Posibilități de Contracarare a Evaziunii Fiscale

1. EVAZIUNE FISCALĂ

1.1 Caracterizarea şi formele evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea de la impunere a unei părţi mai mari sau mai mici din materia impozabilă. Ca fenomen, evaziunea fiscală se întâlneşte deopotrivă atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, defineşte fenomenul de evaziune fiscală ca fiind “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoane fizice sau juridice, române sau străine, denumite contribuabili”.

A. Evaziunea fiscală nefrauduloasă sau legală

În cazul evaziunii fiscale, contribuabilul încearcă să se plaseze într-o poziţie cât mai favorabilă, pentru a beneficia în cât mai mare măsură de avantajele oferite de reglementările fiscale în vigoare. Evazionistul foloseşte de obicei procedee legale sesizând şi făcând să fie în folosul său chiar posibilităţile lăsate deschise de legiuitor, uneori cu anumite intenţii. În vederea promovării unor activităţi economice, se prevăd exonerări şi diferite norme de stimulare fiscale, de care unii ajung în mod abil să beneficieze cu toate că nu au temei.

Multitudinea impozitelor şi reglementărilor, complexitatea dispoziţiilor fiscale din lumea contemporană constituie putinţă şi îndemn la ocolire sau prevalări de elemente faptice care să ducă în final, la diminuarea obligaţiilor de plată. Un asemenea efect are în multe ţări regimul special de care se bucură la impozitare veniturile din plasamente având caracter de economii personale, mai ales atunci când sunt reinvestite. Faptul că unele ţări aplică nerezidenţilor cote reduse de impozitare sau chiar exonerări asupra participaţiilor la capital, a investiţiilor şi diferitelor operaţiuni financiare crează condiţii pentru evaziunea fiscală a cetăţenilor din alte ţări. Posibilităţi deosebite oferă aşa numitele ” paradisuri fiscale”, unde îşi fixeză de preferinţă sediul numeroasele societăţi transnaţionale sau au domiciliul ales, persoane fizice atrase de impozite.

Sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor bugetare se poate realiza prin interpretarea legilor fiscale în favoarea contribuabilului, caz în care avem de-a face cu evaziunea fiscală legală, care nu constituie infracţiune.

Evaziunea fiscală legală se realizează atunci când o anumită parte din venituri sau averea unor persoane sau categorii sociale sunt sustrase de la impunere datorită modului în care legislaţia fiscală dispune stabilirea obiectului impozabil.

Suntem în prezenţa evaziunii fiscale legale atunci când un venit este stabilit în funcţie de unele criterii exterioare, ori după anumite norme medii şi care determină un venit impozabil inferior celui real.

În practica statelor cu economie de piaţă, faptele care au în vedere interpretarea favorabilă a legislaţiei fiscale ( cazurile de evaziune fiscală legală), mai frecvente sunt:

1. constituirea fondurilor de amortizare sau de rezervă, într-un cuantum mai mare decât ce se justifică din punct de vedere economic, micşorând astfel venitul impozabil;

2. practica unor societăţi comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziţii de maşini şi echipamente tehnice pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe venit, măsură care este menită să stimuleze acumularea;

3. asocierile de familie precum şi societăţile oculte dintre soţia şi copiii întreprinzătorului şi acesta. Rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separată a acestora, repatizarea veniturilor pe fiecare asociat ducând la micşorarea sarcinilor fiscale. Prin asemenea soluţii sunt speculate prevederile legale care reglementează cote de impunere mai mici sau chiar stabilesc reduceri sau scutiri de impozit pentru veniturile până la un anumit plafon;

4. venitul total al membrilor familiei poate fi împărţit, în mod egal, între aceştia, indiferent de contribuţia fiecăruia la realizarea lui, pe această cale obţinându-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit care este datorat statului;

5. constituirea de depozite de păstrare şi administrarea de către părinte sau tutore a unor fonduri în favoarea copilului minor. Venitul aferent depozitului, deşi este supus impunerii, impozitul plătit este mai mic în comparaţie cu ce s-ar datora pe venitul astfel realizat;

6. folosirea, în anumite limite, a prevederilor legale cu privire la donaţiile filantropice, indiferent dacă acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei părţi din veniturile realizate de la impunere;

7. un contribuabil are posibilitatea să opteze, fie pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice, fie pentru sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de corporaţie. Optând pentru cel de-al doilea regim fiscal, contribuabilul realizează o importantă sustragere din venitul impozabil, deoarece sistemul de impunere al corporaţiilor cuprinde numeroase facilităţi care duc la o substanţială reducere a sarcinilor fiscale;

8. luarea în considerare a unor facilităţi legale cu privire la excluderea di