Retail banking-ul românesc între evoluție și perspective

CAPITOLUL I. Retail banking – caracteristici generale

I.1. Definire. Concepte privind retail banking-ul

Activitatea bancară cu persoanele fizice este cunoscută şi sub denumirea de retail banking, iar cea privind companiile drept activitate de corporate banking.

Alături de companii( regii autonome, societăţi naţionale, societăţi comerciale), persoanele individuale reprezintă al doilea mare segment de clienţi vizat de bănci în operaţiunile lor de plasare a fondurilor atrase în cadrul activităţii generale de intermediere.

Retail Banking-ul se caracterizează printr-un număr mare de clienţi, conturi şi tranzacţii, o mare varietate de produse şi servicii, o dependenţă strânsă faţă de evoluţia noilor tehnologii, precum şi un nivel ridicat de cooperare între bănci, comercianţi, firme şi consumatori.

În România, majoritatea societăţilor bancare includ activitatea cu întreprinderile mici şi mijlocii în cadrul activităţii de corporate banking, iar altele o monitorizează ca atare, în acest din urmă caz, piaţa clientelei fiind reglementată în trei categorii:

- corporate banking;

- retail banking;

- întreprinderile mici şi mijlocii ;

Rolul diviziei retail este de a dezvolta relaţii de afaceri, în principal cu persoanele fizice. Există societăţi bancare care cuprind în sectorul retail şi întreprinderile mici şi mijlocii.

Pe plan internaţional, această problemă nu este rezolvată unitar. Unele bănci includ întreprinderile mici şi mijlocii fie la activitatea corporatistă, fie la activitatea de retail, alte bănci au organizat divizie separată pentru întreprinderi mici şi mijlocii.

Sistemul bancar românesc s-a transformat continuu, absorbind o parte din inflexiunile evoluţiei economiei româneşti. Reforma profundă a dat naştere la un nou sistem bancar, diferit fundamental atât la nivel operaţional, cât şi structural faţă de sistemul care a funcţionat până în 1990.

Noua istorie a sectorului bancar intern a fost marcată de elemente cu o semnificaţie deosebită, precum apariţia şi consolidarea unei comunităţi a băncilor comerciale independente, constituirea şi întărirea treptată a structurii şi activităţii de supraveghere spectifice unui mediu bancar dezvoltat, extinderea pe piaţa românească a activităţii instituţiilor bancare internaţionale, formarea unei culturi bancare pe piaţa locală, concomitent cu apariţia de noi produse şi servicii adaptate cerinţelor unei clientele tot mai sofisticate, intensificarea concurenţei pe o piaţă încă insuficient consolidată, formarea şi dezvoltarea pieţelor financiare adiacente – de capital, de asigurări, de leasing şi a fondurilor de investiţii – monitorizate de instituţii specifice de reglementare şi supraveghere. Nu pot fi uitate nici puşeurile inflaţioniste, cum a fost cel din 1997, sau turbulenţele induse pe piaţa monetar-valutară, care au pus probleme deosebite băncilor din România şi economiei naţionale în general.

Pe piaţa bancară românească în ultimii ani au început să se simtă unele „mişcări” importante care denotă o anumită creştere a concurenţei. De fapt, intrarea pe piaţă a unor bănci străine ca Société Générale, Raiffeisen, şi extinderea activităţii ING Bank sau ABN AMRO Bank, au fost de natură să schimbe strategiile băncilor, să le determină să treacă la o abordare mai agresivă a pieţei, să mărească nivelul investiţiilor. Recent, mai ales pe piaţa de retail banking putem găsi ipostaze ale concurenţei bancare dintre cele mai îmbucurătoare pentru clienţi, însemnând de fapt practici existente deja pe pieţele europene dezvoltate (de cele mai multe ori, însemnând implementarea în România, de către unele bănci străine a unor servicii şi produse bancare pe care le ofereau de ceva vreme pe pieţele lor de origine, întrucât printre cele mai active bănci întâlnim BRD-GSG, Unicredit România, Raiffeisen Bank, ABN Amro Bank sau ING Bank).