Problema Independenței Băncilor de Emisiune

1.1 Scurt istoric al Băncii Naţionale a României

Rezultat al gândirii economice liberale româneşti, dominate de ideea realizării unui sistem de credit naţional puternic, Banca Naţională a României a fost întemeiată la 11/23 aprilie 1880. Ministrul de Finanţe de atunci, Ion Câmpineanu, a devenit primul guvernator, Eugeniu Carada - adevăratul ctitor - a condus organizarea şi funcţionarea Imprimeriei alături de Emil Costinescu, iar Theodor Ştefănescu s-a ocupat de organizarea contabilă a Băncii.

Pornită la drum cu un capital de 30 de milioane de lei (din care 10 milioane capital de stat), Banca şi-a desfăşurat iniţial activitatea într-un mic spaţiu de la Creditul Funciar Rural. La 16 decembrie 1900, statul s-a retras din asociaţia formată cu Banca Naţională a României, aceasta devenind o simplă bancă particulară privilegiată, drepturile guvernului trecând asupra acţionarilor. Banca primea prelungirea dreptului de privilegiu asupra emisiunii monetare până la 31 decembrie 1920, drept prelungit apoi până la 31 decembrie 1930.

Din cauza războiului, la 15 noiembrie 1916 Banca Naţională a fost evacuată la Iaşi. Administraţia militară germană a sechestrat sediul şi bunurile BNR La 14 noiembrie 1916, tezaurul Băncii fusese mutat la Iaşi, iar apoi transferat în Rusia sub paza şi garanţia guvernului rus.

La 1 decembrie 1918, Guvernul român, Banca Naţională, precum şi celelalte instituţii centrale revin la Bucureşti. În acea grea perioadă, Banca Naţională a fost singurul sprijin al statului în refacerea economiei distruse de război şi în unificarea circulaţiei monetare.

După 1924 a avut loc reorganizarea Băncii Naţionale. Legea din 1925 prelungea privilegiul de emisiune pentru Banca Naţională pe o perioadă de 30 de ani şi mărea capitalul de la 30 la 100 de milioane de lei. Statul a reintrat în rândul acţionarilor.

În perioada crizei economice din anii 1929-1933, Banca a acordat credite statului pentru echilibrarea bugetului, operaţiune continuată şi în anii următori. Treptat, atribuţiile şi rolul Băncii în sfera financiară au crescut foarte mult, acesteia revenindu-i dreptul de control al activităţii bancare, al circulaţiei devizelor, de elaborare a politicii monetare şi financiare a ţării.

După preluarea puterii politice de către comunişti (6 martie 1945), guvernul a trecut la etatizarea băncilor, lucru realizat în două etape: penetrarea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale de către comunişti, la 28 noiembrie 1946, respectiv dizolvarea şi punerea în stare de lichidare a băncilor şi instituţiilor de credit, cu excepţia BNR şi CEC., la 11 august 1948.

Din 1990, a început anevoiosul drum al reluării de către Banca Naţională a României a funcţiilor sale fireşti deţinute până în 1946.

În calitate de bancă centrală a statului român, BNR este unica instituţie autorizată să emită însemne monetare, bancnote şi monede metalice, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României. Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acesteia este banul.

Conform prevederilor Legii privind Statutul BNR (Legea nr.101/1998), obiectivul fundamental al BNR este asigurarea stabilităţii monedei naţionale, pentru a contribui la stabilitatea preţurilor. Pentru realizarea acestui obiectiv, BNR elaborează, aplică şi răspunde de politica monetară, valutară, de credit şi de plăţi, precum şi de autorizarea şi supravegherea prudenţială bancară, în cadrul politicii generale a statului. Înfiinţată în anul 1880, Banca Naţională şi-a asumat şi a îndeplinit cu competenţă, răspundere şi curaj rolul şi atribuţiile care-i reveneau, dovedindu-se unul dintre pilonii de bază ai statului român modern. În prezent, BNR este o bancă centrală modernă, asemănătoare celor din statele cu economie de piaţă avansată, care se bucură de o largă autonomie, cu certe trăsături de independenţă. Potrivit legii, Banca Naţională răspunde numai în faţa Parlamentului ţării şi nu este în nici un fel subordonată Guvernului, având cu acesta exclusiv relaţii de conlucrare şi colaborare permanentă.

1.2 Resursele BNR

Art. 4 Capitalul propriu al BNR este de 5000 milioane lei şi aparţine în întregime statului.

Art. 5 Fondul de rezevă al BNR se constituie din profitul evidenţiat în bilanţul anual, după acoperirea integrală a cheltuielilor.

Art. 6 Din profitul brut înregistrat în bilanţul bncii, 20% se utilizează pentru constituirea fondului de rezervă al băncii destinat acoperirii eventualelor pierderi.

Art. 7 Profitul rămas după repartizarea pentru fondul de rezervă şi celelalte fonduri prevăzute de lege va fi utilizat conform hotărârii Consiliului de Administraţie a BNR.

1.3 Operatiunile BNR

1.3.1 Emisiunea monetară

Art. 9 BNR este unica instituţie autorizată sa emită bancnote şi monede metalice pe tot cuprinsul ţării.

Art. 10 Unitatea monetară a României este leul cu subdiviziunea banul.

Art. 11 BNR administrează direct rezerva de bancnote si monede metalice, elaborează programul de emisiune a acestora şi asigură emisiunea regulată de bancnote şi monede metalice, în vederea satisfacerii nevoilor de numerar ale ţarii.