Probleme și Costuri ale Extinderii UE Dincolo de Europa celor 27

Capitolu 1. Extinderea Uniunii Europene dincolo de Europa celor 27

1.1. Introducere

Viziunea despre o Europă unită a fost tratată de filosofi, împăraţi, istorici, jurnalişti şi politicieni, de-a lungul anilor în diferite împrejurări, dar nimeni nu a reuşit acest lucru până după al Doilea Război Mondial. În vremea aceea, când Europa era într-un declin economic, politic, chiar şi cultural a început să se manifeste două direcţii opuse: cea din vest şi cea din est.

Orice încercare de a realiza unitatea europeană eşuase pentru că de fiecare dată un stat dorea suveranitatea, însă după 1945 au existat ţării care doreau să se unească prin respecta şi menţinerea suveranitatei statelor, urmărind să propună o cooperare a guvernelor europene în cadrul unor instituţii permanente lipsite însă de putere de constrângere şi ţării care s-ar putea numi de tip federal, întrucât nu ezitau să supună statele membre unei autorităţi supranaţionale.

Aceasta viziune se realizează după multe războaie pe cale paşnică purtând numele de Uniune European (UE) şi având drept scop menţinerea păcii şi a stabilităţii economice, siguranţa şi securitatea, solidaritate economică şi socială şi principalul obiectiv reunificarea continentului european.

Extinderea UE este un proces prin care statele din uniune vor să împartă cu celelalte ţării beneficiile obţinute odată cu crearea unei zone stabile, ajutând la dezvoltarea şi sprijinirea din punct de vedere economic şi democratic. Pentru popoarele care au fost sub regim comunist aprope jumătate de secol, UE simbolizează valorile la care ei aspirau să se reîntoarcă. Reîntoarcerea la democraţie, la economia de piaţă şi la refacerea prosperităţii economice, dorind să adere la UE, ca membrii nu este uşor şi nu toti au beneficiat de aceste oportunităţii.

„Costurile reale ale extinderii nu pot fi cuantificate prin prisma bugetului UE: efectele cele mai considerabile ale adaptării au fost deja resimţite în viitoarele state membre. Pentru popoarele din actuala Uniune Europeană, stabilitatea şi democraţia din Europa Centrală şi de Est au dus deja la obţinerea unor beneficii semnificative, nu numai pe planul securităţii, ci şi al prosperităţii: dezvoltarea rapidă a comerţului a contribuit la crearea de oportunităţi pentru libera iniţiativă, investiţii, noi locuri de muncă şi o creştere economică marcată în Europa Occidentală.”

1.2. Europa celor 27

La 9 Mai 1950, ministrul de externe al Franţei, Robert Schuman, propune un plan de pace, prezentând ideea creerii unei comunităţi de interese paşnice, ideea fiind inspirată de Jean Monnet, consilier economic şi politic al Franţei în vremea aceea. Actul de constituire al primei comunităţi europene este semnat în aprilie 1951 de şase ţări fondatoare: Franţa, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg şi Italia. Uniunea Europeană a luat naştere în 1958 având acelaşi ţării fondatoare şi acelaşi tip de organizare.

După 15 ani s-a realizat prima extindere a UE, pe 1 ianuarie 1973, când celor şase state fondatoare li se alătura: Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda, astfel numărul statelor membre ale UE devenind nouă.

Următoarea extindere a avut loc pe 1 ianuarie 1981 când numărul statelor membre ale UE ajunge la zece odată cu aderarea Greciei. La împlinirea a 28 de ani de existenţă, mai precis în anul 1986 Spania şi Portugalia aderă la UE, numărul statelor membre ajungând la doisprezece.

O altă extindere s-a realizat în 1995 Austria, Finlanda şi Suedia aderă la UE, cele 15 state membre acoperind aproape toată Europa de Vest.

La 1 mai 2004 are loc cea mai mare extindere a Uninii Europene, aderând zece state, opt ţări din Europa Centrală şi de Est - Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovenia şi Slovacia şi Cipru şi Malta.

Încă două ţări din Europa de Est, Bulgaria şi România, aderă la UE, la 1 ianuarie 2007, numărul statelor membre ridicându-se, acum, la 27.