Riscul de credit în relația bancă-mediu de afaceri

Definirea riscului

Orice organizaţie cu profil economic sau financiar se conduce după un statut propriu, care consfinţeşte sfera de activitate şi care, în mod direct îi defineşte personalitatea şi specificul afacerilor de care se ocupă. Aceste organizaţii şi instituţii au ceva specific, dar au şi ceva comun, şi acest “ceva” comun este obiectivul de a-şi finaliza acţiunile proprii cu profit.

În această categorie intră şi băncile, activitatea lor specifică constând în atragerea de disponibilităti de pe piaţă, care, împreună cu capitalul propriu, să fie plasate în afaceri profitabile. Aceasta presupune că băncile vor fi în măsură să asigure preţul resurselor atrase de pe piaţă, cheltuielile de funcţionare proprii şi să obţină şi un profit convenabil.

Orice activitate bancară comportă şi un risc. De aceea, riscul există permanent, el însoţeşte ca o umbră toate afacerile băncii şi se produce sau nu, în funcţie de condiţiile care i se creează.

Cel mai simplu spus, riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să apară o pierdere.

Activitatea de zi cu zi dintr-o bancă, mai ales în această perioadă de tranziţie economică dură se caracterizează prin existenţa unor riscuri.Aceasta nu înseamnă că automat se pot rezolva pierderile generate de ele. Trebuie, în primul rând, ca ele să fie identificate, să fie cunoscute şi utilizate instrumente, tehnici şi metode specifice de diminuare şi/ sau evitare a influenţei lor negative asupra activităţii bancare. Nivelul rezultatelor sperate şi riscurile asumate întăresc interrelaţia creată între profituri şi riscuri.

Evoluţia economiei mondiale la acest început de mileniu, dar mai ales evoluţia actuală a României obligă la o atentă politică de măsurare a riscurilor, pentru a obţine profituri acceptabile în viitor, în condiţiile influenţei pe care o bancă o poate suferi din partea factorilor externi concurenţiali.

De asemenea, un alt element care trebuie să stea în atenţie permanent este evaluarea performanţelor anterioare, ca un pas obligatoriu pentru proiectarea unei activităţi viitoare adecvate.

Riscul bancar se poate spune că este un fenomen care apare pe parcursul derulării operaţiunilor bancare şi care provoacă efecte negative asupra activităţilor respective, prin deteriorarea calităţii afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrareea de pierderi, afectarea funcţionalităţii băncii. Riscul bancar poate fi provocat în interiorul băncii de către clienţi sau din cauza mediului concurenţial extern.

Francezii Michael Rouch şi Gerard Naullen, în cartea lor “ Le control de gestion bancaire et financière”, definesc riscul ca un angajament purtând o incertitudine dată, cu o probabilitate de câştig sau prejudicii, fie acestea din urmă degradare sau pierdere.

Evaluare bancară într-un mediu de piaţă competitiv şi volatil reprezintă un proces complex. În plus faţă de managementul şi supravegherea efectivă, alţi factori necesari garantării siguranţei instituţiilor financiare şi stabilităţii sistemelor şi pieţelor financiare include politici macroeconomice sănătoase şi durabile, precum şi cadre legislative bine dezvoltate şi consecvente. Infastructura corespunzătoare a sectorului bancar, o disciplină de piaţă eficientă şi reţele de siguranţă suficiente în sectorul bancar sunt, de asemenea, cruciale. În scopul obţinerii de evaluări şi interpretări comprehensive a anumitor descoperiri, de estimări ale potenţialului viitor, de analize-diagnostic ale elementelor cheie şi în scopul formulării unor planuri de acţiune eficiente şi practice, un analist bancar trebuie să posede cunoştinţe temeinice cu privire la reglementările, piaţa şi mediul economic particular în care activează banca. Pe scurt pentru a putea fi capabil să realizeze cu bine această sarcină, un analist trebuie să aibă o perspectivă holistică asupra sistemului financiar, chiar şi atunci când are în vedere o anumită bancă.

Practicile supraveghetorilor bancari şi metodele de evaluare practicate de analiştii financiari continuă să evolueze. Această revoluţie este parţial necesară pentru a veni în întâmpinarea provocărilor ridicate de inovaţie şi noile progrese, şi parţial a face acomodarea cu procesul mai vast de convergenţă a standardelor şi practicilor internaţionale de supraveghere, care sunt permanent discutate de Comitetul pentru Supraveghere Bancară de la Basel. Analiza bancară tradiţională a fost bazată pe o serie de instrumente cantitative de supraveghere, inclusiv indicatori, folosite în scopul evaluării condiţiei unei bănci. Indicatorii se leagă, în mod normal, de lichiditate, de gradul de adecvare a capitalului, de calitatea portofoliului de credite, de creditarea iniţiaţilor şi cea conectată, de expunerile masive şi de poziţiile deschise de schimb valutar. Deşi aceste măsurători sunt foarte utile, ele nu reprezintă în sine un indicator adecvat pentru profilul de risc al unei bănci, pentru stabilitatea condiţiei sale financiare sau pentru perspectivele acesteia. Imaginea reflectată prin indicatorii financiari depinde în mare măsură de oportunitatea, exhaustivitatea şi acurateţea datelor utilizate în calculul acestora. Din acest motiv problema utilităţii şi transparenţei este critică. Transparenţei îi trebuie adăugată însă şi o altă dimensiune, mai exact răspunderea, care a devenit un subiect important datorită creşterii importanţei managementului riscului pentru instituţiile financiare moderne, cât şi apariţiei filozofiei supravegherii.

Tehnica centrală de analiză a riscului financiar o reprezintă revizuirea detaliată a unei bănci. Analiza bancară bazată pe risc include importanţi factori calitativi şi plasează indicatorii financiari într-un cadru vast al evaluării şi gestionării riscului şi al schimbărilor sau tendinţelor în astfel de riscuri, evidenţiind în acelaşi timp aspectele instituţioanale relevante. Asemenea aspecte includ: calitatea şi stilul guvernanţei corporatiste şi ale managementului; adecvarea, exhaustivitatea şi consecvenţa politicilor şi procedurilor bancare; eficienţa şi exhaustivitatea controalelor interne şi oportunitatea şi corectitudinea sistemelor informaţionale de management şi ale documentării informaţiilor.

S-a afirmat că riscul creşte exponenţial cu ritmul schimbării, dar bancherii nu îşi ajustează la fel de repede percepţia pe care o au asupra riscului. Din punct de vedere practic, acest lucru înseamnă că în cea mai mare parte a împrejurărilor, capacitatea pieţei de a inova este mai mare decât capacitatea sa de înţelegere şi de adaptare corespunzătoare la riscurile aferente. În mod tradiţional, băncile au considerat activitatea de management al riscului de credit ca fiind cea mai importantă sarcină a lor, dar având în vedere că sectorul bancar s-a schimbat şi mediul de piaţă a devenit mai complex şi mai volatil, a apărut conştientizarea nevoii critice de gestionare a expunerii şi la alte riscuri operaţioanle şi financiare.