Rolul Finanțelor Publice în Economie și Societate

CAPITOLUL 1 – NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Conceptul de finanțe publice

În vorbirea curentă, ca și in literatura de specialitate, se folosesc mai multe expresii facând parte din familia cuvantului finanțe, în sensuri apropiate sau diferite, după caz: finanțe, finanțe publice, finanțe private, finanțe socialiste.

Cu vremea cuvântul finanțe a căpătat un sens fosrte larg, incluzând bugetul statului, creditul, operațiunile bancare și de bursă, relațiile cambiale, ș.a., adică resursele, relațiile și operațiunile bănești.

Economiștii consideră finanțele ca fiind, fonduri bănești la dispoziția statului ( venituri ale statului și ale autorităților administrativ-teritoriale; resurse băneşti prelevate la dispoziția statului în vederea îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor sale; mijloace de acoperire a cheltuielilor administrației de stat și ale colectivităților locale etc) .

Opinii ale economiștilor referitoare la științe publice: „ știinta veniturilor publice și a utilizării acestor venituri. Veniturile publice sunt însăși substanța finanțelor, regulile de gestionare a banilor, procedeele de împrumut, de amortizare, constituie ceea ce am putea numi partea exterioară a finanțelor.”- Pierre Paul Leroy-Beaulieu .

„Activitatea economică, aranjată după o ordine anumită, care urmărește procurarea și întrebuințarea de bunuri pentru nevoile colective se numește economie financiară, iar studiul în economie financiare se numește stiință financiară”- Gheorghe N. Leon .

În știința finanțelor, un loc important este ocupat de către fenemonele legate de satisfacerea nevoilor sociale pe baza resurselor financiare publice. Aceste fenomene financiare dau naștere următoarelor: cheltuieli publice, impozite, taxe, contribuții și împrumuturi. Conceptul a fost și este în continuare abordat în diferite modalități de economiști. După cum precizează unii economiști, fenomentul financiar care se manifestă este plasat într-o anumită fază a reproducției sociale, iar după alții acesta este implicat în majoritatea fazelor producției.

Resursele financiare publice cuprind :

a) resursele administraţiei de stat centrale (impozite, taxe, venituri nefiscale, împrumuturi şi alte resurse ce au caracter întâmplător);

b) resursele administraţiei de stat locale şi ale altor colectivităţi publice cu autonomie financiară (impozite, taxe, venituri nefiscale ce au caracter local, transferuri – subvenţii – primite de la administraţia de stat centrală, împrumuturi, alte resurse);

c) resursele întreprinderilor publice care au caracter industrial, comercial sau de altă natură, care obţin venituri din vânzarea produselor, efectuarea de lucrări sau prestarea de servicii, la care se adaugă în unele situaţii şi resursele primite de la buget sau procurate de pe piaţa capitalului cu împrumut;

d) resursele asigurărilor sociale de stat, provenite dein contribuţiile pentru asigurări sociale, şi din alte resurse.

Factorii care determină creşterea resurselor financiare publice sunt de şase feluri :

1. factorii economici, sunt cei care determină creşterea PIB – ului şi pe această bază, sporirea veniturilor impozabile;

2. factorii monetari – dobânda, creditul, masa monetară – care îşi arată influenţa prin preţ; accentuarea fenomenelor inflaţioniste, creşterea preţurilor determină, intr-o oarecare măsură, creşterea salariilor şi a profiturilor şi implicit, sporirea resurselor din impozitele directe;

3. factorii sociali sunt din ce în ce mai importanţi odată cu creşterea rolului social al statului, care presupune redistribuirea resurselor în scopul satisfacerii nevoilor de sănătate, educaţie şi securitate socială;

4. factorii demografici, prin sporirea numărului de contribuabili

5. factorii politici şi monetari sunt cei care influenţează nivelul resurselor financiare publice prin măsurile de politică economică, financiară sau socială;

6. factorii de natură financiară care, prin dimensiunea cheltuielilor publice, pot determina creşterea resurselor financiare; chiar necesitătile legate de acoperirea deficitelor bugetare impun majorarea nivelului resurselor financiare publice.

Finanţele publice îşi îndeplinesc misiunea lor socială prin două funcţii:

1. Funcţia de repartiţie – datorită acestei funcţii este posibilă repartiţia PIB – ului între guvern şi persoanele fizice şi juridice, constituirea şi folosirea fondurilor sociale. Această funcţie se împarte la rândul ei în două categorii:

a) în formarea fondurilor – din impozite, taxe, amenzi, arendări, chirii şi rente;

b) distribuirea fondurilor financiare spre beneficiari, transferări, subsidii, subvenţii.

2. Funcţia de control – această funcţie face posibilă verificarea exactităţii vărsămintelor fondurilor băneşti şi utilizării întemeiate eficiente a resurselor acumulate.

CAPITOLUL 2 – FINANȚELE PUBLICE ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ

2.1. Rolul finanţelor publice în economia de piaţă

Alături de resursele umane, material şi cele informaţionale, resursele financiare reprezintă un element important al bogăţiei unei naţiuni. Resursele financiare sintetizează totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării unor obiective de natură economic, social etc.

Repartizarea unei importante părți din produsul intern brut, prin intermediul finanțelor publice, generează anumite efecte utile pentru întreaga societate, pentru unele grupuri sociale sau pentru anumite personae luate în mod individual. Prin transferul de putere de cumpărare de la persoanele fizice și juridice la fondurile publice și de la acestea către diverși beneficiari are loc o modificare a raporturilor sociale, care influențează procesul reproducției sociale, potențialul economic întreprinderilor, veniturile și averea cetățenilor, nivelul de trai al populației, calitatea vieții în general. Sub o altă formă, intervenția statului în economie, cu ajutorul finanțelor, nu are un caracter neutru, ci îndeplinește un rol activ.