Politici fiscale de stimulare a creșterii economice și eficiența lor

Cap. 1 Politica fiscală-Concept şi rol

Cap 1.1 Conceptul de politică fiscală

Politica fiscală reprezintă ansamblul deciziilor de natură fiscală luate de factorul decident public, în scopul asigurării resurselor financiare, destinate finanţării nevoilor publice şi a realizării unor finalităţi de natură economico-socială, în condiţiile în care asupra economiei acţionează factori reali sau obiectivi, a căror tendinţă nu este exclusiv ciclică.

Politica fiscală constituie una din variabilele instrumentale de care centrul de decizire publică dispune, iar acţiunea sa asupra variabilelor endogene sau obiective din economie se realizează prin intermediul sistemului fiscal. Se poate aprecia că politica fiscală cuprinde ansamblul deciziilor prin care se realizează modelarea structurală a sistemului fiscal şi se asigură funcţionarea acestuia, în scopul obţinerii finalităţilor dorite de decidentul public în economie.

Tot cu privire la politica fiscală, putem afirma că este una dintre componentele esenţiale ale politicilor financiare guvernamentale, şi, in acelaşi timp, o componentă a politicii economice şi sociale a statului modern. Noţiunea de politică fiscală cunoaşte la rândul său mai multe accepţiuni, având o relaţie directă cu cea de fiscalitate. În acest sens este de admis că la originea noţiunuii, sub aspect etimologic, se află cuvântul ”fiscus” folosit în imperiul roman cu semnificaţia de coş (paner) unde se adunau veniturile destinate acoperirii cheltuielilor principelui, respectiv ale statului.

Prin semnificaţiile sale economice, fiscalitatea exprimă, în mod generic, procesele de redistribuire obligatorie a produsului naţional şi, uneori, chiar a avuţiei naţionale, pentru îndeplinirea funcţiilor statului şi, în general, al autorităţilor publice. Ea se concretizează în forme de prelevare obligatorie, de tipul investiţiilor şi taxelor, a resurselor la dispoziţia autorităţilor publice, pe de o parte, şi de distribuire a acestora sub formă generală a cheltuielilor publice, pe de altă parte.

Politica fiscală poate fi definită şi ca ansamblu de activităţi, metode, forme, tehnici, instrumente şi instituţii specifice prin care se realizează procurarea de resurse fiscale la dispoziţia statului şi, în general, a autorităţilor publice, precum şi distribuirea lor pentru satisfacerea nevoilor pubice. Procesul de procurare a acestor resurse, ca şi cele de alocare-utilizare a lor concretizează o mare parte a veniturilor şi cheltuielilor bugetare.

Obiective majore ale politicii fiscale:

1.procurarea cu randament cât mai ridicat a resurselor fiscale la dispoziţia autorităţilor publice. Acestea presupun opţiuni asupra modalităţilor concrete de procurare a resurselor fiscale la dispoziţia autorităţilor publice şi, în primul rând, crearea unui sistem de impozite adecvat politicii generale.

2.alocarea şi utilizarea eficientă a resurselor fiscale (acest obiectiv vizează stabilirea destinaţiilor, modalităţilor de alocare şi utilizare eficientă a resurselor fiscale concretizându-se în principal, prin sistemul de cheltuieli publice, ale căror dimensiuni şi structură reflectă orientările de politică generală, urmărind satisfacerea cerinţelor de oportunitate şi eficienţă cât mai înaltă).

3.asigurarea funcţionării normale a instituţiilor publice. În acest sens, deciziile luate prin politica fiscală trebuie să asigure mobilizarea şi distribuirea resurselor necesare derulării normale a activităţii instituţiilor publice, având în vedere că cea mai mare parte din resurse are caracter fiscal şi se consumă pentru crearea şi funcţionarea acestor instituţii.

4.realizarea procesului de redistribuire a produsului naţional între sfere, domenii de activitate, categorii de persoane şi indivizi. În realizarea acestui proces, politica fiscală trebuie axată pe principii de echitate, protecţie socială şi raţionalitate economică.

5.influenţarea (reglarea) unor procese economico-sociale, corespunzătoare obiectivelor politicii generale. Sub acest aspect, societatea contemporană a asimilat ca obiective ale politicii fiscale, interconectate cu cele ale altor politici financiare, preocuparea pentru stabilizarea economiei afectate de acţiunea unor factori perturbatori, reglarea producţiei în raport de conjunctura economică existentă, inclusiv modernizarea şi restructurarea ei şi dezvoltarea durabilă a societăţii.

Abordată distinct, politica fiscală se concentrează pe cele două componente fundamentale şi anume: politica impozitelor şi celorlalte prelevări cu caracter fiscal, prelevărilor obligatorii ca resurse financiare publice; politica cheltuielilor publice (finanţate) în principal pe seama resurselor fiscale.

În raport cu această satructurare, politica fiscală conţine elemente specifice formării (procurării) resurselor fiscale, respectiv elemente ce conturează alocarea acestor resurse şi efectuarea de cheltuieli publice.

A)Repere ale politicii de procurare a resurselor fiscale

Opţiunile şi deciziile ce conturează politica fiscală în sfera procurării pot fi sintetizate pe următoarele repere principale:

-crearea şi ajustarea ulterioară a sistemului de impozite, taxe şi contribuţii obligatorii; respectiv stabilirea formelor de prelevare a resurselor fiscale la dispoziţia autorităţilor publice;

-alegerea metodelor şi instrumentelor tehnice utilizabile în efectuarea operaţiunilor de stabilire a obligaţiilor de prelevare a resurselor fiscale la dispoziţia autorităţilor publice;

-crearea şi reglementarea funcţionării instituţiilor însărcinate cu aşezarea, colectarea şi administrarea resurselor fiscale (aparatul fiscal);

-organizarea şi exercitarea controlului prin organe fiscale asupra îndeplinirii şi obligaţiilor de efectuare a prelevărilor, inclusiv combaterea evaziunii fiscale;

-conceperea modalităţilor de influenţare, prin impozite şi taxe asupra unor fenomene economice şi sociale, inclusiv stabilirea condiţiilor de acordare a facilităţilor fiscale.