Produse și servicii bancare - implicațiile Basel II asupra gestionării riscurilor bancare

Implicatiile Basel II asupra gestionarii riscurilor bancare

In decursul istoriei, sistemele financiare nationale, expuse riscurilor, s-au dotat cu o serie de prevederi legislative si organisme de control adecvate. Pe plan international, absenta reglementarilor si concurenta crescanda au determinat scaderea profiturilor bancare si cresterea riscurilor. Pietele euromonetare, prin absenta reglementarilor si a creditorului in ultima instanta, prin concurenta intensa si inclinatia spre inovare, reprezinta elemental caracteristic, unele banci ajungand in situatia de a fi expuse unor riscuri aproape incomensurabile. Din acest motiv, autoritatile monetare din tarile industrializate au fost preocupate, timp de aproape 20 de ani, de elaborarea unui cadru juridic care sa impuna reguli minime de comportament. Aceste preocupari s-au concretizat prin definirea a ceea ce s-a numit ratio Cooke.

In decursul anilor ’80, pe fondul unei situatii generale de deteriorare a capitalului bancilor, generate de criza imprumuturilor acordate tarilor lumii a treia, s-a simtit nevoia unei intariri a reglementarilor internationale privind cerintele de capital, concomitant cu armonizarea diferitelor prevederi nationale. Acordul Basel, care cuprinde recomandarile B.I.R. in domeniul adecvarii capitalului, a fost adoptat in 1988 si implementat in toate tarile semnatare in 1993. Acordul a fost recunocut prin directivele Uniunii Europene si legislatia S.U.A., lansandu-se astfel conceptele de capital de rang I, capital de rang II si active ponderate in functie de risc, o data cu cuantificarea riscurilor extrabilantiere.

Potrivit reglementarilor Acordului de la Basel, bancile trebuie sa aibe capitalul de rang I raportat la la activele ponderate cu riscul de minimum 4%, iar cel de rang II de minimum 8%. In present, majoritatea bancilor din tarile dezvoltate au indicele de adecvare a capitalului de cel putin 10%, cele mai bine capitalizate ajungand pana la 12%.

Evenimentele din vara anului 1974 ( falimentele unor banci de renume, puternic implicate pe piata Londrei ) au scos in evidenta carentele si riscurile existente pe europiete. Guvernatorii bancilor centrale, apartinand “Grupului celor 10”, reunite la Basel, in cadrul BRI, au publicat atunci, mai précis, la 10 septembrie 1974, un comunicat in baza caruia se declarau in favoarea interventiilor pentru a veni in sprijinul bancilor nationale, in caz de necessitate. Se admitea, astfel, de principiu, ca functia lor de “creditor in ultima instanta” sa fie extinsa asupra europietelor. Acordarea unor asemenea garantii nu putea sa aiba loc fara un minim control si supraveghere asupra activitatilor bancare internatioanale. Asa a luat nastere, sub egida BRI, Comitetul de control bancar, care reunea tarile Grupului celor 10 si Luxembirg.

Acest comitet avea in vedere trei modalitati de interventie:

- dezvoltarea schimburilor de informatii intre autoritatilor de control-supraveghere nationale;

- imbunatatirea procedurilor de control;

- elaborarea unor norme minime de conduita.

Aceste preocupari au condus, in 1975, la Concordatul de la Basel, reviszuit in 1983, ca urmare acrizei datoriei externe a tarior in cusr de dezvoltare.

In ceea ce priveste supravegherea lichiditatilor si solvabilitatii institutiilor bancare, s-a prevazut o impartire a prerogativelor intre autoritatile monetare apartinand tarilor de origine si cele ale tarilor gazda, astfel incat nici o institutie sa nu ramana nesupravegheata.

Acest debut al unui sistem multilateral de reglementare nu a impiedicat continuarea procesului de liberalizare a sistemelor financiare nationale, care culmineaza cu renuntarea la controlul asupra schimbului monetar. Extinderea operatiunilor swap a determinat o adevarata spirala a “dereglementarilor competitive”. Fiecare tara va incerca acum sa imbunatateasca pozitia centrelor financiare nationale in cadrul competitiei internationale.

Procesul de globalizare financiara, sustinut prin aceste evolutii, necesita o viziune noua asupra procesului de supraveghere bancara internationala. Comitetul de la Basel asupra controlului bancar ( denumit si Comitetul Cooke, dupa numele presedintelui din acei ani) a publicat, in acest sens, la 15 iulie 1988, raportul intitulat “Convergenta internationala a normelor de dimensionare a fondurilor proprii”. Scopul declarat al acestui raport este, in primul rand, oprirea declinului proportiei fondurilor proprii, necesare garantarii soliditatii sistemului bancar.