Posibilități de Contracarare a Evaziunii Fiscale

1. Evaziunea fiscală – concept şi evoluţie

Încă din cele mai îndepărtate timpuri şi până în prezent, contribuabilii au inventat diferite procedee şi metode pentru a evita plata obligaţiilor fiscale impuse acestora. Contribuabilii pun interesele lor înaintea interesului general al societăţii şi astfel, mulţi dintre ei consideră impozitul ca pe un prejudiciu care le micşorează venitul, patrimoniul. Astfel, în mentalitatea curentă se consideră că, a înşela fiscul este o dovadă de pricepere şi nu una de necinste.

Evaziunea fiscală prezintă un interes major în cadrul finanţelor publice şi în cadrul dreptului fiscal atât de teoreticieni cât şi de oamenii de rând, care manifestă interes pentru astfel de domenii. Cu toate acestea, noţiunea de evaziune fiscală este greu de explicat deoarece apare ca un rezultat al imperfecţiunilor, neclarităţilor şi inadvertenţelor legislaţiei fiscale.

Totuşi au fost formulate câteva concepte cu privire la definirea noţiunii de „evaziune fiscală” prin care era descrisă ca fiind:

- „arta de a evita căderea în câmpul de atracţie a legii fiscale”, formulare care apaţine lui M.C. de Brie şi P.Charpentier fiind în acelaşi timp şi cea mai cunoscută;

- „un termen generic şi desemnează manifestarea de fugă din faţa impozitelor”, după cum considera Maurice Duverger. Aceasta este o definiţie în sens larg a evaziunii fiscale care înglobează şi frauda;

- „sustragerea de la impunere a unei părţi din materia impozabilă”, după cum o defineşte Iulian Văcărel.

În cazul economiei de piaţă, legislaţia economică şi financiară a fost elaborată cu întârziere, neadaptată realităţii şi astfel rezultatul acestor măsuri a dus la blocarea sistemul economic, respingerea potenţialilor investitori, scoaterea din ţară a avuţiei naţionale.

În consecinţă, s-au constatat cazuri de încălcare a legislaţiei în majoritatea sectoarelor de activitate privind constituirea societăţilor comerciale, acte de abuz şi de corupţie în aprovizionarea unităţilor private.

Contribuabilul vrea să plătească doar ceea ce nu se poate să nu plătească şi în acest sens nici măcar amenzile fiscale nu-l vor determina să declare exact veniturile pe care le are, ci îl determină să ia o serie de măsuri şi precauţii minuţioase.

Putem spune că „spiritul de evaziune” este o formă a egoismului uman care exită şi la omul cel mai cinstit şi constă în sustragerea de la îndatoririle sale faţă de fisc, fără nici o ezitare.

Mijloacele folosite pentru sustragerea de la obligaţiile fiscale pot fi:

- licite;

- ilicite;

Evaziunea fiscală poate fi deci ilicită, având uneori un caracter fraudulos şi poate fi legală sau tolerată. Este necesar să se facă o distincţie clară între frauda fiscală, care constituie un fapt ilicit, chiar de natură penală şi evaziunea fiscală propriu-zisă, care nu implică fapte ce întrunesc elementele unei infracţiuni.

În condiţiile diminuării capitalului de stat în favoarea capitalului privat, lipsa unor reglementării juridice au creat posibilitatea sustragerii de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate statului.

Creşterea alarmantă a cazurilor de neevidenţiere corectă a operaţiunilor economice au făcut necesară luarea unor măsuri ferme de stopare sau cel puţin de diminuare severă a fenomenului de evaziune fiscală.

Cu toate acestea, criminalitatea în afaceri tinde să devină în prezent un fenomen antisocial, ca rezultat al unui grad de organizare şi de specializare realizat sub forma unei reţele formale şi informaţionale de organizaţii şi indivizi, care, prin diferite metode ajung să corupă factori de decizie plasaţi până la cel mai înalt nivel din sfera politicului, legislativului, justiţiei şi administraţiei.

Evaziunea fiscală se manifestă atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional, datorită accentuării cooperării economice internaţionale şi a dezvoltării relaţiilor dintre state cu un nivel de fiscalitate diferit.

În vederea sustragerii de la impunere a unei părţi din profit, companiile transnaţionale înfiinţează sucursale şi filiale în ţări unde fiscalitatea este mai redusă şi organizarea unor relaţii între acestea şi unităţile producătoare aflate pe teritoriul altei ţări, în care fiscalitatea este mai ridicată.

Astfel de „paradisuri fiscale” se află în Elveţia, Luxemburg, Cipru, Bahamas, Bermude, Panama. Evaziunea fiscală este diferită pe feluri de impozite şi taxe şi de la un an la altul.