Politici Fiscale de Stimulare a Creșterii Economice și Eficiența lor

Capitolul I

1. Politica fiscală – Definiţie, Obiective, Principii

Politica fiscală reprezintă ansamblul de măsuri şi acţiuni privind rolul impozitelor în sistemul veniturilor bugetare, tipurile de impozite, perceperea şi modul de folosire a lor ca instrument de stimulare a creşterii economice şi felul în care este gândită eficacitatea fiscală în ţara respectivă. Aceasta constă într-un set de decizii guvernamentale prin care se urmăreşte influenţarea activităţii economico-sociale cu ajutorul mobilităţii veniturilor şi cheltuielilor bugetului public.

Politica fiscală este o componentă de bază a politicii economice, care prin intermediul sistemului taxării şi impunerii, urmăreşte să influenţeze activitatea economică la nivel agregat. Aceasta cuprinde totalitatea măsurilor referitoare la cuantumul şi modul de percepere şi utilizare a impozitelor şi taxelor într-o economie.

Politica fiscală se defineşte prin totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor, instrumentelor şi instituţiilor folosite de stat şi celelalte autorităţi publice pentru procurarea resurselor financiare fiscale, inclusiv pentru influenţarea vieţii economico-sociale. Aceasta poate influenţa derularea proceselor economico-financiare şi evoluţia societăţii. Politica fiscală este condiţionată de mediul economic, printr-o serie de factori precum: starea econimiei, raporturile dintre sectorul public şi cel privat, nivelul veniturilor cetăţenilor.

Politica fiscală se află în raporturi de interdependenţă cu politica bugetară, politica monetară, politica valutară, politica preţurilor , politica ocupării forţei de muncă şi politica financiară a întreprinderii.

Statul poate influenţa o serie de coordonate economice prin politica fiscală precum cererea de bunuri sau veniturile. Aceste operaţiuni sunt mijlocite de nivelul cheltuielilor publice şi al investiţiilor, având scopul de a determina relansarea creşterii economice. Principalele obiective ale politicii fiscale constau în dezvoltarea economică şi consolidarea clasei de mijloc.

În timpul recesiunii economice, statul trebuie să acţioneze în direcţia reducerii gradului de impozitare, în scopul încurajării atât a consumului, cât şi a investiţiilor. În schimb, în timpul creşterii economice, fiscalitatea se majorează, pentru a încetini ritmul cererii de consum şi al investiţiilor private creând teren pentru încasări suplimentare la bugetul statului utilizabile în vederea acoperirii deficitelor înregistrate în perioadele de recesiune.

Fiscalitatea reprezintă un sistem de percepere a impozitelor şi altor obligaţii fiscale, ca ansamblul legilor, regulilor şi practicilor referitoare la fundamentarea, calcularea şi perceperea impozitelor. La fundamentarea fiscalităţii se ţine seama de mai multe principii, precum:

1. Principiul obligativităţii impozitului

2. Principiul argumentării generale a impozitului

3. Principiul unicităţii impunerii

4. Principiul eficacităţii impunerii

5. Principiul progresivităţii impunerii

6. Principiul veridicităţii impunerii

7. Principiul simplităţii şi accesibilităţii modului de calcul.

Prin respectarea acestor principii, fiscalitatea îşi îndeplineşte funcţiile sale în societate în sensul că asigură resursele monetare necesare pentru satisfacerea nevoilor comune şi asigura o redistribuire a veniturilor.

Elaborarea politicii fiscale este un act de decizie complex, ghidat de criteriul de eficienţă. Prin măsurile şi acţiunile promovate, se urmăreşte reducerea fluctuaţiilor, a instabilităţii economice, protejarea veniturilor consumatorilor şi stimularea dezvoltării. Impozitele modifică distribuirea iniţială a veniturilor, influenţând activitatea economică, investiţiile şi consumul.

Există o strânsă legatură între sistemul de impunere fiscală, impozite şi venit. Impozitul constituie o funcţie crescătoare a venitului, iar la un sistem fiscal dat impozitul se măreşte o dată cu veniturile, însă creşterea impozitului trebuie sa fie inferioară creşterii veniturilor, se măresc incasările fiscale şi posibilităţile de încasare şi a cheltuielile guvernamentale.

În condiţiile cu piaţă concurenţial-funcţională, impozitele îndeplinesc un important rol financiar-monetar şi economic-social, iar prin diversitatea lor se pot încuraja sau descuraja anumite activităţi economice.

Este importantă luarea în calcul a efectelor probabile atât ale reducerii, cât şi ale majorării impunerii fiscale, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. În cazul în care se recurge la finanţarea creşterii cheltuielilor publice prin mărirea impozitelor, se diminuează veniturile agenţilor economici, dar se atenuează şi inflaţia.

Atunci când se acţionează în sensul reducerii impozitelor se poate ajunge la deficit bugetar sau la accentuarea acestuia, care se finanţează prin împrumuturi care înseamnă datorie publică şi alte consecinţe. Luarea în considerare a efectelor pe termen lung duce la concluzia că deşi nivelul mai ridicat al impozitelor măreşte veniturile totale din impozite, reducerea impozitelor are ca efecte mărirea veniturilor bugetare, deoarece în măsura în care stimulează investiţiile, ea duce la lărgirea bazei asupra căreia se aplică rata de impunere respectivă.

Perceperea impozitelor se realizează în două forme:

A. Impozitele directe ce se suportă nemijlocit de către cei care le plătesc, precum impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe sumele din vânzarea activelor societăţilor comerciale cu capital de stat, impozitele pe dividende la societăţile comerciale.

B. Impozitele indirecte sunt acele impozite care sunt cuprinse în preţurile mărfurilor încasate odată cu vânzarea acestora, însă suportate de consumatorii finali la cumpărarea mărfurilor precum T.V.A., accizele sau taxe vamale.