Prețurile de transfer în reglementarea OCDE și a legislației românești

INTRODUCERE

In contextul actual al internationalizarii afacerilor, in care mai mult de doua treimi din comertul mondial cu bunuri si servicii se desfasoara intre companii ale aceluiasi grup, preturile de transfer reprezinta cea mai recenta provocare.

Preturile de transfer au devenit un subiect din ce in ce mai de interes pentru multinationalele cu activitate lucrativa in Romania. Politica preturilor tranzactiilor intragrup poate avea efecte importante asupra costurilor fiscale (penalitati, dubla impunere), precum si asupra profitabilitatii si avantajului competitiv al companiilor de orice marime care au activitate internationala.

Preturile de transfer sunt acele preturi practicate in tranzactiile intra-grup si, in mod normal, ar trebui sa reflecte valoarea de piata a bunurilor sau serviciilor tranzactionate, adica sa se desfasoare sub aceleasi auspicii ca si tranzactiile intre persoane independente. Si totusi, de multe ori, preturile practicate intre persoane afiliate se abat de la principiul valorii de piata , folosirea unor astfel de preturi oferindu-le posibilitatea de a-si realoca profiturile sau pierderile conform obiectivelor urmarite la nivel central, cu impact direct asupra pozitiei fiscale din fiecare tara. Pe de alta parte, autoritatile fiscale sunt interesate de impozitarea veniturilor reale obtinute de entitatile locale din tranzactiile cu persoanele lor afiliate, autoritatile avand dreptul de efectua ajustari atunci cand preturile practicate in tranzactiile intra-grup nu reflecta principiul valorii de piata.

In ultimii ani, legislatia romaneasca in domeniul preturilor de transfer a cunoscut o dezvoltare permanenta, fiind in prezent aliniata la normele Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OCDE) in domeniul preturilor de transfer si la standardele Uniunii Europene (UE) in ceea ce priveste cerintele de documentatie. Recent, a fost aprobat continutul dosarului de preturi de transfer care trebuie intocmit de catre contribuabilii romani care desfasoara tranzactii cu persoane afiliate. Este interesant de notat ca dosarul trebuie sa contina, printre altele, informatii despre tranzactiile dintre toate persoanele afiliate din cadrul UE, chiar daca contribuabilul roman nu este o parte directa.

Persoanele afiliate au la dispozitie un termen relativ scurt, de maximum 6 luni , pentru a pregati acest dosar si a-l prezenta autoritatilor in cadrul unei inspectii fiscale partiale sau generale. In acest nou context, problematica preturilor de transfer se cristalizeaza deopotriva ca o oportunitate si o amenintare, iar acei directori financiari care vor reusi sa imbine fructificarea beneficiilor potentiale cu gestionarea riscurilor fiscale prin intermediul acestui nou instrument vor asigura companiei un avantaj competitiv pe termen lung.

1. IMPORTANTA PRETURILOR DE TRANSFER

Preturile de transfer nu reprezinta o stiinta exacta. De aceea, întotdeauna când cineva încearca sa determine valoarea de piata a unui bun sau serviciu, prin diferite metode, va obtine un interval de valori în interiorul caruia se vor situa preturile practicate în cadrul tranzactiilor intra-grup.

În teorie, preturile utilizate în cadrul tranzactiilor intra-grup reprezinta o modalitate simpla si la îndemâna companiilor membre ale unui grup de a-si realoca profiturile sau pierderile conform obiectivelor urmarite la nivel central. În cazul în care companiile membre ale unui grup sunt situate în tari diferite, atunci deciziile grupului pot influenta pozitia fiscala din fiecare tara în care acesta activeaza.

Pot fi delimitate mai multe tipuri de preturi de transfer:

- preturi de transfer induse se sistemul fiscal (multinationala urmareste sa minimizeze expunerea fiscala, transferand o parte din profituri intr-o alta tara cu o fiscalitate mai mica);

- preturi de transfer induse de faptul ca firma doreste sa obtina profit la nivelul fiecarui profit pe care il aduce pe piata;

- preturi de transfer determinate de pretul pietei;

- preturi de transfer impuse prin strategia globala a firmei multinationale.

Este deci important ca fiecare societate implicata în tranzactii cu persoane afiliate sa fie în masura sa-si documenteze faptul ca preturile de transfer practicate sunt la valoarea de piata.

2. CADRUL LEGISLATIV INTERNATIONAL PRIVIND PRETURILE DE TRANSFER

Cadrul legislativ din fiecare tara trebuie sa vina în întâmpinarea acestei problematici si sa caute sa aduca solutii prin care administratiile fiscale ale fiecarui stat pot sa se asigure ca sarcina fiscala a contribuabililor nu este subestimata.

Variantele timpurii ale legislatiei privind preturile de transfer au aparut în Marea Britanie înca din 1915 si în Statele Unite ale Americii din 1917 (ambele state pe atunci motoare ale comertului mondial), la nivel international, primul reper major a fost raportul Organizatiei pentru Dezvoltare si Cooperare Economica (OCDE), „Preturile de transfer si companiile multinationale”, publicat în anul 1979. Totusi, de-abia în a doua jumatate a anilor ‘90 putem spune ca regulile privind preturile de transfer au început sa fie cu adevarat cunoscute si aplicate în practica.

Nu numai OCDE este preocupata de problematica preturilor de transfer. Comisia Uniunii Europene a devenit si ea activa în domeniul preturilor de transfer. Ca atare, Comisia a procedat la înfiintarea unui Forum Comun pentru preturile de transfer si a unei Conventii de Arbitraj, acestea fiind doar doua exemple din efortul continuu si sustinut al Comisiei în acest sens. Cele mai recente initiative sunt Codul de Conduita privind documentatia preturilor de transfer pentru persoanele afiliate din Uniunea Europeana si propunerea Comisiei privind normele de aplicare a acordurilor de pret în avans. Codul de conduita este un document de pozitie, care a fost aprobat în Consiliului Uniunii Europene în luna iunie a anului 2006 si care asteapta ratificarea de catre fiecare stat membru, propune un model de documentatie standardizata pentru companiile afiliate care activeaza în spatiul pan-european. Scopul declarat este acela de a minimiza eforturile companiilor pentru pregatirea documentatiei preturilor de transfer si de a simplifica sarcina inspectorilor fiscali care vor verifica tranzactiile intra-grup.