Cuprins
- 1. Definirea și caracterizarea evaziunii fiscale 3
- 2. Formele de manifestare ale evaziunii fiscale 4
- 2.1. Evaziunea fiscală licita (legală) 4
- 2.2. Evaziunea fiscală ilicită (frauda fiscală) 4
- 3. Prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în România 6
- 3.1. Cauzele evaziunii fiscale 6
- 3.2. Efectele evaziunii fiscale 7
- 3.3. Măsurarea evaziunii fiscale 7
- 3.4. Combaterea evaziunii fiscale 9
- 3.4.1. Infracţiuni şi pedepse 9
- 3.5. Organe competente în combaterea evaziunii fiscale 11
- 4. Concluzii 13
- Bibliografie
Extras din referat
1. Definirea și caracterizarea evaziunii fiscale
Evaziunea şi frauda fiscală exista încă de la apariţia statului şi au fost strâns legate de evoluţia acestuia, dar s-au manifestat ca atare doar în epoca modernă o dată cu stabilirea obligaţiilor fiscale necesare acoperirii cheltuielilor tot mai mari ale statului. O dată cu apariţia statului modern au apărut cheltuieli sporite, necesare menţinerii funcţiunilor statului, dublate de protecţia si asistenţa socială acordate de stat persoanelor cu venituri modeste, aflate în nevoie.
Astfel, se poate spune că evaziunea fiscală a apărut ca o reacţie firească la presiunea fiscală exercitată de către stat prin impozitele, taxele si contribuţiile instituite. Conceptul de evaziune pleacă de la ideea că oamenii încearcă să ocolească impozitele, mai ales atunci când povara fiscală este greu de suportat.
Evaziunea fiscală este caracterizată printr-o imprecizie foarte mare, ei asociindu-se trei sensuri şi o dublă apreciere în ceea ce priveşte legalitatea. Această imprecizie provine de la diversitatea cuvintelor folosite pentru a desemna mai mult sau mai puţin, acelaşi fenomen: neîndeplinirea voită de către contribuabili a obligaţiilor lor fiscale legale.
Evaziunea fiscala e o noțiune foarte dificil de precizat, în plus nu există o definiție legală a fraudei fiscale. Dacă se vorbește de fraudă se vorbește în aceeași măsură de frauda legală sau legitimă, de frauda ilegală, evaziune legală, de evaziune ilegală, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fața impozitului, de libertatea alegerii căii celei mai puțin impozitate sau subestimarea fiscală, frauda la lege sau economia subterană.
Iulian Văcărel sugerează definirea evaziunii fiscale ca fiind "sustragerea de la impunere a unei parți din materia impozabilă".
Evaziunea fiscală este unul dintre capitolele cele mai studiate atât de teoreticieni, cât şi de tehnicieni în materia fiscală. Cu toate acestea, în pofida a tot ce scrie despre cauzele, modalităţile, amploarea, controlul sau sancţiunile privitoare la evaziunea fiscală, cuvintele care desemnează acest fenomen sunt imprecise, iar domeniul pe care-l exploatează este incert.
2. Formele de manifestare ale evaziunii fiscale
Evaziunea fiscală rămâne o noţiune controversată atunci când analizăm formele pe care le îmbracă şi împrejurările în care apare sustragerea. Din acest punct de vedere avem: evaziune fiscală la adăpostul legii sau evaziunea fiscală licită şi evaziunea ilicită sau frauduloasă.
2.1. Evaziunea fiscală licita (legală)
Evaziunea fiscală legală constă în sustragerea de la plata unor impozite şi taxe, practicată ca urmare a interpretării reglementărilor legale, interpretare potrivit căreia unele venituri nu sunt impozabile, fără ca acest lucru să constituie o infracţiune. Contribuabilii găsesc anumite mijloace şi exploatând insuficienţele legislaţiei le eludează în mod legal sustrăgându-se în totalitate sau în parte plăţii impozitelor. Procedând astfel, contribuabilii rămân în limita drepturilor lor, fără a li se putea imputa ceva. Singurul vinovat de această situaţie este doar legiuitorul, deci statul nu se poate apăra decât printr-o legislaţie clară, precisă. Uneori, însăşi legislaţia naţională scoate de sub incidenţa impozitelor anumite categorii de venituri, părţi de venituri, elemente de avere ori anumite fapte şi acte care, în condiţiile aplicării consecvente a principiului generalităţii impunerii ar trebui luate în calcul la stabilirea impozitelor.
Existenţa „paradisurilor fiscale” – reprezintă o posibilitate suplimentară de producere a evaziunii fiscale legale prin stabilirea domiciliului şi respectiv a sediului social în cazul persoanelor fizice şi societăţilor tip holding, bănci, companii de asigurări, trusturi. Modificări ale cadrului legislativ sunt utilizate de guvernele ţărilor ca expresie a limitării fenomenului evazionist.
2.2. Evaziunea fiscală ilicită (frauda fiscală)
Spre deosebire de evaziunea fiscală legală, care consta într-o menținere prudentă în limitele legale ale evaziunii, frauda fiscală se săvârșește prin încălcarea flagrantă a legii, profitânde-se de modul în care se face impunerea. De regulă, impunerea se stabilește pe baza declarației celui în cauză, obligat să comunice organelor de resort toate elementele în funcție de care se va fixa obligația fiscală.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Posibilitati de Contracarare a Evaziunii Fiscale.doc