Rolul Formatorului de Piață

1. INTRODUCERE

In mod tradiţional, bursele au trebuit sa asigure un cadru in care traderii sa se intalneasca si sa tranzactioneze instrumentele listate.

Participantii la piaţă sunt interesati ca:

1. ordinele sa fie executate intr-un timp cat mai scurt,

2. ordinele de marimi mai mari sa fie executate la preturi apropiate de bid-ul si ask-ul din piata.

Daca bursa nu poate garanta aceste lucruri, investitorii vor fi mai puţin atraşi de tranzacţionarea pe acea piata. Pietele cu dubla licitatie sunt intradevăr eficiente doar atunci când prezintă lichiditate suficientă. In cadrul burselor cu platforma de tranzactionare electronica, mecanismul de formare a pretului se realizeaza cu ajutorul unui registru de ordine, în care fiecare participant la piaţă introduce intenţiile sale de cumpărare sau de vânzare şi în care sunt folosite doar ordine limită iar specialiştii care să asigure lichiditatea pieţei nu sunt prezenti, lichiditatea este generată în procent de 100% de activitatea clientilor, activitate vizibila în registrul de ordine. Pentru a obtine aceasta lichiditate, trebuie sa existe in piata un numar suficient de ordine de cumpărare şi de vânzare pentru a garanta o executia rapidă, la preţuri apropiate de cele tranzacţionate recent. Uneori, aceste conditii nu sunt întrunite, mai ales pentru instrumente care nu se tranzacţioneaza în volume mari.

Pe o piaţă fără Market Makeri, lichiditatea poate fi observata din mărimea registrului de ordine, iar brokerii nu sunt obligati să plaseze în mod regulat ordine, având totodata posibilitatea de a le anula.

Prin urmare, executarea unui ordin nu este garantata în absenţa unei structuri instituţionale care să asigure existenţa unei contrapărti în orice moment. Mai mult, chiar in cazul unei piete cu o lichiditate substanţială, pot fi observate anumite instabilitati ale pretului, de exemplu în cazul în momentul în care apare o informatie pe piata cu un impact ridicat asupra pretului. Un şoc brusc, survenit în urma unui raport financiar de exemplu, poate determina fluctuaţii majore de preţ, iar cererea sau oferta pentru un anumit instrument financiar se pot diminua simţitor.

Majoritatea burselor faciliteaza procesul de tranzacţionare cu ajutorul market makerilor, a căror funcţie de bază este creşterea lichidităţii fără intervenţii majore asupra evolutiei pretului. Market-makerii au obligatia de interveni pe piaţă pentru a garanta echilibrul cererii si ofertei si pentru a asigura in acest mod, un flux continuu de ordine de tranzactionare in fiecare moment, permitand astfel ca fiecare ordin dat de investitori sa poata fi executat în mod rapid, transparent şi la un pret cât mai corect

2. CONSIDERAŢII TEORETICE DESPRE

ACTIVITATEA DE MARKET-MAKING

2.1. Definiţia Market Maker-ului

Market Maker-ii joaca un rol important pe pietele bursiere, actionand ca furnizori de lichiditate pe instrumentele pe care sunt inregistrati, contribuind cresterea lichiditatii si asigurand dezvoltarea pe termen lung a pietei pe care o deservesc.

Market maker-ul reprezinta un intermediar care este desemnat de catre bursa pentru a mentine lichiditate si continuitate in procesul de tranzactionare pe piaţă.

Market Maker (“formator de piata”) reprezinta participantul la Piata Derivatelor care se angajeaza sa mentina lichiditatea pietei pentru un anumit contract futures utilizand propriul capital, prin introducerea si mentinerea de oferte ferme de cumparare si vanzare in nume propriu.

Cu alte cuvinte, Market Makerul ofera Pietei Derivatelor serviciul de formare si consolidare a lichiditatii pe instrumentul pe care este inregistrat ca Market Maker, prin mentinerea continua de oferte pe parcursul sedintei de tranzactionare.

Market maker-ii sunt obligati, chiar daca nu exista investitori interesati sa tranzactioneze, sa coteze in permamenta bid-ul si ask-ul pentru fiecare instrument financiar desemnat şi să actualizeze aceste cotaţii bid/ask. Fiecare ordin indica o anumita cantitate si un anumit pret iar market makerul are obligatia sa onoreze acel ordin introdus indiferent de conditiile existente la un anumit moment pe piata. Astfel, bid-ul este pretul la care market maker-ul este pregatit sa cumpere iar ask-ul cel la care este pregatit sa vanda.

In momentul introducerii ordinelor, Market Maker-ul nu stie daca un investitor va vinde sau va cumpara la preturile solicitate, dar el va oferi cotaţii ferme de cumpărare/vânzare. Ask-ul este intotdeauna mai mare decat bid-ul iar diferenta este cunoscuta sub denumirea de spread.

Bursa stabileste cantităţile minime de contracte care trebuie menţinute permanent în piaţă de către Market Maker precum şi spreadul maxim dintre preţul de cumpărare şi cel de vânzare din ofertele acestuia. Castigul market-makerilor se compune din spread-ul bid/ask si desigur din diferentele de pret la care ei vand si cumpără.