Rolul Băncii Centrale în Sistemul Bancar

1.Rolul Băncilor Centrale

Studiul sistemelor bancare contemporane evidenţiază faptul că acestea sunt structurate pe două nivele, respectiv banca centrală şi băncile de rang secundar. Din punct de vedere istoric, băncile centrale au apărut fie prin transformarea unei bănci comerciale şi prin modificarea obiectivelor acesteia, fie ca instituţii nou create, având un mandat clar şi atribuţii specifice.

Băncile centrale, după ce au obţinut monopolul emisiunii biletelor de bancă, au fost însarcinate cu o serie de funcţii de autoritate moneteră faţă de băncile de rang secundar. Aceste funcţii au fost preluate progresiv, pe masura ce s-au implicat în afacerile statului şi in special şi in politica economică. Din aceasta cauză, marea majoritate a băncilor centrale au fost naţionalizate (devenind bănci cu capital de stat), o excepţie fiind cea a celor 12 bănci de rezervă din Statele Unite ale Americii. Astfel „Sistemul rezervelor federale” prezintă o formă descentalizată, teritoriul american fiind divizat în 12 districte, fiecare având o bancă federală de rezerve al cărei capital este ţinut de băncile comerciale membre ale sistemului din districtul respectiv. Pentru ca o bancă să se poată afilia la acest sistem, este necesar să subscrie 6% din fondurile sale proprii, băncile comerciale având obligativitatea respectării cotei rezervei minime obligatorii, ceea ce le conferă dreptul de a realiza operaţiuni de rescontare.

Băncile federale de rezervă au în aparenţă toate caracteristicile băncilor centrale, atât în ceea ce priveşte emisiunea cât şi refinanţarea celorlalte bănci. Pentru realizarea emisiunii monetere se apelează la Tezaur, pentru aplicarea politicii monetare sunt necesare deciziile Consiliului Guvernatorilor (compus din 7 membri numiţi de preşedinte pentru 14 ani), iar în ceea ce priveşte politica de piaţă ca instrument esenţial al politicii monetere, băncile de rezervă sunt sub tutela unui Comitet federal de piaţă compus din 5 preşedinţi ai băncilor de rezerve şi din 7 membri ai Consiliuli Guvernatorilor. Aceste aspecte evidenţiază că, in statele federale, gradul de descentralizare este tot mai limitat.

În prezent, aproape peste tot în lume se aplică principilul unicităţii băncii centrale: exista o singură Bancă a Angliei, o singură Bancă a Franţei, o singură Bancă a Italiei, o singură Bancă a Germaniei, o singură Bancă a Belgiei, a României, etc. Cazul Statelor Unite ale Americii, unde există douăsprezece aşa zise „Bănci de rezervă” nu constituie,de fapt, decât o exceptie aparentă, deoarece acestea sunt subordonate unui singur organ central – Sistemul Rezervelor Federale – care se comportă ca o instituţie unică. Îi ceea ce priveşte denumirea băncii centale, aceasta diferă de la o ţară la alta, putând exista astfel : banci care includ în denumirea lor numai numele ţării respective ( Banca Angliei, Banca Franţei, Banca Italiei, etc.); bănci care poartă denumirea de Bancă Natională (în special ţările Europei Centrale şi de Est: Banca Naţională a Poloniei, Banca Naţională a Ungariei, Banca Naţională a Românei, etc.); bănci care poartă denumirea de Bănci de Rezervă. De asemenea, persoana care conduce această instituţie poartă denumiri diferite: de preşedinte (Germania, Olanda, etc.) sau de guvernator (Anglia, Belgia, etc.).

1.1 Independenţa instituţională a băncilor centrale

Permite responsabililor cu implementera politicii monetare să se concentreze prioritar pe menţinera stabilitaţii preţurilor, intr-o manieră durabilă şi credibilă fară să fie nevoiţi să ţină cont de consideraţiile politice pe termen scurt. În teorie şi in practică, s-a demonstrat că, independenţa băncii centrale conduce la o mai bună realizareşi punerea în aplicare a politicii monetare şi deci, la o mai mare stabilitate a preţurilor, din acest motiv multe bănci centale naţionale fiind independente. De asamanea, există opinii diferie privind cadrul şi limitele de deşfaşurare a relaţiilor cu Ministerul Finanţelor Publice şi prerogativele pe care trebuie să la aibă guvernul şi parlamentul în domeniul politicii monetere şi al controlului activităţii bancare.