Principii ale impunerii - abordări de ieri și de azi

Abstract

Impozitele sunt cea mai veche formă de venit a statului, care de-a lungul timpului a cunoscut multiple forme. Rolul acestuia în economie nu poate fi contestat, însă este important să existe un set de reguli care să stea la baza stabiliri lor. Astfel am expus principalele principii ale impunerii , am arătat cum sunt respectate sau încălcate aceste principii şi am realizat scurte analize comparative a evolutiei principalelor forme de impozite: impozitele directe şi impozitele indirecte.

Taxes are the oldest state’s incomes, that in time have took lots of forms. Their role in economic world could not be contested, but it is important to exist a pare of rules that must be respected when a tax is established. Therefor i have written about the principles of taxation and showed how they are (or not) respeted. Also I have made comparative analysis of the evolution for the most important taxes: direct taxes and indirect taxes.

Key words: taxes, fiscal equity, progressive taxation, , horizontal equity, e-government

1. Introducere

Impozitul a apărut ca urmare a manifestării unor nevoi cu caracter colectiv, nevoi ce au luat în timp forma cheltuielilor publice, şi este definit ca fiind „plata (contribuţia) bănească obligatorie, generală şi definitivă (nerambursabilă), directă sau indirectă, efectuată de persoane juridice şi de persoane fizice din veniturile şi averea lor, la bugetul statului sau la bugetele locale în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege, fără obligaţia din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat, necesar pentru satisfacerea cerinţelor societăţii.”

2. Impozitul şi principiile impunerii în concepţia clasică

În concepţia clasică, cheltuielile publice trebuiau să se afle la un nivel minim şi trebuiau acoprite din venitul întregii naţiuni numai dacă efectele lor se răsfrângeau asupra întregii societăţi. Adam Smith identifică în cartea sa “Avuţia naţiunilor” trei mari categorii de cheltuieli: cheltuieli de apărare, cheltuieli pentru justiţie si cheltuieli pentru lucrările publice şi pentru instituiţiile publice.

Apărarea societăţii de invazia şi violenţa altor popoare se făcea în favoarea întregii populaţii şi în consecinţă trebuiau suportate de fiecare membru “pe cât posibil, în raport cu posibilităţile sale”. Astfel, era admis că naţiunile care erau capabile să suporte aceste cheltuieli erau naţiunile bogate, fiind mult mai avantajate decât naţiunile sărace

În ceea ce priveşte administrara justiţiei, deşi posibilele efecte pozitive s-ar răsfrânge asupra întregii societăţi, cheltuielile realizate pentru acest sector ar trebui, în opinia lui Smith, să fie suportate doar de cei care le pricinuiesc, respectiv de aceia ce au pretenţii nejuste sau care sunt avantajaţi de restabilirea drepturilor lor.

Daca nivelul cheltuielilor publice trebuia să fie redus, atunci şi impozitele trebuiau să fie minime. Impozitele erau privite de economiştii clasici ca o povara, care nu face altceva dacât să diminueze avuţia naţională şi criticau statul atât pentru prelevările din venit pe care le practica, cât si pentru modul de folosire a fondurilor acumulate. Adam Smith spunea despre guvernul englez că ”...nu a fost nicicând renumit pentru însuşirile de bun gospodar, şi care neîntrerupt s-a comportat în timp de pace ca un risipitor nesocotit şi lipsit de prevedere ”. Tot despre guvernul englez, David Ricardo spunea: “Totuşi este cert că fără impunerea de taxe această sporire de capital ar fi fost mult mai mare. Nu există impozite care să nu aibă tendinţa de a micşora puterea de acumulare a capitalurilor. Toate impozitele lovesc capitalul sau venitul.”

Prin urmare dimensionarea, aşezarea şi perceperea impozitelor trebuiu să aibă la bază un set de norme sau condiţii a căror respectare să asigure prelevarea unei sume suficiente pentru satisfacerea nevoilor statului, dar nu prea mare, pentru a nu afecta prea tare pe contribuabili.