării dublei impozitări, articolul 293 recomandă încheierea de convenţii fiscale interstatale

Uniunea Europeană nu are puterea de a crea sau de a percepe taxe şi impozite.Totuşi,pe piaţa unică este important să se observe că măsurile fiscale stabilite de către statele membre nu împiedică libera circulaţie a bunurilor,a serviciilor sau a capitalului şi că nu denaturează competiţia.

Se poate spune că procesul de armonizare şi coordonare a impozitării este lent datorită complexităţii factorilor implicaţi,precum şi a faptului că deciziile privind fiscalitatea cer unanimitate de voturi.

1.3 Obiectivele politicii fiscale

Crearea pieţei şi finalizarea Uniunii Economice şi Monetare au condus la noi iniţiative comunitare în domeniul politicii fiscale.Eliminarea restricţiilor privind circulaţia capitalului a provocat temeri în sensul că bazele de impozitare naţionale ar putea fi erodate de competiţia în materie fiscală ,aceasta conducând la o deplasare a sarcinii fiscale de la capital către forţa de muncă,cu consecinţe nefaste asupra ocupării forţei de muncă.

Din aceste motive,atunci când construieşte politica fiscală,Uniunea Europeană urmăreşte o serie de obiective:

- ca prim obiectiv pe termen lung se urmăreşte prevenirea distorsionării concurenţei în interiorul pieţei unice prin existenţa diferenţelor dintre cotele impozitelor indirecte şi dintre sistemele de impozitare propriu-zise.

- în domeniul impozitării directe, unde cadrul legal existent se prezintă,în general, sub forma acordurilor dintre statele membre, obiectivul principal al Comunităţii este cel de a „elimina ambiguităţile legislative” care permit evaziunea fiscală ,un al doilea obiectiv îl constituie evitarea dublei impuneri.

- Obiectivul recentelor orientări în direcţia unei politici fiscale a fost prevenirea efectelor negative ale concurenţei fiscale,fiind vorba în special de „migrarea” bazelor de impozitare naţionale pe măsură ce firmele îşi părăsesc sediile iniţiale din statele membre în căutarea unui regim fiscal mai favorabil în alte ţări comunitare.

- Prevederile Tratatului de la Maastricht cu privire la Uniunea Economică şi Monetară dau o nouă dimensiune politicii fiscale prin limitarea strictă a posibilităţii guvernelor de a finanţa cheltuielile publice prin împrumuturi.Pactul pentru Stabilitate şi Dezvoltare prevede ca statele membre cu deficit bugetar de peste 3 % să constituie depozite nepurtătoare de dobândă care se transformă în amenzi nerambursabile în cazul în care nu se reuşeşte reducerea deficitului.Obiectivul general al Pactului este ca bugetele statelor membre să se menţină într-un anumit echilibru de-a lungul ciclului economic.Din această cauză,statele membre vor trebui să finanţeze orice creştere a cheltuielior publice prin creşterea impozitelor.

În ciuda acceptării largi a acestor obiective, guvernele naţionale au fost reticente în a adopta iniţiative majore în vederea armonizării impozitării în cadrul Comunităţii sau în scopul eliminării dispoziţiei din Tratat conform căreia măsurile fiscale trebuie să fie adoptate în unanimitate în Consiliu.