Politică monetară - strategii indirecte

CAPITOLUL I

POLITICA MONETARĂ

1.1. Politica monetară – rol şi obiective

Echilibrul de pe piaţa monetară, obţinut numai prin mecanismul cerere-ofertă de monedă, este spontan şi are un grad mic de certitudine. De evoluţia pieţei monetare, depinde însă întreaga economie naţională: evoluţia preţurilor, a profiturilor şi veniturilor populaţiei, accentuarea expansiunii economice sau a recesiunii, creşterea sau diminuarea şomajului, raportul dintre moneda naţională şi valutele străine etc. Mai trebuie adăugat că, pe piaţa monetară acţionează agenţi bancari foarte diversificaţi, existând unităţi bancare de stat, private şi mixte, care vehiculează şi gestionează nu o marfă obişnuită, ci moneda naţională, ca element fundamental al stabilităţii economico-sociale şi al prosperităţii. Totodată, oferta de monedă înseamnă economiile populaţiei şi veniturile agenţilor economici transformate în depozite bancare, acestea trebuind protejate de riscul dezagregării sistemului monetar, ca urmare a gestiunii dezordonate sau frauduloase din partea unor agenţi bancari.

Piaţa monetară este, ca şi piaţa muncii, o piaţă organizată, instituţionalizată, cu mecanisme de intervenţie din partea autorităţilor monetare, cu un ansamblu de reguli impuse întregului sistem bancar- financiar, care să permită orientarea economiei naţionale pe termen mediu şi lung. Politica monetară, prin obiectivele pe care şi le propune vizează stabilitatea economică, dezvoltarea economico-socială şi deschiderea economiei naţionale spre exterior.

Obiectivele principale ale politicii monetare sunt:

a) urmărirea şi reglarea cererii agregate şi ofertei agregate de monedă, adică menţinerea unui anumit nivel al stocului de bani (al masei monetare) prin ajustările corespunzătoare ale ratei dobânzii şi alte mecanisme specifice;

b) menţinerea unui anumit nivel al ratei dobânzii, prin modificări corespunzătoare în stocul de bani (masa monetară);

c) asigurarea echilibrului balanţei de plăţi externe a ţării. Politica monetară nu reprezintă un scop în sine; ea trebuie să asigure, în final, creşterea nivelului de viaţă al populaţiei, exprimat în cadrul unei perioade date, prin rata creşterii PIB real şi raportul dintre rata inflaţiei şi rata şomajului. Pentru atingerea obiectivelor finale este necesar să se realizeze un anumit nivel de creştere a PIB nominal, care devine obiectivul intermediar al politicii monetare. Acesta se va putea realiza numai dacă se ating anumite obiective primare ale politicii monetare, cu deosebire o anumită rată a dobânzii şi o anumită rată a creşterii masei monetare. Schematic, obiectivele politicii monetare se prezintă astfel (schema 1):

Schema nr.1. Categorii de obiective ale politicii monetare

Piaţa monetară este locul de întâlnire între cererea şi oferta de monedă. Echilibrul acestei pieţe se manifestă atunci când oferta agregată de monedă este egală cu cererea agregată de monedă. Coordonatele punctului de intersecţie a celor două curbe (E), cea a cererii şi cea a ofertei de monedă, determină, simultan, cantitatea de echilibru (Me) şi preţul de echilibru (rata dobânzii), respectiv Ie. Folosind funcţiile nelineare ale cererii şi ofertei agregate de monedă, echilibrul pieţei monetare se prezintă ca în graficul nr.1.

Graficul nr.1. Echilibrul pieţei monetare

Echilibrul pieţei monetare poate fi definit ca raportul de egalitate dintre cantitatea de monedă oferită pieţei şi cantitatea de monedă cerută de piaţă, în condiţiile unei rate a dobânzii considerată ca fiind acceptabilă atât de solicitanţii cât şi de ofertanţii de monedă. Atât cantitatea cât şi rata de echilibru de pe piaţa monetară se pot modifica, fie prin variaţia autonomă a cererii sau a ofertei de bani, fie prin variaţia simultană a acestora.

Expansiunea simultană şi în aceeaşi proporţie a ofertei şi cererii agregate de monedă menţine rata dobânzii de echilibru la acelaşi nivel, dar măreşte continuu cantităţile de echilibru între cererea şi oferta de monedă. Contracţia simultană a cererii şi ofertei de monedă menţine nivelul anterior al ratei dobânzii de echilibru, dar diminuează cantităţile de echilibru privind cererea şi oferta de monedă (graficele 1 a şi b).